papabembe

ne-am mutat!

2010-03-30T22:27:00.001+03:00

mesaj important.

În atenţia tuturor cititorilor!

adresa la care poate fi accesat acest blog s-a schimbat, devenind:
http://papabembe.blogspot.com/

vă mulţumim pentru înţelegere.

pentru a vă acorda timp ca să operaţi modificarea sus-menţionată, păstrăm acest mesaj până în data de 6 aprilie a.c

vă mulţumim.

şi nu uitaţi: pentru sănătatea dumneavoastră, evitaţi excesul de normalitate, seriozitate şi decenţă..

dacă în urma citirii acestui blog apar efecte neplăcute, adresaţi-vă medicului sau farmacistului. ei nu vă vor oferi nici un leac. la fel, nici noi.

Noi nu suntem normali, ceea ce vă dorim şi dumneavoastră , new entry

2010-03-30T17:21:00.001+03:00

Romulus şi Remus amândoi sunt de o mamă, de-o făptură şi de-o samă, în plus au acelaşi suflet. Sufletul e bicameral, mobilat cu multe sertare, că, deşi au sufletul mare, spaţiul locativ e limitat. Sertarele au sentimente şi în ele sunt adăpostiţi oameni. Eu stau la 248B.

Remus îşi ia, când şi când, câmpii. El are trei câmpi, dar îi mai ia şi pe-ai lui Romulus, fapt care-l enervează pe acesta din urmă şi, ca atare, îşi ia şi el munţii. Şi-i ia şi pe-ai lui Remus, în compensaţie. Cu toţii ştim că şi câmpii, şi munţii sunt necesari prozei absurdului.

Ştiri intrinsece, intestine şi interactive din bazinul Argeş-Doamnei. Faze cu Mila Jovovich

2010-03-30T12:43:00.001+03:00

· Cu prilejul sfintelor sărbători de primăvară şi reunirii celor două/doi Paşti, pe DN Piteşti-Câmpulung s-au început plombările specifice anotimpului. Astfel, medicele şi medicii dentişti cuprinşi în intervalul închis Piteşti-Câmpulung au ieşit cu toate sculele din dotare, mai puţin scaunele, la plombare. Mila Jovovich încă n-a trecut să-i vadă.

· În Piteşti prognoza concedierilor este sub media naţională. Media fiind aşezată la tribuna premierului Boc, dedesubt au loc maximum 10 persoane de aceeaşi statură, fapt care ne face să ne bucurăm. Şi Mila Jovovich se bucură, dar spune că preferă bărbaţii mai înalţi.

· În piaţa Milea se va desfăşura într-o perioadă incertă Târgul colecţionarilor de ouă. Vor fi expuse ouăle numărate ale lui Năstase pe termopane, oul de anul trecut făcut de internaţii de la Colibaşi, ouă Kinder fără surprize sau cu, ne mai gândim, oul lui Columb – expus special în Graalul proaspăt găsit -, oul sau găina, oul de ornitorinc cu laptele aferent. Cătălin Botezatu va prezenta colecţia de primăvară-vară la lenjerie de ouă şi Mila Jovovich va veni cu o colecţie internaţională de ouă de colecţionari.

· Joi, începând cu ora 16, piteştenii sunt aşteptaţi la ceremonie de vopsire în roşu a maşinilor de poliţie, urmând ca duminică, după dezlegarea microfonată de slujitorii bisericii, să aibă loc ceremonia de ciocnire, tot pe autostradă, la km. 34. Intrarea e liberă, ieşirea – cu co-plată. Mila Jovovich va trimite doar un discurs, fiind ocupată cu filmările.

· Surse de încredere ne informează că în noaptea de Înviere premierul Boc va veni la Piteşti. Motivul este Biserica Sf. Nicolae cu ceas, singura din ţară pe măsura premierului. Va fi însoţit de o comisie de preşcolari de la Grădiniţa cu program săptămânal de la Apaca. Mila Jovovich e creştină?

· Ne-am interesat pentru dumneavoastră: la Sediul Filialei Piteşti a USR se pot plăti taxe şi impozite de orice fel, dar nu se pot da chitanţe. De asemenea, nu poate fi văzută acolo nici Mila Jovovich.

· Primesc donaţie pui de Beagle, vârsta maximă – 6 luni. Mila Jovovich n-are deocamdată nici o treabă la faza asta, poate Brigitte Bardot.

Ştiri intrinsece, intestine şi interactive din bazinul Argeş-Doamnei. Aceeaşi zi. Transmisiune de la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean. Un reporter cu totul special.

2010-03-30T00:06:00.000+03:00

    Ca în fiecare zi de luni, ne adunăm cu toţii în toaleta femeilor, unde Georgescu, tânărul medic rezident ne face revista presei.
   Înainte avea prostul obicei de a ne toca cu ziarele în fiecare zi, ba chiar de mai multe ori într-o zi, dar de când pacientul Stan i-a dat cu laptopul în cap, rezidentul ezită să ne mai streseze şi pare că dă dovadă de un comportament oarecum decent, asta în pofida faptului că nu vrea nici în ruptul capului să renunţe la locaţia în care au loc reuniunile noastre săptămânale. De ce alege toaleta femeilor, asta nu am înţeles niciodată, poate şi pentru că nimeni nu a avut curiozitatea să întrebe.
   Revista presei e de fapt o şedinţă de psihodramă, în care fiecare dintre noi trebuie să jucăm rolul personajului despre care se aduce vorba în dezbatere.
   Astfel, cu toate că asta a fost acum două zile şi cu toate că suntem în plină zi, pacientul Pendiuc ţine morţiş să serbeze Ziua Pământului, stingând becurile, chiar şi pe cele care nu au fost aprinse sau care sunt arse şi pe care nu mai vine nimeni să le stingă.
   Pacientul Putin profită de acest moment şi anunţă un atac terorist cu bombă.
   Baconski se aşează cu curul în chiuvetă şi, luând un chiştoc găsit aprins în coşul de hârtie igienică, confirmă: "Da, au explodat două bombe sexi din Ukraina, pe când stăteam cu ele în jacuzzi".
   În timpul ăsta, intră Ana, melancolica de la salonul 16, şi ne zice abia şoptit: "Mai staţi mult, că eu mă cac pe mine? Am câştigat la un concurs de poezie. Vreţi să vă citesc ceva?"
   "Nu", o repede Băsescu. "Doctorii m-au operat de zece ori pe creier, dar de patru ori m-au operat degeaba. Sunt toţi nişte tâmpiţi." După care adaugă laconic: "Du-te şi te cacă în grădină, că noi avem treabă!"
   Femeia se retrage, spunând în gând o poezie.
   Ministrul Apărării se aruncă cu capul în veceu, de unde ne anunţă că cele trei F14 second hand ale noastre au încheiat o colaborare cu cele două MIG-uri noi ale moldovenilor şi, că de acum încolo, dacă ne supără cineva vom trece la represalii şi vom distruge toată lumea.
   Intră femeia de serviciu, care, exact când să punem la punct strategia de distrugere a lumii, şi ne ia la rost:
   "Hai, fiecare la salonul lui, că eu trebuie să spăl pe jos!"

Câteva scurte precizări în chestiunea dualismului polifonic Remus-Romulus sau, mai pe scurt, când tata a cunoscut-o pe mama.

2010-03-29T21:18:00.001+03:00

acest text este dedicat prietenului meu, pe care nu l-am cunoscut niciodată

Pentru a înţelege în mod just şi a aprecia întocmai valoarea artistică şi istorică a faptelor ce urmează a fi relatate, vă voi ruga, mai întâi, să vă aşezaţi comod într-un balansoar imaginar, suspendat între amintirea primului sărut şi degetul mijlociu cu care Dumnezeu l-a desemnat pe cel ales întru răscumpărarea sufletelor noastre, carele au fost amanetate în hipermarketul Heaven pentru un borcan de compot din mere verzi. Se recomandă ca sus-numitul deget a fi cu mare taină înfăşurat în rouă femeiască, ce se scurge la ceas de uitare, când luna se împlineşte pe sine din privirile celui care nu cutează şi a celui care nu cuvântă.

Aceştia, pe numele lor adevărat, Remus şi Romulus, au sosit în oraşul nostru, unul călare pe mătură, celălalt călare pe un fir de praf, dar din pricina zarvei iscate, niciodată nu s-a putut spune, fie şi aproximativ, cine e Remus şi cine e Romulus, după cum nimeni nu a putut pune vreodată chezăşie că cei doi au existat aievea.

În ciuda acestor câteva minore îndoieli, altfel fireşti, de e să ţinem seamă de vârsta fragedă a omenirii care se spune că ar fi fost martoră la aceste întâmplări, iată că omenirea, aşa fragedă cum era, i-a adoptat fără rezerve pe cei doi pribegi, ocazie cu care i-au şi iniţiat în taina Sfântului Botez, numindu-l pe Remus Romulus şi idem, şi aceasta pentru a fi bine deosebiţi între ei.

Întâmplarea fatidică a făcut însă ca, printr-un efect ce va rămâne în veci nedezlegat, autorul acestor rânduri să poarte şi el numele de Remus, asta după ce bunicul lui se numea Romulus. Romulus avea un frate, pe nume Remus, iar Remus, nepotul lui Romulus şi al lui Remus, avea un văr, pe nume Remus. Romulus era tatăl mamei lui Remus, însă despre mamă nu se poate spune nimic, aceasta apărând în actele de naştere ale lui Remus cu indicaţia „necunoscută”. Remus a avut doi taţi, dintre care unul reparator de ceasuri, iar celălalt fugit în mod clandestin de acasă, într-o seară când toată lumea era plecată la cimitir, fiind miercuri, 1 Noiembrie 1974, când se sărbătorea Ziua Morţilor, dar şi ziua de naştere a lui Remus, vărul lui Remus, care se născuse ziua, pe la ora 3.

Romulus a fost ofiţer în armata română, de unde a fost luat prizonier, până în ziua de azi, uniforma lui stând aminitire în cuierul dintre lumea văzută şi lumea nevăzută. Fratele lui, Remus, e medic, în acestă calitate el oblojind-i rănile şi având grijă ca amintirea să nu îi fie ştearsă de pe mantaua ciuruită de gloanţele cu care a fost onorat de cele două armate împotriva cărora a luptat: cea rusă, cea germană, dar şi cea română, din care, greşit se spune că ar fi dezertat.

Remus, vărul lui Remus, stă în aceeaşi casă de la ţară, de unde toată lumea a plecat la cimitir şi de unde nu s-a mai întors niciodată, chiar dacă Ziua de 1 noiembrie a trecut de mult şi acum se apropie Învierea celui desemnat prin degetul mijlociu, Înviere la care se zice că ar fi fost martor tot necredinciosul, care cu acest prilej a putut să pună acelaşi deget şi să constate că tot ce se povesteşte aici este aievea. În partea dreaptă a casei, curge roua femeiască, din care numai cel îndelung iniţiat în tainele lumii se poate adăpa. În partea stângă, cresc două coline, pe care noaptea pasc turme de unicorni şi de dragoni, de diferite forme şi de diferite culori, pe care însă nimeni nu le-a văzut vreodată. Tatăl lui Remus, sădeşte când şi când un ceasornic care să măsoare timpul ce se scurge între cele două coline, dar cum distanţa dintre ele este mereu prea mare, ceasornicul trebuie dat mereu înapoi spre a-şi lua măsurătoarea de la capăt. În acest timp, celălalt tată a lui Remus, profită de clipa de neatenţie pentru a fugi de acasă, dar nici acesta nu reuşeşte să străbată distanţa dintre cele două coline şi atunci se vede nevoit să se întoarcă, spre a o lua mereu de la început.

Despre femeile din viaţa lui, Remus nu vorbeşte niciodată, oricare ar fi acestea şi oricare ar fi Remus. Poate şi pentru că toate acestea nu au existat niciodată.

Ştiri intrinsece, intestine şi interactive din bazinul Argeş-Doamnei, 29 03

2010-03-29T16:21:00.001+03:00

· Cum am intrat în săptămâna Patimilor, în cadrul programului rabla pentru ziare, dacă aduceţi la chioşc o Academia Caţavencu primiţi un Kamikaze . Sau nu. Dar merită încercat.

· La Bucureşti, sâmbătă, Ora Pământului 2010 s-a serbat cu mare însufleţire devenind din ora – orele şi din pământului – lanternei. Cu acest prilej s-au aprins lumânări romantice, s-au ridicat ode şi binecuvântări de patru litere la adresa Enelului, Primăriei, Preşedinţiei, ONU, NATO etc. Şi pentru că iniţiativa a avut un real succes, s-a repetat şi duminică, cum spuneam şi altădată, tot aşa dar altfel, acum durând doar o oră.

· Şi a fost Marea Debarasare. Mila Jovovich n-a participat, dar cei care n-au fost ieri cu salcie la biserică pot merge mâine, între orele 8 şi 16, cu nuiaua de alun la Curtea de Apel. Nu ştim dacă Mila Jovovich va participa.

· După ce în februarie Curierul zilei îi ura la mulţi ani lui Al. Th Ionescu (să-l odihnească Dumnezeu, a trecut un an de când a plecat), ieri Iulia Cojocaru o comite şi ea: cică fix pe 28 criticul ar fi împlinit 60 de ani. Nu, Iulia, ieri s-a împlinit un an de când nu mai e, în februarie ar fi împlinit 60 de ani. Tot pe tema Al. Th. Ionescu o dă-n bălării şi Argeş Expres, prin vocea informată via telefon a dlui Doru Bobi, care greşeşte la prima strigare două nume George Rizescu devine pentru el Sergiu (prietenii ştiu de ce) şi Mona Vâlceanu devine Vlăsceanu (Bobi ştie de ce. Sau nu).

· Întrebarea zilei S-a găsit Graalul. Dar al cui e, că nimeni nu l-a pierdut?!

R & R, ediţia de luni 29

2010-03-29T09:14:00.001+03:00

Romulus vorbeşte cu o vertebră proprie, îi spune Eva-din-coasta-mea. Pentru Eva lui, ca să-i cumpere într-o zi o geantă fucsia Louis Vuitton, şi-a amanetat priveliştea de la geamul din dormitor şi n-a mai putut-o răscumpăra. Acum acolo cresc monumente tombale în care trăiesc morţi vii. Aceşti au renunţat la sportul naţional de primăvară-vară-toamnă – grătarul în spatele blocului – şi au adoptat stilul american: şi-au tras toţi coduri de bare şi numere seriale, dar se tem de crackuri şi patchuri, că nu s-au inventat vaccinuri pentru ele deocamdată.
Remus se droghează. Dimineaţa la prima oră îşi face o cafea, apoi aşază linii paralele şi le trage pe nas folosind un tub de pix albastru. Porneşte antena paranoică pentru internet, îşi pune bulina roşie pe frunte ca să nu mai fie obligat să scrie cu bipuri, intră pe blog şi moderează commenturi. Îşi cufundă mobilul în cana tot albastră cu Fanta Madness, să îndulcească din conversaţii, şi se întreabă: suntem oamenii sau copii făcute in China?

De ce Pendiuc trebuie sa ramana primar

2010-03-28T22:11:00.003+03:00

Mentinerea locurilor de munca

Da, in Pitesti sunt gropi. Da, asta face traficul un infern, mai putin pe cel de influenta. La fiecare plomba pusa unei gropi de pe drumurile din Pitesti, participa de la 2 la 7 muncitori care, in alte conditii, nu ar avea unde sa
munceasca. Pentru fiecare groapa astupata - temporar - firmele de asfaltare isi iau comisioane din bani publici, din care directorii isi primesc salariile.

Promovarea turismului.

Din cauza celor mentionate anterior, Pitestiul arata ca o cetate medievala, asa este, dar asta atrage curiosi si turisti; Din Borlange, Suedia, din Bydgoszcz, Polonia, din Kragujevac, Serbia, din Chisinau, Moldova si din alte orase cu care Pitestiul se "infrateste" si semneaza protocoale de colaborare, primarul facand vizite in aceste orase aproape in fiecare an. Adica, face turism, deci il incurajeaza

Ordinea si disciplina dusa la nivel de lege

Ordinea intre directorii serviciilor publice ajunsi acolo prin numire, nu prin concurs, insa ordine, pe care primarul o impune prin frica si probabil santaj - emotional [ooo![ sau de alta natura. In orasul Pitesti este ca la tara, la tara sunt trei oameni importanti, primarul, medicul si politistul, la noi la oras tot trei: primarul, primarul si primarul, cu cele cinci mandate ale lui. Ordinea este mentinuta si de fantana muzicala din centru pentru ca atunci cand incepe sa cante si sa-si arunce spre vazduh culorile hipnotizante, trecatorii din centrul orasului
stau in ordine si se uita minute in sir la jerbele de apa care isi schimba ritmul, culoarea, intentia. Update, pentru colegul notru Alexandrescu: investitia a fost de 1.5OO.OOO de Euro, FARA TVA!

Pietele - cum spune si colegul nostru

Bine dar, in acele piete, poti cumpara tigari la jumatate din pretul legal impus, fara accize, taxe etc. Nu e asta ceva bun? Singura taxa este data, probabil , spre directorii de piete si spre politia comunitara

Transportul in comun[a] exista totusi

Am capatat un tic - inca unul: sa-mi verific buzunarele inainte de a urca in autobuz, de vreo 3 ori in timpul calatoriei, si dupa ce cobor din autobuz. Altfel spus, primarul, prin asigurarea unui mediu de calatorie optimizat, prin aceasta ma refer la prezenta controlorilor cu atitudine abuziva, a tiganilor emanand mirosuri intense, ce ajung pana in cele mai adanci locuri ale fiintei tale, m-a facut sa am mai multa grija de bunurile mele
si sa vreau sa merg pe jos. Tot transport, deci. Pedestru, dar nu se numeste la fel?

Din aceste motive, Pendiuc merita sa ramana primar. Pentru ca l-a[ti] ales. Din TOATE celelalte, nu.

Ducesa Du Mitras şi Directorul General de la Du Mitras&Co. Povestea celor două cinteze mecanice

2010-03-28T12:07:00.005+03:00

E primăvară. Două cinteze mecanice cântă pe copacul din faţa ferestrei noastre. La fiecare cinci minute, le întoarcem cu cheiţa şi le aşezăm la loc, pentru a-şi continua cântecul întrerupt. Facem aceasta opt ore pe zi, cu o rotaţie a cadrelor calculată după o formulă matematică pe care nimeni nu a înţeles-o vreodată, dar pe care fiecare dintre noi o aplică în mod ireproşabil.

În aşteptarea timpului când vom învârti cheiţa, este strict interzis a face orice altceva decât să aşteptăm, deoarece orice altă activitate ar pângări cântecul cristalin al cintezelor.

Aici trebuie făcute câteva precizări.

În primul rând, chiar dacă am fi vrut şi tot nu am fi putut face altceva, întrucât aceasta a fost prima şi singura cerinţă a fişei postului. Au mai fost şi alte cerinţe, dar peste acelea s-a trecut mai uşor, unele omiţându-se a mai fi trecute pe listă, iar altele fiind ignorate, pur şi simplu.

În al doilea rând, cântecul cintezelor este singura noastră raţiune de a fi, şi nimic din ceea ce ne înconjoară nu ar fi putut exista fără acesta. E, cum se spune, fundamentul ontologic al lumii, chiar dacă nimeni nu ştie exact ce vrea să spună acest lucru. Cert e că sunetele cintezelor mecanice au darul spranatural de a se materializa în fel de fel de obiecte inutile, dar care pot să transfigureze în aşa măsură pe cel care le ascultă, încât se simte cuprins de o bucurie şi de o exaltare fără seamăn. Unii au ales chiar să urmeze calea absolutei desăvâşiri, renunţând la viaţa lor personală şi hotărând să nu mai plece niciodată de la locul de muncă, în aşteptarea momentului în care le va veni rândul să întoarcă cheiţa magică, cu riscul de a se stinge din viaţă. Aceştia erau declaraţi sfinţi şi, după trecerea în Împărăţia Cintezelor Mecanice, puteau deveni, la rândul lor, mecanisme pe care ceilalţi le-ar fi întors cu cheiţa, asta desigur în cazul în care ar fi primit avizul favorabil din partea Mecanicului Suprem, lucru care se întâmplă, de ce să nu o spunem, extrem de rar.

Lumea nu mai putea vorbi despre altceva decât despre minunile pe care le săvârşeau cele două cinteze şi asta nu pentru că cineva le-ar fi interzis dreptul de a vorbi, ci pentru că sunetul lor minunat era dincolo de cuvinte. Chiar şi în timpul conversaţiilor uzuale, nu auzeai decât expresii tip, cum ar fi:

„Ai auzit, dragă, ce interpretare?”

„Ce treceri subtile de la o tonalitate la alta!”

„Ce spui de candenţă?”

„O demonstraţie perfectă de virtuozitate!”

„Ce duet strălucitor!”

„Cine?”

Pentru că, de cele mai multe ori, cei angajaţi în discuţii, vrăjiţi de profunzimea subiectului abordat, uitau de unde plecaseră şi se prăbuşeau în perplexitate, din care, în ciuda tuturor eforturilor, nu îşi mai reveneau niciodată.

Păstrătoarea acestor taine era ducesa Carmen Du Mitras, verişoară terţiară cu Carmen De Bizet, care, neputând obţine acelaşi succes, alesese calea surghiunului, unde acum lucra ca menajeră într-un hotel devastat zilnic de huligani şi de bombardamente, ceea ce o făcea extrem de ocupată.

La rândul ei, şi Du Mitras era extrem de ocupată, ceea ce demonstrează că asta era o trsătură de famile comună. Ea imortaliza şi monitoriza permanent cântecul celor două cinteze, filmând cu o cameră High Definition fiecare tresărirre metalică a penelor viu colorate ale frumoaselor păsări, surprinzând totodată perfecţiunea artei celor cărora le venea rândul să întoarcă cheiţa.

Dar numărul celor iubitori de asemenea servicii era în continuă creştere şi mulţi dintre ei nu apucau într-o viaţă să se bucure de privilegiul de a fi ei cei care asigurau viaţa celor două cinteze, din momentul în care se întrerupsese şi până în momentul în care avea să se întrerupă din nou. Atunci, cei care nu aveau noroc sau cărora pur şi simplu nu le veniseră rândul, făceau o cerere oficială prin care solicitau ca în reîncarnarea viitoare să li se acorde totuşi acest privilegiu pe care, orişicât, îl aşteptaseră atâta. Şi asfel de cereri creşteau pe zi ce trecea, dovedind că lumea nu este chiar aşa cum se spune şi că, în general, are un scop precis în viaţă, atât în cea de acum, cât şi în cele care vin după.

Cel care se ocupa de buna rânduire a a acestui univers centrat în jurul celor două cinteze era chiar soţul ducesei, nimeni altul decât renumitul Director General de la Du Mitras&Co singura şi dealtfel cea mai mare firmă producătoare de cheiţe pentru cinteze mecanice.

Acesta este singurul lucru care se ştie despre renumitul Director şi despre renumita sa firmă.

Uneori, mai apare şi el la fereastră ca să asculte cântecul păsărilor şi atunci lumea poate observa că din colţul gurii acestuia se iveşte un surâs care prinde aripi şi începe să zboare. Dar cum fereastra e întotdeauna închisă, surâsul Directorului se izbeşte de peretele de sticlă, dându-şi, asemenea turturor celorlalte lucruri mai mult sau mai puţin artificiale, obştescul sfârşit.

Acestea, ca şi multe altele, au fost şi vor mai fi filmate de Ducesa Du Mitras, păstrătoarea tainelor universului centrat în jurul celor două cinteze mecanice şi a minunatelor lor chei.

Ştiri intrinsece, intestine şi interactive din bazinul Argeş-Doamnei

2010-03-27T23:28:00.002+02:00

   Începem ediţia de ştiri din această seară cu actualităţi din administraţia locală.
   Tudor Pendiuc este în continuare primar.
    S-a întors delegaţia-minune de la Chişinău, unde am înţeles că a făcut o brânză, un ou şi un cozonac, pe care le vor împărţi a doua zi de Paşti. Cum nu e vorba decât de o singură bucată din fiecare, acestea vor reveni, în urma tragerii la sorţi, celui care va răspunde corect la întrebarea: "Până când o să mai fie Pendiuc primar?"
   Culturale
   Din cauza salariilor din ce în ce mai mici, tot mai mulţi angajaţi ai orchestrei şi corului Filarmonicii aleg calea reconversiei profesionale.
   Astfel, trombonistul anunţă că că se apucă de cusut goblenuri, lăsând instrumentul în seama directorului general, singura persoană care mai are calificarea de trombonist.
   Coardele, acute şi grave, aleg o variantă mai ecologică , întrucât în perioada în care au activat la Piteşti au putut aprofunda cele mai bune metode de vânzare a castraveţilor în casa grădinarului. În locul acestora, vor fi aduse alte coarde, acelaşi director general spunând că a încheiat deja câteva contracte.
   Partida de suflători este şi ea pe cale să se desfiinţeze, fagotiştii, trompetiştii şi flautistele prinzând nişte contracte irezistibile ca umflători de baloane. Aici chiar că nu este nicio problemă, întrucât instituţia Primăriei are un excedent de suflători, unii dintre ei chiar de înaltă calificare.
   Corul va fi înlocuit cu brigada artistică alcătuită din câinii maidanezi, aceasta la solicitarea Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor fără Adăpost, îngrijorată de soarta patrupedelor care, în ultima şedinţă a Consiliului Local, s-au plâns că nu primesc nici un fel de indemnizaţie pentru lătrat la Lună.
   În rest, ceilalţi îşi vor păstra, ca şi până acum funcţia de figuranţi, ei semnând deja un contract cu Studiourile de la Buftea, unde vor juca în următoarele o sută treizecişapte de filme regizate de Sergiu Nicolaescu.
   Deci, e bine.
   Rutiere.

    La intersecţia Bulevardului Nicolae Bălcescu cu Strada Dumbravei a apărut un nou indicator, a cărui nerespectare va fi pedepsită exemplar de către autorităţile locale.
    Sănătate
    Centrul de Diagnostic şi de Tratament urmează a-şi schimba atât locaţia, cât şi destinaţia. Astfel, el va putea fi vizitat, începând cu a doua zi de Paşti, la subsolul Centrului Cultural, unde o echipă de doctori în istorie, filologie şi astrologie va sta la dispoziţia celor suferinzi de Complexul Geniului Neînţeles, cărora li se vor prescrie reţete gratuite sub forma de cărţi geniale, dar pe care nici măcar autorii nu vor reuşi să le înţeleagă.
   Tot aici va funcţiona Asociaţia Scriitorilor Anonimi, care nici până în ziua de azi nu s-au putut regăsi pe listele Uniunii Scriitorilor, pe cele ale Asociaţiei de Locatari sau în Evidenţa Cimitirelor. Sperăm că, prin gestul reparatoriu al tinerei directoare, geniile să-şi găsească, în sfârşit, rostul în lume. În caz contrar, ei vor fi avansaţi la gradul de genişti şi trimişi pe bani publici să conferenţieze la Universităţile în aer liber din Somalia, Irak, Afganistan şi Pakistan.
   Religie
   Mâine, cu ocazia Zilei Floriilor, vor fi sfinţite lalelele. Slujba de sfinţire va fi celebrată de un sobor de preoţi aduşi direct din Olanda. Ceremonialul va fi ţinut în neerlandeză. Din păcate, traducătorul oficial, fiind alergic la polen, nu va putea fi prezent la eveniment, astfel încât transcrierea textului va fi proiectată pe clădirea primăriei. Să sperăm că, între Primărie şi preoţii-horticultori olandezi nu vor exista desincronizări care să pună în pericol apropiata Simfonie. Nu de alta, dar anul acesta primarul Tudor Pendiuc a anunţat că va cânta în deschidere cunoscutul şlagăr al lui Luigi Ionescu şi nu am dori să se trezească în faţă cu partitura altor compoziţii, cum ar fi aceasta. (dedicaţia de la domnu' procuror pentru domnu' primar, să trăiască!)
   Baftă şi la mulţi ani, Floricico fa.

NDE (near death experience) sau pe româneşte, ce faci când vine Moartea să te ia? Sfaturi practice, dar inutile.

2010-03-26T23:31:00.001+02:00

   De curând, m-a vizitat Leidi Di, adică nimeni alta decât prinţesa care a murit în tunel acum vreo şaişpe ani.
   Vine la mine, bucuroasă toată şi îmi zice: "Bună. Ce faci? Nu vrei să fi tu prietenul meu?"
    Eu, după nefericita întâmplare cu Angelina şi Catherine Zeta, mă arăt cam circumspect; doar ştiu de ce sunt în stare VIP-urile.
   "OK", îi zic femeii din faţa mea, sperând că propunerea venea din partea unei prinţese şi că, în plus, chiar dacă era o Vip-ă, era una moartă, care orişicât...
   "Hai să ne jucăm.", zice Leidi.
    Mă gândesc că în urma accidentului suferit, s-o fi lovit la cap şi o fi dat în mintea copiilor.
    Şi începem să ne jucăm.
    Prima dată, ne jucăm de-a mama şi de-a tata. Când era să îi fac copii, eu eram tata. Când era să rămână gravidă, eram mama. Jocul mi s-a părut amuzant, mai ales când m-a luat de mână să mă ducă la ecograf şi doctorul m-a felicitat, spunându-mi că am un băieţel în luna a cincea.
   Atunci am leşinat şi m-am lovit cap. Când m-am trezit, aveam un ditamai cucuiul, dar Leidi Di nu mai era.

   Cred că singurul sfat pe care pot să vi-l dau pentru atunci când o să vă viziteze cineva de pe lumea cealaltă, e să folosiţi întotdeauna un prezervativ. Nu se ştie niciodată cu ce gânduri vă vizitează. Eu am folosit când am jucat rolul de tată, dar când am trecut în rolul de mamă, nu mi-a mai folosit la nimic.

Regula reducerilor de preţuri la absurd sau cum stăteau două sarmale de post

2010-03-26T22:55:00.002+02:00

Am ieşit să mă plimb. Autobuzele alergau după oameni şi copacii fredonau ceva din Pink Floyd în penele păsărilor. Peste gard, la UM 592, două sarmale de post: una flutura drapelul, cealaltă cronometra. AMR 5.682.403 minute şi 48 de secunde. Pe partea întunecată a Soarelui, apăruse un cer senin, pe care se plimba un avion la braţ cu o motocicletă. Poliţistul fluiera liniştit, crezând că nu e nimeni care să-l vadă.

Un virus gripal, cu o pălărie de nylon, intră în hypermarket. „328 este rugat să se prezinte la raionul fructe şi legume.” Se stinge lumina şi toţi cumpărătorii se aşează în rafturi, după locurile indicate pe bonul de la casa de marcat. Începe filmul. Se împart floricele de câmp, pe care plasatoarele încep să le mestece, cu plescăituri parfumate. De la raionul de dulciuri, o pisică vorbeşte despre filmul de ieri. Cutiile cu conserve prezintă un intermezzo în care, stând una pe capul celeilalte, încearcă să taie cumpărătorii în jumătăţi egale, pe care mai apoi încearcă în zadar să le reasambleze. Aceştia protestează vehement, spunând că este dreptul lor de a-şi căuta propria jumătate şi asta cu atât mai mult cu cât tocmai a început sezonul ofertelor promoţionale. O cutie cu lapte desface doi nasturi de la rochia unei ciocolate, care începe să chicotească.

„La anul, pe vremea asta, suntem acasă”, spune una dintre sarmale, în timp ce cealaltă flutura drapelul, care începuse să vomite din cauza mişcărilor prea bruşte.

„Anul trecut am cunoscut o furculiţă. Am ieşit de câteva ori cu ea şi acum ne scriem din două în două săptămâni. Săptămâna asta nu ne-am scris, dar mâine o vom face precis. De fapt, am stabilit să ne despărţim o perioadă, până când unul din noi va învăţa să folosească regula despărţirii în silabe cât mai corect, după care îl va învăţa şi pe celălalt.”

Cele două sarmale fac schimb de locuri, astfel că una flutură acum cronometrul, iar cealaltă scrijeleşte pe drapel numărul de minute rămase până la liberare. Mecanismul cronometrului începe să se dezintegreze şi se transformă în scâncete de copii. Acestea se ambalează în mici punguţe transparente şi sunt livrate spre a fi comercializate.

La sfârşitul filmului, vor fi distribuite gratuit şi cumpărătorii vor adormi cu ele pe rafturi.

Aduceţi-mi aminte, după ce îmi termin plimbarea, să mă duc să-mi fac cumpărăturile!

Ştiri intrinsece, intestine şi interactive din bazinul Argeş-Doamnei: 26 martie 2010, la zi.

2010-03-26T14:36:00.003+02:00

* Azi, la Poliţie e Ziua porţilor închise, aflăm dintr-un comunicatde presă. De uşi nu se specifică nimic, nici de camerele desupraveghere.
* Programul de promovare a turismului „Paşti înBucovina” sprijinit de Elena Udrea se extinde. Astfel, locuitoriiArgeşului şi Muscelului vor putea să pască şi la distanţa mai mică decasă: Aref, Corbii de Piatră, Schitul Trivale. Numai că aici nu se vorîncondeia ouă, ci maşini de Poliţie. Save Privat Voicu!
* Ieri afost Ziua Poliţiei, prilej cu care miercuri s-a organizat o excursie înconvoi de 9 maşini pe autostradă. Au fost vizitate craterele de la km34, s-au ciocnit cinci Loganuri nou-nouţe în vederea Paştelui comuncatolic-ortodox care stă să vină. Maşinile erau albe, că nu se potvopsi în roşu până-n Joia Neagră.
Tot cu ocazia Zilei Poliţieiieri s-a dat dezlegare la peşte. De astăzi şi până de Paşte, vă rugămsă ţineţi peştii în lesă, altfel fapta dvs. va fi sancţionată caabatere, contravenţie sau infracţiune, în funcţie de gravitate,aplicându-se şi 2-20 de puncte penalizare pe persoană fizică saujuridică.

Martori oculari şi auriculari spun că, înurma coliziunii celor cinci Loganuri, atmosfera pe Autostrada A1 adevenit urât mirositoare, întrucât cele cinci autoturisme erau clocite.Vestea Bună e că din Oceanul Pacific a ieşit un peşte mic şi pe coadalui scria: "Drum închis pentru aerisire".

   Continuăm ştirile:
   Economie
   Într-oşedinţă reunită a Consiliilor Judeţean, Local, de Coroană (incluzândaici pe Regele ţiganilor, al manelelor, pavelelor, lalelelor,asfaltului etc), s-a luat, în unanimitate de voturi, decizia derelansare a economiei regionale. În acest sens, dar şi în alte sensuri,singurul consilier prezent în Sala de mese (pentru că Sala de şedinţăera închisă din motive de dezinsecţie şi dezinfecţie), a votat de treiori pentru , o dată împotrivă şi de patru ori s-a abţinut, în funcţiede propunerile chelnerului de serviciu. Astfel s-a adoptat înfiinţareaunei turnătorii ultraperformante şi mutifuncţionale, împărţită îndiferite secţii: în unele, se vor turna colegii de serviciu, în altelese vor turna filme de Sergiu Nicolaescu, în altele se va turna asfalt,în altele se va turna în pahare, în altele se vor turna colegii departid, în altele se vor turna filme de Nicolescu, în altele se vaturna restul, iar în restul secţiilor se va sta, ca şi până acum,degeaba. Prietena mea imaginară zice că Steaua toarnă apă în râu.
   Politică
   Delegaţia oficială care a vizitat zilele acestea oraşul Chişinău, fără să ştie de ce şi fără să ştie că, de fapt, oraşul în care ajunseseră se numeşte Chişinău, membrii delegaţiei crezând că au ajuns în PodişulKashmir, unde trebuiau să medieze acordul de pace între Somalia, careameninţase că va ataca Statele Unite, şi Honduras, care se urcase pe o macara, ameninţând că se va sinucide dacă îl părăseşte Venezuela, e bine, mersi. Trimisa noastră specială după cumpărături, vrând să ne trimită o misivă, ne-a dat de ştire printr-o missilă,prin care ne anunţă că a găsit şampon la ofertă, care spală şi părul şicreierul, cu 20% mai ieftin şi cu 200% mai eficient, şi, în plus, nunecesită clătire. Şamponul va fi oferit în locul tichetelor cadou dePaşti şi se va impozita conform legilor în vigoare.
   Sport
  Lotul olimpic de înot se întâlneşte zilele acestea la Piteşti cu lotul Solomon şi culotul de trufandale cultivate de tandemul Gogu Păduraru' şi DavidescuPrefectu' (cei doi actori principali din remake-ul "O pădure şi doigrădinari", în regia lui Nicolaescu, după un scenariu scris deNicolescu). Înotătorii s-au dus să bea un suc, aşteptând să se se umpleFântâna Muzicală cu partituri, lotul lui Solomon s-a dus acasă să seschimbe, iar lotul de trufandale s-a dus după câini specializaţi caresă-l găsească.
   Spre marea nostră bucurie, Primăria anunţăsădirea unui nou lot de lalele. Acesta va fi amplasat la intrarea şi laieşirea toaletelor ecologice, pentru a le da un aspect cât mai plăcut.Un studiu recent, publicat în ziarul "Informatorii Piteştiului", aratăcă lalelele au un efect benefic asupra deşeurilor toxice depozitate întoaletele ecologice, dându-le un colorit vesel, un miros îmbietor şi oaromă plină de prospeţime.
   De aici probabil, sloganul subcare se va desfăşura ediţia de anul acesta a Simfoniei Lalelelor: "Olalea la preţ de trufanda". Evenimentul se va desfăşura sub semnulcolaborării dintre Primărie, Prefectură, Parchetul General de pe lângăTribunalul Argeş şi, în general, al colaborării între toatele stateleşi poparele lumii.
   Să fie pace!

Noi nu suntem normali, ceea ce vă dorim şi dumneavoastră

2010-03-26T09:38:00.000+02:00

Remus ştie programul stagiunii pe dinafară. Romulus cunoaşte termeni ca impromptu, a cappela, scherzo, legato şi-i foloseşte bine. Şi Romulus, şi Remus cred că aste le-au fost şoptite de o păsărică. Ce nu ştie niciunul din ei e că păsăricile nu vorbesc, iar vocile din capul lor dansează frenetic din mâini strigându-şi reciproc „give me five”.

fără text, dar cu comentariu super tare, frate!

2010-03-26T09:37:00.005+02:00

Ştiri intrinsece, intestine şi interactive din bazinul Argeş-Doamnei

2010-03-25T10:47:00.004+02:00

Amestecate

* Bârfa cu parfum de credibilitate că faimosul cuplu Filarmonica-Centrul (Cultural) s-a destrămat a fost confirmată din trei surse diferite politic. Cei doi copii rezultaţi în urma acestei legături, Orchestra şi Corul, rămân în custodia mamei, iar locuinţa de la Casa Cărţii rămâne Centrului. Cum în orice destrămare de relaţie trebuie să cherche la femme, se pare că Filarmonica e deja angajată într-o relaţie cu Cinematograful.

* Vineri şi sâmbătă se desfăşoară în întreaga ţară etapa sătească, comunală, orăşenească şi municipalicească a concursului Marea Debarasare. Locuitorii sunt rugaţi să scoată la poartă sau să ducă la container electricele şi electronicele ieşite din uz: soacra, cocalarul de la et. 2, ăla de-ţi ocupă locul de parcare, grataragiul de la scara B, administratorul ş.a. Ministrul Mediului, cel cu faţă şi nume de ungur, promite că deşeurile vor fi reciclate ecologic.

* Azi e Buna Vestire şi vă bună vestim că din acest an şi până în 2013 copiii din clasele I-VIII vor primi zilnic la şcoală câte un măr. Măsura a fost luată pentru a forma bune deprinderi alimentare încă de la vârste mici, diminuându-se cantitatea medie de E-uri ingerate de progeniturile naţiei. Pe termen lung, măsura va duce la redresare economică a României, ei în anul 2000 şi, când nu vor mai fi copii, vor consuma ţuică de mere din producţia indigenă. Pentru a da tinerei generaţii un bun exemplu, propunem instituirea încă de pe acum a unei raţii obligatorii de ţuică de mere (50 ml/zi/bugetar).

* Ieri a fost concert la Filarmonică şi trimisul nostru special ne-a informat că în concertul la patru mâini se simţea lipsa celei de-a cincea. Noi credem că bună ar fi fost Milla Jovovich, că ea a făcut faţă şi pe post de al cincilea element şi ne-am fi clătit şi noi ochii, nu numai urechile.

Rubrică realizată de agenţii noştri speciali 4/69 sub acoperire la Agenţia de presă Wasile SRl

Ştiţi ce se poate poate face cu cele unsprezece fete care au cântat aseară în Corul Filarmonicii Piteşti: o echipă de fotbal feminin care să joace în deschidere la Simfonia Lalelelor.

Continuăm ştirile:

Externe şi extreme

Zilele acestea, o delegaţie oficială a oraşului nostru a făcut o deplasare la Chişinău. Scopul acesteia este învăluit în ceaţă deoarece, datorită dezgheţării tensiunilor de la graniţă, exista pericolul înecării delegaţiei, care a trebuit să facă un ocol prin Londra. Cât priveşte durata, aceasta sperăm să fie nedeterminată, asemenea contractelor de muncă şi a termenelor de finalizare a campaniei de asfaltare, ce a început într-o primăvară care se vor termina într-o toamnă.

Surse din interiorul primăriei spun că motivul deplasării la Chişinău este acela al achiziţiei unei perdele de fum, Chişinăul anunţând pentru această perioadă a anului reduceri de preţuri ce vor elimina orice concurenţă.

Aceleaşi surse spun că delegaţia va face o escală şi în Pakistan, pentru a înmâna pe cale oficială o anumită corespondenţă electronică, întrucât în ultima perioadă au existat grave probleme cu conectarea la reţeaua de InterNet.

Tocmai am fost informaţi asupra atacului unor bande de rakeţi. Satelitul nostru a luat însă imagini de la faţa locului, unde se poate observa că, de fapt, este vorba despre nişte rachete de tenis, aparţinând lui Ion Ţiriac, care se afla prin zonă, împreună cu câţiva prieteni, în timpul unei partide de vânătoare.

Membrii delegaţiei au fost invitaţi la un grătar şi au spus că mai întârzie.

Religie.

În noaptea de Înviere, Preşedintele României, Traian Băsescu, va desface o sticlă de whisky şi o sticlă de şampanie şi se va adresa credincioşilor veniţi în Dealul Mitropoliei să culeagă struguri. Purtătorul de cuvânt al Palatului Cotroceni ne-a anunţat că a terminat de redactat textul care va fi citit în noaptea de 3-4 aprilie. Acesta conţine trei cuvinte, întocmai ca şi numărul de culori de pe stindardul patriei: "Să paşteţi bine!"

Ultima oră

2010-03-25T08:41:00.002+02:00

Prietenii mei imaginari Romulus şi Remus au fost aseară în extaz: pe Facebook-ul lor au văzut că Angelina Jolie şi Catherine Zeta Jones le-au dat acceptul de prietenie. De dimineaţă însă, divele nu mai erau pe lista lor de prieteni, ceea ce dovedeşte că s-a produs o halucinaţie mistică, semicolectivă şi selectivă, explicabilă prin faptul că suntem pe finalul postului Paştelui.

Noi nu suntem normali, ceea ce vă dorim şi dumneavoastră

2010-03-24T17:23:00.000+02:00

Romulus şi Remus sunt prietenii mei imaginari. Ei au fost fraţi siamezi, făcuţi de o vulpe, dar viaţa i-a despărţit, acum sunt veri de-al doilea. Mama lor vine la mine în fiecare dimineaţa şi ne bem cafeaua împreună. Când erau mici, cu cafea îi alăpta, fapt care a dus probabil la dezinvoltura lor dezvoltată şi cred că şi la umor.
Romulus e chel, dar ştiu eu că la origine a avut păr, nu are o mână şi un picior, în locul lor fiind două circumvoluţiuni, fapt care-l face şi mai deştept, şi mai răutăcios. Remus are barbă roşcată şi e doctor de suflete. De fapt, încă nu e, că n-a dat licenţa, acum e doar asistent. Dar ştim cu toţii ce bună e o asistentă pricepută la casa omului!
De Crăciun, cei doi prieteni ai mei imaginari s-au întâlnit la mine după multă vreme, în faţa bradului pe care-l făcusem special pentru ei din sticle goale de bere, dar numai din cele verzi. N-au vrut să se întâlnească şi cu vulpea mama lor, pe motiv că pantofii ei cu toc au umbreluţele defecte şi zăpada se insinuează printre spiţe.

O noapte la operă cu cinci fantome pe o placă de surf

2010-03-24T10:31:00.000+02:00

Spectatorii intră în sală şi aplaudă.

Pe rândul 4, un copac, care poate fi sugerat printr-un Pet de bere la 2 litri. De copac atârnă o pereche de chiloţi şi o pereche de ochelari cu trei lentile, cea de-a treia reprezentând lentila lui Shiva. Acesta nu poartă niciodată chiloţi, astfel că prezentatoarea spectacolului poate întreba cui aparţine articolul de lenjerie intimă. Se recoltează amprente, se trimit la laborator, se face identificarea, posesorul este arestat şi vârât în temniţă. Temniţa este o cuşcă cu gratii, care se atârnă de reflector şi moare asfixiată.

Se anunţă că mai sunt trei ore până la începerea spectacolului. Lumea aplaudă frenetic şi strigă „Bis”. Se lasă cortina şi din spatele ei se aud zgomotele autostrăzii. Un copil încearcă să traverseze după mingea cu care se juca şi umbra acestuia este aruncată pe parbrizul unui autobuz plin cu turişti polonezi. Aceştia coboară cântând Gaudeamus Igitur şi sunt invitaţi la picnic.

Spectatorii sunt aşezaţi de-a dreapta şi de-a stânga sălii, în funcţie de sexul pe care îl au asupra lor în momentul percheziţiei. Celor care nu au nici unul, li se oferă un pachet promoţional de la garderobă. Mărimile sunt ajustate în funcţie de semnul zodiacal al fiecăruia. Se face proba, se adaugă unele mici accesorii, după care începe prezentarea propriu-zisă.

Intră în scenă diaconul Silver Surfer. După trei ture de sală, intră în comă. După alte două rostogoliri, intră în transă şi dispare. Lumina reflectorului îi proiectează aura, care se izbeşte violent de un panou publicitar. Spectatorii care au primit sexul feminin scot pacheţelele cu mâncare şi sticlele cu vin. Ceilalţi ar vrea şi ei să scoată ceva, dar tocmai se anunţă terminarea pauzei publicitare şi lumea se urcă în autobuz, pentru a-şi continua călătoria.

În continuare, în spatele cortinei se aude vocea unui tată agresiv, care îşi pedepseşte copilul pentru că a îndrăznit să vină acasă fără umbră: „Mai bine nu te năşteam niciodată.” În ciuda acestui fapt, copilul se naşte şi îşi spânzură tatăl cu cordonul ombilical. Tatăl face un atac de panică şi lumea este evacuată din sală. Geniştii sosiţi la faţa locului găsesc o cutie de carton pe care scriu cu ruj LANCOME Color Fever Gloss: “ATENŢIE FRAGIL”, după care încep să lovească în ea cu picioarele. Sosesc cei de la protecţia cutiilor de carton şi se încinge o petrecere câmpenească. Petrecerea se termină prost, întrucât din rândul 18 apare un melc care înghite tot decorul.

Scena următoare se continuă în burta melcului, unde este teribil de frig, motiv pentru care se pornesc toate sistemele de aerisire, de stingere a incendiilor şi de prevenire a sinuciderilor la persoanele decedate prematur. Spectatorii sunt poftiţi să reintre în sală, făcând schimb de locuri şi de sexe. Se mai schimbă câteva impresii, care, în cea mai mare parte rămân aceleaşi, cu deosebirea că acum sunt citite invers, de la dreapta la stânga.

Diaconul Silver Surfer zboară deasupra copertinei, ţinând în mîna dreaptă o legătură de pătrunjel, iar în stânga o găleată din care se scurg câteva amintiri refulate, dar şi unele obiecte de cult de culoare verde, care, în contact cu privirile noastre, se transformă în amintiri roz cu picăţele galbene, asemenea soarelui din hârtie creponată care atârnă în vârful umbrelei. Din reverul acesteia încep să curgă cele o sută patruzecişişapte de cântăreţe ale Corului Liturgico-Simfonic, dintre care optzecişitrei virgulă nouă rămân suspendate de coardele vocale şi se prăpădesc de râs. După Slujba de Pomeire, celelate şaizecişişitrei virgulă unu de cântăreţe intră pe scenă şi încep să joace şotronul. Ele poartă nişte frumoase cutii craniene transparente, pline cu rumeguş, în care o pereche de cărăbuşi dansează charleston. Diaconul declamă pe două voci atonale proaspăt înflorite: „Frate, suntem pe val”.

Din spatele cortinei, se aude acelaşi zgomot al autostrăzii. Agentul Oprea dirijează corul cărăbuşilor, fiind singurul personaj în stare de veghe care cunoaşte tainele limbajului mimico-gestual al frumoaselor scarabeide. Copertina se prăbuşeşte peste spectatori, care cer al doilea bis.

Afară a început să plouă.

Ştiri intrinsece, intestine şi interactive din bazinul Argeş-Doamnei

2010-03-23T22:40:00.005+02:00

Sport, cultură, tinereţe

# Ieri până pe la 6 p.m. la Piteşti a fost 27 martie, fapt ce se va repeta şi vineri, urmând ca sâmbăta ce vine să dispară din calendar*. S-au lansat cărţi în orbite, s-a vorbit despre, s-au înmânat, s-au recules la monument, garnitură – moment artistic. Toate pentru momentul Unirii Basarabiei cu România ediţia XVI, de colecţie. Vineri se va face tot aşa, dar altfel. Nu se dau nici mici, nici bere gratis, pentru că Basarabia s-a despărţit de România şi s-a unit cu alţii şi pentru asta noi nu sărbătorim.

* Ultima oră: sâmbătă nu va fi ştearsă din calendar, ci va fi 9 martie, ziua de naştere a lui Mircea Eliade, prilej cu care se va organiza un simpozion la bibliotecă. Îi urăm şi noi, pe această cale un călduros la mulţi ani

# Pentru că anul acesta lalelele se vor întoarce din ţările calde mai devreme, Simfonia Lalelelor va avea loc în perioada 16-18 aprilie. Cu acest prilej se vor vopsi zebrele şi drumurile lor într-o culoare ce încă nu s-a votat şi vor fi reciclaţi în lalele clopoţeii luminoşi de la Crăciun, numai că vor fi întorşi cu limba-n sus. Uetăr com prevede pentru zilele respective o vreme fantasmagorică, fapt ce ne face să prevedem şi noi răsărirea a sute de tarabe în zona pietonală din centru.

# Ziarele locale au apărut toate şi azi. În ele puteţi citi ştiri quality de mâine, azi, anul trecut, pentru că de douăzeci de ani mergem spre un viitor deja trăit.

# În derularea programului „Cornul şi laptele” au intervenit mici modificări: cornul nu li se va mai distribui copiilor, ci funcţionarilor publici, şi nu va fi corn, ci şpriţ. Asta în urma descoperirii unor cercetători americani că alcoolul în cantităţi moderate dezinhibă şi facilitează o comunicare mai promptă. Aşteptăm propuneri pentru cine să fie moderatori în programul reciclat „Şpriţul şi laptele”.

Rubrică realizată de agenţii noştri speciali 4/69 sub acoperire la Agenţia de presă Wasile SRl

Continuăm ştirile:

Media

La fel ca şi în toate celelalte domenii de activitate, criza financiară loveşte şi în mass media. Astefel, studioul de televiziune Playboy Tv a anunţat recent, prin purtătorul său de cuvânt, Laura Pârţişan, că trustul pentru care prestează a încheiat un contract de colaborare cu om-ologul Patriarhiei Române, Trini Tas, în urma achiziţionării de către acesta din urmă a pachetului majoritar de acţiuni, în toate cele 999 de poziţii ale sale. În replică, Înalt Prea Entuziasmatul Daniil Erectul a declarat că urmează redecorarea lăcaşurilor de cult cu icoane şi picturi care vor înfăţişa scene din viaţa sfintelor iepuroaice.

În ceea ce priveşte televiziunile locale, suntem în măsură să vă anunţăm că în curând se va deschide şi în oraşul nostru un studio teritorial Cartoon Network, unde angajaţii de până acum vor putea fi văzuţi şi în variantă 3D. Din program nu vor lipsi Revista Presei, prezentată în fiecare dimineaţă de Fred şi Barney, rubrica Meteo, prezentată de Mickey Mouse şi Horoscopul zilei fără nici un scop, prezentat de echipa de la Looney Tunes.

Vă dorim în continuare vizionare plăcută!

Peticul de cer din spatele blocului meu

2010-03-23T21:02:00.003+02:00

   Ultimii şapte ani din copilăria mea i-am petrecut într-un cartier aflat în zona de Nord a oraşului. Blocuri mari, blocuri mici, străbătute de artera principală care leagă Piteştiul de Curtea de Argeş, Râmnicu Vâlcea şi dracu' mai ştie ce alte legături oculte mai înlesneşte artera din faţa ferestrei mele, că, la câte asflatări şi răsasfaltări trebuie să suporte biata de ea, parcă mi-a fost nu ştiu cum să o mai descos şi eu ca să văd ce şi cum. Cert e că biata arteră arată de parcă o asistentă nepricepută s-ar fi hotărât să îi facă o perfuzie, dar nu ştie cum să îi găsească vena. Şi artera mea suferă şi se umflă şi plesneşte şi trage să moară, dar asistenta nu se lasă!
   Lângă blocul meu e un Centru Medical de Planing Familial, unde vin oameni de toate vârstelele, de la copiii de câteva luni, la bătrânii care au luptat pe frontul de la Griviţa pentru independenţa patriei, pe vremea când curcanul încă nu avea pene, dar după ce am devenit independenţi, a avut.
   În spatele blocului meu era un deal, unde iarna copiii se dădeau cu sania, iar vara băteau ţurca. Părinţii acestora se adunau în jurul focului de grătar, pe care sfârâia buna dispoziţie şi sub care ardeau orele fără nici o grijă că flăcările s-ar putea extinde asupra zilei de mâine.
   Pe deal erau copaci negri şi iarbă verde. În frunzişul copacilor îşi făceau cuib berzele, iar pe iarba dealului se întindeau câinii nimănui, care deveniseră ai noştri. În tufele de crescuseră, câinii îşi construiseră o căsuţă în care se adăposteau de ploaia şi de frigul toamnei. La umbra unuia dintre copaci îşi făcuse adăpost un om al nimănui, care devenise al nostru şi al câinilor noştri.
   Mai în susul dealului au început să apară primele viloaie, conturând un cartier aşa zis rezidenţial. Trec pe acolo ades, dar din casele rezidenţiale nu iese niciodată nimeni. În curţile de cinci hectare nu aleargă nici un copil, din cauză că părinţii nu îi lasă de teamă să nu se rătăcească. Poate o să îi doteze cu GPS. Deocamdată le-au cumpărat un spaţiu virtual de 256 mega de RAM, unde pot socializa liniştiţi şi unde pot împuşca pe cine vor ei, fără să trebuiască să cureţe sângele după săvârşirea crimelor.
    Tot pe coama dealului, câţiva vecini de-ai mei îşi încropiseră nişte mici petice de cer, în fapt nişte grădiniţe edenice în care creşteau legături de ceapă, castraveţi, roşii şi ridichii, laolaltă cu zâmbetele de bucurie şi cu voia bună ce picura în păhăruţele de ţuică sau cănile cu vin.
    Acum a dispărut tot, în afara caselor din care niciodată nu se vede nimeni ieşind. Iarba a cedat locul noroaielor răscolite de buldozere, omul de nicăieri a plecat către un alt nicăieri, câinii nimănui stau pitiţi sub roţile maşinilor înmatruiculate în Bulgaria, în Spania sau cine mai ştie pe unde şi nu înţeleg nimic, semn că timpul a trecut prea repede şi bieţii câinii nu au apucat să înveţe limbi străine. Mingea copiilor se rostogoleşte periculos în valurile de autoturisme care străbat artera din faţa ferestrei mele, ca un râu poluat în care nu mai înoată decât zgomotele asurzitoare.
   Grădinile edenice s-au fost îngropate. În locul lor vor răsări noi case, cartierul rezidenţial se va extinde ca o gripă nouă, împotriva căreia nu există încă un vaccin. Copiii cei vii nu mai au ce face cu săniuţele. Din curtea noilor case vor surâde tâmp pitici de grădină, ca într-un pictorial absurd, cel mai probabil imaginea publicitară a unui produs semipreparat, de nu semiconsumat.
   Cineva îmi spune că astea nu sunt case, ci cavouri ultimul trand, şi că în ele cei cu bani muuuulţi aleg să se îngroape de vii, pentru că asta cu îngropatul de viu e o chestie foarte cool.
   Afară plouă, semn că Dumnezeul meu din Africa a venit în România şi se pişă pe ea de ţară.

Acest text este dedicat prietenei mele imaginare, căreia i s-a mai adăugat o nălucă (după cum îi spunea o cunoştinţă comună) . Acestea două, întâlnindu-se în capul meu, mi-au dat telefon să îmi spună că sunt foarte bucuroase să se afle împreună acolo, unde au, în sfârşit ocazia, să cunoască multe personaje interesante.

Jurnalul lui Auto si Erotic. Si mai tarziu, seara.

2010-03-23T19:45:00.005+02:00

Reveni incet din atelier, spre camera lui.
Auto si Erotic dormeau pe manusa cu un deget, singura care mai ramasese intreaga.
De fapt, manusa era intre ei, ca si cand ar fi trebuit sa faca o alegere. Daca alege prost pentru urmatorii 5 ani, ce s-ar intampla? Sau daca alege la fel de prost? Sau doar la fel...
In fine: Auto si Erotic dormeau si nici nu s-au sinchisit de trecerea lui pe coridor. In acel moment se auzi un clink!!!: primise un e-mail, probabil ca iarasi un spam. Asta il exaspereaza de fiecare data. Si nici nu are mail. Inca primeste mesajele cu 2- 3 saptamani sau luni intarziere. Doar facturile vin in timp. Atat de in timp ca afla dupa scadenta.
Era doar el, ceilalti 2 si manusa cu un deget. Era degetul ala "good point!!!", dar nu mai indraznea sa il foloseasca, de cand isi scapase levierul peste el. Iar celalat era la mijloc si nu putea fi utilizat inainte de o rectificare majora.
Intra la dus. Si dus s-a facut. Adica dus a facut. Ar fi facut baie, dar nu avea cada.
Apoi isi puse halatul si reveni in incapere.
Aia doi, dormeau tot acolo, doar ca facusera schimb de locuri.
Adormi incet, cu intreruperi de sughitat. Uitase sa isi ia pastilele si avea probleme cu calciul de cand era mic.
Dar de adormit, adormi pana la urma.
Dupa aia, nu isi mai aduse aminte nimic.

Jurnalul lui auto: Erotic, partea urmatoare.

2010-03-23T19:24:00.002+02:00

Lipseau saibele de la planetare. A incercat sa motiveze totul prin pierderea spaclului de anul trecut, acela cu care rezolvase si coltarul de la intrare, cot cu camara, unde veneau toti nebunii sa dea cu capul.
In plus, functia automata ii venea ca o manusa cu un deget. Ii dadea o priza sigura pe teava de esapament, si nu obosea, asa ca nu era nevoie sa schimbe mana.
Fara doar si poate, blisterul din atelier, ala cu suplimente alimentare ii dadea incredere ca poate ridica cricul si singur.
Unde-o fi pus insa manivela si cutia ruginita cu vasilina?

Mesajdes alut

2010-03-23T18:06:00.006+02:00

in calitate de proaspat co-laborator al titularului de blog, (adica el cu gramada lui de pasarici congelate, eu cu a mea - ca si mancarea de pachetel la gramada ) incep sa imi intru in semi-drepturi sau jumi-permisiuni si sa prestez in conformitate cu fisa post-ului.

O informatie recenta anunta ca romanii sunt primii care au inventat si urmeaza sa breveteze in vederea producerii la scara industriala (cu buget si resurse de criza, sub presiunea sindicatelor si a disponibilizarilor masive) primele si, deocamdata, singurele markere 100% ecologice.
Acestea scriu cu oi, preponderent pe suport vegetal, ulterior continutul mesajelor putand fi reutilizat si, dupa caz, relocat.

Vom reveni cu detalii la compunerea urmatoare.

Dezvoltatorii imobiliari par sa fie un pic descurajati de programul "Prima casa".
Un sentiment pertinent, ca la ce si la cat se schimba, e chiar ca la prima casa. Pe principiul: e prima oara ca facem asta.

:)

O noapte la operă cu cinci fantome pe o placă de surf

2010-03-23T17:42:00.001+02:00

Spectatorii intră în sală şi aplaudă.

Din spatele cortinei, se aude acelaşi zgomot al autostrăzii. Agentul Oprea dirijează corul cărăbuşilor, fiind singurul personaj în stare de veghe care cunoaşte tainele limbajului mimico-gestual ale frumoaselor scarabeide. Copertina se prăbuşeşte peste spectatori, care cer al doilea bis.

Afară a început să plouă.

Efectele secundare ale unei deparazitări de primăvară

2010-03-22T23:57:00.000+02:00

În salonul nostru s-a dat cu var şi s-a deparazitat, aşa că ne-au mutat la 2, unde acum stăm câte cincisprezece în pat. Noaptea ne întoarcem de pe o parte pe alta prin tragere la sorţi, dar de cele mai multe ori nu se ţine cont de acest lucru, aşa că infirmierul de gardă vine şi ne întoarce cu lopata. Asta nu ne-ar deranja prea tare, dacă printre noi nu ar fi şi cinci vizitatoare de la salonul de femei, care, după plecarea infirmierului, devin foarte greu de regăsit, mai ales că nu ne este permisă aprinderea luminii.

Primul dintre noi se trezeşte Buddha, numit aşa pentru că are probleme cu controlul sfincterian. El se duce în grădina din spatele spitalului, unde îşi face de lucru. Toată lumea ştie ce face Buddha acolo: bate cu barosul în cap pe câte unul dintre noi, spunând că plantează un pom. După ce îl plantează bine, se pişă pe el, aşteptând să îi dea mugurii. De câteva zile, nici la masă nu vrea să mai vină, spunând că, în timp ce tocmai planta un smochin, a avut o revelaţie. Dar până să ne spună ce revelaţie a avut, s-a trezit cu o perfuzie la braţul stâng şi cu un furtun pe esofag, promiţând că nu va trece în Nirvana până nu ne va împărtăşi toate secretele lui. Nirvana este cabinetul de psihoterapie unde lucrează un agent sub acoperire, adică un domn sau o doamnă, că de când suntem noi aici nu am reuşit să aflăm, acoperit(ă) cu o pătură pe cap şi care urlă la noi din cinci în cinci minute, spunând că e fantoma lui Marx. „Care Marx?”, întrebăm noi. „Toţi cinci.” ( n.r.: Chico, Harpo, Groucho, Gummo şi Zeppo), răspunde agentul(a). „Şi nu ţi-e greu?”. „Nu, că mă amuză”.

Nici la sala de mese nu stau lucrurile mai bine, întrucât bucătăresele, neinformate despre schimbările petrecute în saloane, ne strigă după numărul pe care îl avem fiecare scris deasupra uşii. Aşa se face că unii stăm pe scaune, alţii stăm pe sub mese, iar restul pe pervaz, bucătăreasa crezând că aceştia sunt nişte cucuvele, pe care le iau la goană cu măturile. Cucuvele cad una câte una ca proastele, de cele mai multe ori în cap, lucru destul de amuzant, ţinând cont de faptul că bucătăria se află la etajul trei al spitalului. După cinci minute, părăsim sala de mese în ordine, cu burţile şi cu capetele goale, întrucât cei care nu au căzut de pe fereastră îşi sparg capetele singuri, în semn de solidaritate faţă de colegii lor duşi în ispită de legea atracţiei gravitaţionale. Încă o dată, infirmierul vine şi ne strânge cu lopata, spunând că, dacă nu ne cuminţim, data viitoare va trimite fochistul să se ocupe de această operaţiune, de care el personal s-a cam săturat.

Urmează vizita echipei medicale, care, constatând că suntem de zece ori mai mulţi decât prevede regulamentul şi orice lege privind comprimarea spaţiu-timpului, ne spune că suntem nişte idioţi şi că iar ne-am cuplat peste noapte fără să folosim prezervativele şi alte metode de combatere a stresului. Are loc o acceleraţie nefirească, în urma căreia spaţiul se curbează uşor spre stânga, semn că pacientul autointitulat Nicolae Ceauşescu tocmai a avut o erecţie. Doctoriţele stagiare dau să pună mâna pentru a se convinge de calitatea procesului fiziologic în curs de desfăşurare, însă şefa de secţie le atrage atenţia că orice amestec în cursul firesc al Istoriei poate produce grave tulburări, cu consecinţe de neimaginat. Una dintre aceste consecinţe ar putea fi şi aceea că, nemaiputându-şi controla impulsurile sexuale o dată stârnite, Nicolae Ceaşuşescu ne-ar putea fute pe toţi şi atunci salonul chiar că ar deveni neîncăpător.

Tinerele stagiare sunt conduse apoi în grădina spitalului, unde admiră frumoasa livadă a lui Buddha, acesta tocmai terminând de altoit un cireş de la salonul 3, fost profesor de matematică la universitatea din oraş. Înainte de a face primele cireşe zemoase, profesorul tocmai demonstrase că, la o curbare mai adâncă a spaţiului, toate obiectele se pot dematerializa şi că, în locul lor, se va creea un parc de joacă pustiu, din care au fugit toţi copiii, pentru a se face oameni mari şi pentru a-şi da întâlnire în acest spital suprapopulat, cu un salon în renovare şi cu o livadă în care stau de-a valma tot felul de pomi care nu credem că vor face vreodată rod.

Şi nu e decât luni!

2010-03-22T16:00:00.002+02:00

   Revenim cu ştiri
   Educaţie
   În semn de protest, profesorii nu vor mai trece notele elevilor în catalog. Acestea vor fi trecute pe uşile toaletelor. În rest, elevii vor putea scrie în continuare comentarii, în nota obişnuită: "Dau muie". "Dau limbi". "Dau bani împrumut". Dau răspunsurile la testul grilă de la chimie, clasa a XII-a". "Fut în cur". Şi aşa mai departe.
   Culturale
   De Paşti, Primăria anunţă printr-un comunicat de presă că va repune în funcţiune Fântâna muzicală.
Chiar şi în actualele condiţii de criză, coriştii Filarmonicii vor fi dotaţi cu costume de scafandru . Costumele vor fi confecţionate din material ignifug, ceea ce le va permite membrilor corului şi scufundarea în tradiţionalele focuri de artificii, în condiţii de maximă siguranţă. Focurile de artificii aparţin atât lui Haendel, cât şi lui TEN, ne scuzaţi, Pendiuc, litigiul dintre aceştia urmând a fi judecat în cel mai scurt timp de Curtea de Conturi.
   Religioase
   În Săptămâna Mare a Paştelui, Tudor Pendiuc va ridica în faţa Primăriei o Cruce de Piatră pe care va sta răstignit un Crist gonflabil. Acesta va învia în maxim 72 de ore, cu fix o oră înainte de expirarea termenului de garanţie. Meritul integral al operaţiunii va fi atribuit lui Jean Botezătorul, că dacă nu era el, murea Isus nebotezat.
   Infotrafic
   Agentul Oprea va dirija săptămâna aceasta circulaţia la intersecţia Bulevardului Republicii cu Calea Craiovei, într-un spectacol omagial dedicat Unirii oraşului nostru cu oraşul din patru litere din Croaţia, care nu se găseşte în DEX, dar despre care Creangă a scris o apetisantă poveste, dedicată femeilor din Filiala Uniunii Scriitorilor, în special celor nemăritate.
   De pe acoperişul Centrului Cultural, Maestrul Tiberiu Cărăbuş a sărit cu paraşuta. Redactorii noştri de investigaţii au reuşit să identifice paraşuta. O întrebare îşi aşteaptă încă răspunsul: Cine e Tiberiu Cărăbuş? Vocile din capul redactorului-şef spun că ar fi vorba de o conspiraţie francmasonică, menită să contribuie la optimizarea procesului muncii în rândul angajaţilor instituţiei. Alte voci, din capul aceluiaşi redactor-şef, spun că Tiberiu Cărăbuş ar fi a 620- reîncarnare a Meşterului Manole.Ambele informaţii au fost verificate şi sunt corecte.
   Umanitare sau "Oamenii de lângă noi"
Ştefan Dumitru Afrimescu – lovit de Alzheimer
După ce în iulie 2009 marele poet piteştean ataca instituţiile de cultură din Piteşti, în special Centrul Cultural, la început de 2010 uită de toate relele şi tot la Centrul Cultural, pe bani publici, îşi face lansarea ultimelor două volume din cele trei pe care le are. Ieri, ŞDA e lovit iar de amnezie şi publică articolul din 2009.
Facem apel pe această cale la doctorii competenţi, mai ales filologi, să-l bage pe om în Uniunea Scriitorilor, literatura de specialitate consemnând îndesirea acceselor de uitare o dată cu trecerea timpul şi creşterea frustrărilor.
   Incredibil, dar adevărat!
   Azi m-am întâlnit cu prozatorul Centenar. Întrebat fiind ce mai face, acesta ne-a spus că tocmai se întorcea de la Evidenţa Populaţiei, unde fusese ca să-şi schimbe numele de pe cartea de identitate. De mâine, acesta se va numi Bicentenar, întrucât câinele cu care ieşea la plimbare tocmai a împlinit de o sută de ani, ocazie cu care patrupedul ne-a declarat că nu ar dori să se creeze vreo confuzie între el şi stăpânul său. Prozatorul a mai ţinut să precizeze că, întrucât se va numi Bicentenar, noi putem să-l alintăm spunându-i Bi-Bicul.
   Incredibil şi atât
   Începând de mâine, toţi angajaţii Centrului Cultural se vor putea prezenta la Serviciul Contabilitate, de unde nu vor primi nimic, dar, trecând pe acolo, vor putea constata că s-au vopsit uşile de la veceu.
   Meteo.
   În continuare e o vreme frumoasă. Mă duc să mă plimb. Pa.

a consemnat pentru dumneavoastră, reporterul special 4/69, Wasile SRI

Duminică, 21 martie. Cu o săptămână înainte de Duminică, 28 martie. Acelaşi an.

2010-03-21T18:08:00.008+02:00

    Meteo
   Azi a fost o zi frumoasă. Am văzut multă lume care a ieşit să se plimbe. Doi dintre aceştia au declarat că ieşiseră din casă de teama unui cutremur şi că nu vor pleca din parc până când autorităţile nu vor veni să-i liniştească. Cel care părea a fi soţul, tatăl, bunicul, unchiul sau vecinul doamnei cu care am stat de vorbă a zis că va profita de această situaţie creată şi va cere o mărire de salariu, o mărire de pensie şi o mărire de penis cu până la 50%.
   Tot azi am văzut un pom în faţa ferestrei. M-am întrebat cum a apărut pomul în faţa ferestrei mele şi fără să aştept răspuns, am luat fierăstrăul şi l-am tăiat, întrucât nu mai puteam să o văd pe Adelina când îşi dă sutienul jos.
   Justiţie
   Surse DNA Piteşti declară pentru postul nostru că procurorul care îl anchetează pe primarul Craiovei, Antonie Solomon, i-ar fi zis lui Adrian Mititelu, patronul echipei de fotbal "FC Universitatea Craiova", cităm:
- "Domnu' Mititelu, nici nu ştiţi ce mult aţi crescut în ochii mei!"
   Aceleaşi surse spun că acelaşi procuror îl va ancheta şi pe Primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc. Procurorul se va adresa de data aceasta lui Cornel Penescu, (încă?) patronul lanţului de magazine PIC, cu aceste cuvinte:
- "Domnu' Penescu, a băgat ulei ieftin la Kaufland."
   Calendar Ortodox
Tot în această zi,se face pomenirea preacuviosului părintelui nostru Viril, episcopul Cataniei.
    La Biserica de la parterul blocului meu, preotul a dat dezlegare la Viagra, dar întrucât toate farmaciile de cartier erau închise, fiecare s-a descurcat aşa cum a putut.
   Culturale
Azi m-am dat în leagăn. Dar pentru că am uitat Tatăl Nostru, am spus de trei ori cu voce tare Uţa-Uţa, după care mi-am făcut semnul crucii. De fapt, am alungat o musculiţă care vroia să îmi intre în ochi.
   Mondene
   Adelina şi-a tras-o cu Maricica. Este vorba de doza zilnică de cocaină , cu care cele două au înlocuit mărul şi pachetul de biscuiţi, pe care mămicile lor i le puneau în ghiozdan pentru pauza de la ora 10. Redactorii noştri de investigaţii au reuşit să o identifice pe Maricica, o elevă din clasa a II, de la şcoala 4, despre care învăţătoarea spunea că prezintă grave probleme de comportament. Directoarea a adăugat că ridicarea şcolii a început în 1989, dar că Revoluţia a dus la întreruperea lucrărilor, acum aşteptându-se declararea edificiului drept monument istoric.
O întrebare stăruie totuşi: cine pula mea e Adelina?
   Sport
   Echipa de polo din localitate a învins la scor echipa de popice, într-un meci contând pentru calificarea la Concursul Eurovision de la Oslo, unde va participa ca echipă de rezervă.
   Decese şi comemorări.
   S-a stins din viaţa Paraschiva a lu' Vasile. Colegii de la Spitalul de Boli Cronice, în majoritatea lor bolnavi deAlzheimer, îi transmit prin intermediul ziarului nostru următorul mesaj: "Dragă Paraschiva, nu te vom uita niciodată. Unde ai pus borcanul cu magiun?"
   După o lungă şi grea suferinţă, a murit Costel din comuna Şuici, sat Crăcănaţi. Medicii care l-au îngrijit în ultima perioadă îi transmit "Multă sănătate".
   Azi se împlinesc trei ani de când a încetat din viaţă Gogu de o ţinea pe Adela. Aceasta, împreună cu copiii, îi urează un căduros "la mulţi ani".
   Şi tot azi se împlinesc nouă luni de când a dispărut dintre noi Petre Petre, cunoscut şi sub numele de Petre. Autorităţile şi-au extins aria de căutări şi spun că ancheta e în prag de finalizare.
   Mai multe despre acest caz, la Dan Diaconescu, care îl va avea ca invitat permanent pe Emil Boc, iar ca invitat surpriză pe Elodia, dacă va putea să scape în timp util de Andreea Marin, care a zis că dă de băut după teledonul de ieri, dar să nu comande ceva scump că nu îi ajung banii.
   Diverse
   Vineri seara, când veneam acasă, am văzut primul Logan Duster. Acesta dăduse peste o bătrânică ce traversa regulamentar. Autovehiculul avea numărul de înmatriculare PROBE. Se pare că operaţiunea a fost un succes, bătrânica decedând în drum spre spital.
   Un beţiv s-a căcat în mijlocul străzii, fapt care a condus la întreruperea circulaţiei pe ambele sensuri de mers, până la sosirea firmei care asigură curăţenia oraşului şi care a dat faliment în urmă cu două luni.
   O rândunică şi-a făcut cuib în trupul unui pakistanez care încerca să treacă frontiera română de la Bechet. Se pare că omul certat cu bunele maniere a refuzat percheziţia pe care o tânără angajată a vămii i-a oferit-o în mod dezinteresat. Atunci, o echipă de chirurgi care se căcau după nişte boscheţi l-au imobilizat pe nefericitul pakistanez, după care l-au eviscerat, reuşind cu această ocazie să dezamorseze bomba pe care o purta în locul rinichiului drept. În corpul care acum zace pe caldarâmul de la punctul de frontieră cu Bulgaria, rândunica tocmai a depus un ou, pe care autorităţile bucovinene şi l-au revendicat în vederea încondeierii.
   Revenim cu amănunte.

Menajere, soldaţi irakieni şi iepuraşi de ciocolată

2010-03-21T14:50:00.004+02:00

Azi am făcut o plimbare cu trenul. M-am urcat în staţia „Soldatul necunoscut Vasile Ionescu, cel care a murit ca prostul pentru că nu a fost atent când traversa strada în ziua în care se întorcea de pe front, unde tăiase frunză la câinii colonelului”. După o jumătate de oră de mers, am fost coborât la aceeaşi staţie, pentru că nu aveam bilet, la fel ca toţi ceilalţi călători, care acum stăteau pe peron şi se uitau unii la alţii, întrebându-se unde s-au întâlnit ultima oară. Mi-am aşezat bagajele în locul special amenajat pentru obiecte pierdute, neuitând să întreb înainte dacă prin acţiunea a mea creez vreun deranj, vreun disconfort sau vreo indispoziţie. Fără să se deranjeze, o doamnă în vârstă, să tot fi decedat în urmă cu câteva luni, îmi spuse că pe o încearcă totuşi o uşoară indispoziţie, gândindu-se că trebuie să meargă la cimitir şi să-şi aprindă o lumânare, dar că florile pe care şi le-a adus cu siguranţă o vor face să zâmbească. De celalaltă parte a şinei de cale ferată, un domn cu ochelari negri mi-a spus că el s-ar simţi deranjat dacă nu mi-aş pune bagajele acolo, întrucât astfel s-ar creea un spaţiu gol pe care nu ar ştii cu ce să şi-l umple şi s-ar plictisi. Cum se putea observa, cu fiecare bagaj adăugat, se creea un alt spaţiu gol, astfel plictisul domnului cu pricina crescu într-atât încât în scurtă vreme ne cuprinse pe toţi.

Ne-am aruncat în faţa trenului care tocmai fu anunţat cu o întârziere de şase săptămâni, iar şeful gării dădu dispoziţie să se ridice un post al paştelui, de unde să observăm ultimele modificări apărute în orar. Nişte iepuraşi de ciocolată se băteau cu un regiment de soldaţi irakieni, sosiţi în oraşul nostru dintr-o eroare regretabilă, cu care acum trebuia să ne obişnuim. Soldaţii umblau tot timpul murdari de ciocolată şi trebuia să îi ştergem pe mâini, pe faţă, pe picioare, şerveţele folosite fiind expuse la muzeul oraşului, de unde erau vândute în cadrul unei licitaţii publice în scopuri caritabile. Ca şi toate celelalte licitaţii, şi aceasta fu trucată şi convertită într-un nou fel de prăjitură, pe care Jean Botezătorul o numi inspirat „ tissus au chocolat”, care, înainte de a fi lansată pe piaţă, fu analizată prin metoda C14, şi alte tehnici gustative, pentru a i se confirma autenticitatea.

Următorul tren care sosi din sensul invers acelor de ceasornic făcu o reverenţă discretă, lăsând în urmă o amintire de neşters. În pofida acestui lucru, fu mobilizat un detaşament de menajere care, după cinci minute intrară în grevă şi cerură suplimentarea cantităţii de detergenţi. În sprijinul acestora, fură chemate şi detaşamentele de menajere din străinate, care şi ele duceau lipsă de detergenţi, de motivaţie şi de un scop pecis în viaţă, precum şi de alte substanţe folosite la ştergerea memoriei, a pardoselelor şi a veceurilor. Însă, toate aceste eforturi se dovediră inutile, întrucât amintirea pe care o lăsă trenul se transformă într-o maşină de făcut îngheţată, care fu repede integrată în conştiinţa colectivă a gării.

Jurnal de weekend. Numai pe Acasă TV.

2010-03-20T23:30:00.001+02:00

Azi, la ora 12 am găsit o găină. Se plimba prin curte şi întreba unde sunt saloanele pentru femei. I-am spus că, fiind sâmbătă, în spital nu se află nici o femeie, jumătate dintre ele fiind plecate la nunta chiuvetei din sala de anestezie, jumătate la cimitr, să aprindă o lumânare în memoria lui Jimmy Hendrix, pe care îl externaseră săptămâna trecută, iar restul erau la cârciumă, unde aveau o întâlnire de afaceri. Dar că, întrucât cealaltă jumătate era amnezică, s-ar putea totuşi să găsească pe cineva în mansarda spitalului, unde se amenajase de curând o garderobă cu haine din epoca barocului timpuriu.

Găina mi-a spus că a fost deja acolo, dar că nu a fost lăsată să intre, deoarece tocmai se desfăşura o şedinţă de terapie în grup, care din depărtare semăna cu o şedinţă de spiritism, iar de aproape cu o şedinţă de sex individual. Ostilităţile erau conduse de asistentul Ghiţă, care se masturba fără să se gândească la nimic, întrucât nu mai avea burtă, în plus fiind şi închis în magazia cu provizii, pentru care nici pâna acum nu se găsise cheia.

Găina avea un penaj curcubitaceu, care emana un parfum puternic de flori de tei, din cauza căruia toţi cei care ieşiseră în curte să-şi facă rondul de noapte trebuiau să poarte măşti de gaze, decupate în jurul gurii pentru a-şi putea spune în gând rugăciunile de la vecernie.

În continuare nu aud. Ochii mei au preluat funcţiile analizatorului auditiv. În urechea internă s-a instalat noul sediu al Frontului Popular al Emisferei de Vest, de unde totul se vede destul de înceţoşat, lucru de natură să sporească şi mai mult neîncrederea în noua conducere de la nivel cortical. În urechea medie se încheie un pact de neagresiune şi se intonează imnul naţional al oraşului nostru, interpretat la toacă de Ringo Starr, care de două zile a intrat într-o stare profundă de catalepsie.

Am un auz viu colorat. Scăriţa seamănă cu un şevalet, iar nicovala nu seamănă cu nimic, pentru că nimeni nu a reuşit să o localizeze. Elefantul Eustachio s-a împrietenit cu hipotalamusul şi amândoi pescuiesc în veceul din toaleta personalului medical, lucru îngăduit numai în weekend şi în timpul sărbătorilor legale. În timp ce stă pe veceu, Eustachio citeşte un roman poliţist. Dar cum hipotalamusul ştie deja finalul, între cei doi se iscă o mică dispută privind autorul crimei. Găina tocmai a făcut o pereche de ouă gemene, pe care acum le hrăneşte cu lapte. Mâine le vor da primii dinţişori şi ouăle vor putea trece pe mâncare sărată, cu condiţia să respecte regulamentul de ordine interioară al spitalului.

La ora 4, găina a părăsit spitalul, ieşind prin spatele liniei de demarcaţie dintre cele două Emisfere, într-un moment în care ofiţerii de serviciu îşi schimbau sexele între ei. Luni dimineaţă voi propune înfiinţarea unei secţii de nou-născuţi, unde cele două ouă gemene se vor putea bucura de serviciile all inclusive asigurate de personalul nostru medical şi administrativ, fără a se face vreo deosebire între acestea.

text scris după ce am discutat cu un psihanalist în formare

teste şi grile

2010-03-19T18:01:00.010+02:00

Azi e vineri. Am fost la bibliotecă şi mi-am luat o carte. Am rupt deja patruzeci de file din ea, pe care le-am mâncat cu biscuiţii aduşi de prietena mea imaginară, care a venit pe la ora 1 să mă viziteze.

Prietena mea imaginară învaţă să se facă şoferiţă. Eu îi spun că învăţatul dăunează grav sănătăţii, dând exemplu pe doctorii şi asistenţii care sunt acum în ospiciu.

Prietena mea imaginară îmi arata câteva exemple de întrebări la care va trebui să răspundă atunci când va da examenul pentru obţinerea dreptului de a fi şoferiţă.

Întrebarea numărul unu:

"Câţi ani aveţi?

Întrebarea numărul doi:

"Sunteţi căsătorită?"

Dacă alege varianta "DA", se trece la întrebări mai grele.

Dacă alege varianta "NU", se trece la examenul oral, după care i se acordă permisul. Aici nu există variante de întrebări, întrucât canidatul nu are nici un plic cu subiecte de ridicat de pe masă, el fiind acela care trebuie să lase pe masă un plic.

Prietena mea imaginară a ales întotdeauna în viaţă varianta mai grea, ceea ce eu nu am înţeles de ce, dar eu tot ţin la ea.

Pentru azi, vă prezint testul numărul unu:

1. Ce nu aveţi voie să faceţi în timpul opririi vehicului?

Răspuns corect: Să faceţi sex neprotejat.

2. Ce semnifică indicatorul din imagine?

Răspuns: Mi-am pierdut vaca. Răspunde la numele "Cosmina Păsărin". Găsitorului îi ofer recompensă.

3. Ce semnifica indicatorul din imagine?

Răspuns: Mi-am pierdut sutienul.

5. La cat timp dupa pierderea, furtul sau distrugerea permisului de conducere trebuie sa anuntati autoritatea emitenta?

Niciodată, că eu oricum conduc fără permis.

6. In ce ordine vor intra in intersectie cele trei autovehicule?

În ordinea descrescătoare a mărimii coaielor celor care conduc vehiculele. Doamnele au întotdeauna prioritate.

7. Cand se retine permisul de conducere?

Când are poliţistul chef

8. Ce trebuie sa faca conducatorii de autovehicule la intalnirea indicatorului din imagine?

Să apese pedala de acceleraţia. Dacă nu se obţine efectul scontat, se va scoate puşca şi se va trage în plin, fără somaţie. Dacă toate aceste eforturi se dovedesc a fi zadarnice, se recomandă părăsirea de urgenţă a vehicului; înseamnă că v-aţi întâlnit cu Terminator

9. Cat timp poate fi mentinut aplicat un garou unei persoane ranite in urma unui accident de circulatie, fara a-i leza tesuturile?

Până când rănitul ajunge la morgă. După aceaa, garoul se recuperează, pentru că a costat bani.

10. Intr-o zona rezidentiala aveti voie sa circulati:

Nu aveţi voie să circulaţi decât dacă locuiţi acolo

11. Ce trebuie sa faca conducatorul autoturismului la intalnirea indicatorului?

În primul rând să se cace, boule, pentru că tocmai ai comis a doua cacofonie. Apoi, după ce s-a căcat, să îşi caute şi cealaltă jumătate de maşină.

5. Cum trebuie sa procedati daca va intalniti pe drumurile publice cu un politist care va semnalizeaza ca in imaginea de mai jos?

Să scot drujba din portbagaj şi să tai mâna poliţistului, că mă enervează când îl văd cu mâna aia ridicată.

8. Ce obligatii aveti la intalnirea indicatorului cedeaza trecerea?

Nu am nici o obligaţie, că toţi sunt nişte escroci.

9. Ce trebuie sa faceti la intalnirea indicatorului din imagine?

Să mă uit în sus după cârtiţe, şi în sus după berze. Apoi să trec mai departe.

10. Cum va dati seama că a patruns apa in baia de ulei a motorului?

Când mă sună administratorul ca să mă anunţe că iar am inundat blocul.

11. In cazul unui accident rutier, persoanele cu arsuri multiple pe corp trebuie:

Incinerate.

Continuarea testului altădată, că acum am obosit şi mă duc să mă culc

Cum mi-am făcut eu de cap când primarul nu a fost acasă.

2010-03-18T22:35:00.001+02:00

Azi, la vizita de dimineaţă, doctorul ne-a anunţat că vine primarul în vizită şi că trebuie să fie totul lună. Am tras toţi jaluzelele, iar care nu aveau jaluzele, au bătut nişte cearceafuri în geam, după care au început să se roage la ele, zicând că e Cristos cel răstignit pe geam. Pink Freud, terapeutul de la salonul 5, a zis să nu fim supăraţi, că cearceaful o să învie în cel mult trei zile, iar dacă nu, o să-i facă o respiraţie gură la gură şi tot o să-şi revină. Creta Garbo, numită aşa pentru nu pentru că ar fi mâncat cretă, ci pentru că avea un ghid turistic cu insula cu acelaşi nume îndesat în plămânul stâng, spunând că aşa respiră ea aer nepoluat, ne-a zis că suntem nebuni, întrucât nici un cearceaf nu poate să trăiască fără oxigen mai mult de două zile. Bătând toaca, Ringo Starr, a zis că asta e o chestiune metempsihotică şi că, dacă îi dăm o ţigară, o să ne povestească o pildă legată de karma, pe carea auzit-ode la pateul făcut din ficatul unui poliţist, care acum levita în capela spitalului.
   Primarul nu a mai venit, pentru că era plecat la Bucureşti, ceea ce pe noi ne-a întristat foarte tare şi am tras concluzia că am răstignit degeaba cearceafurile, pentru că, fără primarul nostru, lumea e sortită pierii. Doctorul, de teama unor sinucideri în masă, în dulapuri sau în cănile de ceai, a zis că ne dă bilet de voie până la ora cinci, dacă promitem că nu tranşăm mai mult de trei poliţişti şi nu aruncăm în aer mai mult de două autobuze, că spitalul nu are fonduri şi nu poate acoperi daunele, în caz contrar, riscând să rămânem fără compotul de prune din seara respectivă.
   Eu am profitat de cele câteva ore libere, şi m-am dus să mă întâlnesc cu Hurmuz* la Centrul Cultural. Hurmuz semăna foarte mult cu mama lui Ştefan cel Mare şi a lui Mateiu Caragiale, întrucât, şi în cazul unuia, şi în cazul celuilalt, în certificatele lor de naştere scria : "MAMĂ NECUNOSCUTĂ". I-am salutat pe amândoi, şi i-am invitat să ia loc. Mateiu* Caragiale a aprins un coş cu hârtii, pe care şi l-a pus în cap, moment în care domnul acela înalt cu ochelari a spus copiilor de la Teiuleanu să nu încerce aşa ceva acasă la ei, dar că pot veni acasă la el, când nu e mama lui acasă, atunci putând încerca şi alte lucruri amuzante. Hurmuz părea agitat, spunând că s-a anunţat un atentat cu bombă, pus la cale de un terorist din Absurdistan, iar copiii s-au bucurat că vor scăpa de ore. Singurul prozator centenar de la noi din oraş a zis că ne purtăm că nişte copii şi că dăm un exemplu prost noii generaţii, din care şi el, cu mândrie, face parte.
   Eu am luat cuvântul de picioare şi l-am pus să stea cu capul în jos, moment în care a vomitat peste cei aflaţi în sală, iar sala a izbucnit în aplauze. Atunci Hurmuz a zis: "Vedeţi, nu aţi vrut să mă credeţi!" Prozatorul centenar m-a întrebat de ce fac asta, iar eu am recunoscut că am fost traumatizat în copilărie, când un covor persan, cu turban pe cap, l-a bătut pe tata la poponeţ. Una dintre profesoare a crezut că fac trimitere la protipendada de pe Dorobanţi, dar eu i-am arătat că nu este vorba despre acel Poponeţ, ci de un altul, între cei doi fiind o simplă coincidenţă de nume. Profesoara a zis că ea se pricepe la astfel de lucruri şi că asemănarea nu este doar una de nume, ci şi de fizionomie şi că ar problema merită studiată mai mult.
   La întâlnire au mai participat şi cele trei surori Din , două dintre ele fiind eleve la Teiuleanu, cealaltă la Brătianu, dar domnul acela înalt cu ochelari a zis că nu are nimic, că le adoptă pe toate.
   Prima dintre ele, Zambila Din Ghiveci, a spus că a venit primăvara.
   A doua, Muşcata Din Fereastră, a zis că a venit autobuzul.
   A treia, Garofiţa Din Pădure, a zis că ei i-a venit ciclul.
   Prozatorul centenar a zis : "cum adică", moment în care o altă profesoară a vrut să explice. Intuind ce avea să urmeze şi întrucât se făcuse deja târziu, prozatorul i-a zis: "lasă, dragă, lasă!"
   Eu am plecat, pentru că nu vroiam să pierd compotul de prune, pe care îmi plăcea să îl dau la câinii din curte, după care îi urmăream cu mureau în chinuri. În urma mea, două eleve mi-au zis că şcoala e de căcat, dar dacă e un pic îndulcit şi dozat cu linguriţa nu mai pare atât de nasol. Fetele erau în anul doi. Le-am spus că domnul ministru a pus la cale un proiect de criogenizare, care durează patru ani. Acesta se adresează elevilor de liceu din primul an. La sfârşitul perioadei de îngheţ, copiii sunt scoşi la aer curat, sunt învăţaţi să facă două-trei mişcări de dezmorţire, după care li se acordă diploma de bacalaureat. Cele două eleve au zis că preferă vremea frumoasă de afară şi că oricum, sunt prea mari pentru acest program şi că, în plus Avatar a fost şi mai de căcat decât cei doi ani ai lor de până acum petrecuţi în liceu.
   În general, discuţiile care au avut loc mi s-au părut deosebit de interesante, mai ales că am otită şi nu mai aud altceva decât vocile care s-au întors, supărate că nu au reuşit să agaţe nimic şi acum se ceartă ca proastele, dând vina una pe cealaltă.
   Eu m-a întors în spital la ora promisă, lăsând în uma mea un echipaj de descarcere sosit lângă singurul autobuz pe care îl aruncasem în aer, detonând bomba pe care o furasem din geanta goala a lui Hurmuz. De un felinar, atârnau doi poliţişti tineri, cărora le lipseau globii oculari. Aceştia se aflau în buzunarele domnului înalt cu ochelari, care avea de pregătit pentru a doua zi o interesantă lecţie de geografie, intitulată "Statele Uniunii Europe şi Ştatele de plată de la Centrul Cultural".
   În schimbul celor doi globi oculari, primisem o ţigară, pe care acum o fumam foarte fericit.

* scurte observaţi:

- Hurmuz este aspirat din prima literă,

- iar Mateiu este mut din ulima literă.

- deci, nu se pronunţă

Ştiri din carlinga unui avion deturnat de la scopurile lui iniţiale care l-au dezorientat

2010-03-17T22:32:00.001+02:00

   Sunt în măsură să mă culc. Tocmai mi-am luat tratamentul şi văd că începe să îşi facă efectul.
   Atacul terorist de astăzi a fost o reuşită a Serviciilor Ultrasecrete. Secretul constă în faptul că toată operaţiunea a fost pusă la cale de guvernul de la Budapesta, care are interesul de a-l menţine pe Geoană în fruntea Senatului României şi a zis lui Boc că, dacă nu se cuminţeşte, îi spune lui Băsescu că s-a uitat sub fusta Elenei Udrea, care nu avea nimic, nici pe dedesubt, nici împotrivă.
   Avionul venea nu de la la Timişoara, ci de la Bucureşti şi se îndrepta spre Timişoara, dar a ajuns la Bucureşti, pentru că în Nigeria s-a schimbat guvernul, dar în România nu se poate, aşa că s-au schimbat polii magnetici şi turnul de control a fost confuz, dar a făcut faţă cu bine situaţiei.
   Mâine a zis Doamna că nu ştie dacă vine la şcoală, dar noi să stăm cuminţi, în rest putem să facem ce vrem.
   Domnul despre care s-a spus că a pus la cale atentatul terorist care a fost o glumă proastă, e colegul meu de salon şi nu a plecat nicăieri pe ziua de azi, pentru că l-au legat infirmierele de pat, pentru că nu a vrut să spună unde a pus cheile de la magazie şi acum trebuie să spargă uşa, pentru că nu mai are chei. Dar lumea nu ştie şi de aceea crede orice.
   Mâine nu mă duc la Filarmonică, pentru că e de gardă doctoriţa aia reaua, care nu vrea să îmi dea nici bilet de învoire, nici bilet de autobuz, iar eu pe jos nici de-al dracu nu mă duc. Aşa că am rămas cu biletul de Bingo, aşa că cine îl vrea, să mă caute la salonul 4, poate facem schimb.

Avionul schizofrenic sau ce vrăji a mai făcut nevasta lui Aliodor când era la coafor

2010-03-17T20:43:00.001+02:00

   Afară bate vântul. Ceasul bate ora opt.
   E seară.
   Vocile din capul meu s-au îmbrăcat la fustă scurtă şi au plecat prin oraş la agăţat.
   Tata bate covorul şi mama bate un şniţel. Vecinul de la doi bate în calorifer.
   Prin faţa casei noastre trece un metrou. Mâine o să stăm în casă, că e grevă.
   În curtea Spitalului de Psihiatrie, Ringo Starr bate toaca. Doctorul de gardă şi-a tras un patrafir peste halat şi aghesmuieşte copacii, semn că a venit primăvara.
   Eu am făcut un avion de hârtie, pe care colegul meu de pat l-a aruncat în aer, pentru că altfel ar fi aruncat în aer sala de mese şi ne-am fi culcat nemâncaţi. Avea dreptate.
   Ungurii se bat între ei pentru Ardeal, Dinamo trebuie să bată Steaua.
   Ora 8.05. Primarul a ieşit la balcon şi îşi scutură cămaşa de noapte. Prin faţa lui, trece un cortegiu funerar, care se opreşte şi aplaudă. Acesta îi salută şi începe să cânte: "Don't cry for me, Piteşti". Se aruncă cu monede de 10 şi de 50 de bani. Primarul se aruncă după ele, dar se loveşte la un nasture de la pantalon, care rămăsese descheiat. Defunctul care însoţea cortegiul se ridică în capul oaselor şi îi acordă primarului primul şi ultimul ajutor. Acum sunt amândoi în afara oricărui pericol şi în noaptea asta vor încheia un contract de colaborare.
   Ora 8.15. La redacţia ziarului "Cuierul fără picioare", o pălărie bate la maşină. Neonul de deasupra bate din aripi şi se loveşte de fereastră. La ora 8 şi 17 minute, inima acesteia a încetat să mai bată şi se declară decesul. Din sertar, iese un gândac de bucătărie care îi administrează ultima împărtăşanie. Fereastra o refuză, zicând că nu a apucat să se spovedească şi atunci gândacul îi administrează o bătaie pe care să o ţină minte şi pe lumea ailaltă. . În urma loviturilor, fereastra decedează a doua oară şi este adusă cu ambulanţa la spitalul nostru. Doctorul de gardă spune că el nu poate să o primească, pentru că nu are doctoratul decât în aghesmuire, înmormântările aparţinând unei alte specializări medicale. La celelalte spitale a închis, aşa că fereastra stă şi se uită la o altă fereastră care fumează pe trotuar. La ora 9 vine autobuzul şi cele două ferestre pleacă acasă.

telejurnal

2010-03-17T09:47:00.000+02:00

- Africanii de pretutindeni sărbătoresc astăzi pe Sfântul Patrick, cunoscut românilor mai ales sub numele de Sfântul Patriciu. Le urăm şi noi, pe acestă cale, dar şi pe alte căi, un călduros la mulţi ani tuturor patricienilor şi patricienelor. Arză-v-ar focul de unguri!
- Ştiri.
   Ştirile se grupează în mai multe categorii: ştiri locale, naţionale, internaţionale, interplanetare, intergalactice şi interceptate. Între acestea nu există nici o diferenţă, dovadă că noi tratăm în mod egal ceea ce am auzit cu urechile proprii, ceea ce am auzit cu urechile altora, atunci când urechile noastre erau înfundate, respectiv ce au auzit alţii atunci când ne-au declarat că au auzit tot felul de lucruri, deşi în preajma lor nu se afla nimeni.
   ora 9. Mi-am făcut o cafea.

   ora 9.01 Un avion care a plecat miercuri dimineaţă de la Timişoara cu destinaţiaBucureşti este suspectat că ar avea o bombă la bord. Iniţial,reprezentanţii aeroportului anunţaseră că două avioane sunt suspecte.Din cauza traficului aglomerat, a asfaltului aruncat de-a-n pulea, a grevei profesorilor, a creşterii numărului de şomeri, avionul nu a ajuns nici până în ziua de azi la destinaţie. Ulterior, s-a constatat că era vorba de un singur avion, revendicat, rând pe rând de pilotul român şi de copilotul ungur, fiecare aducând dovezi istorice care să îi susţină în acest sens. Acum dosarul de judecă la Masa Verde, adică la Masa Tăcerii vopsită în verde că azi e ziua Sfântului Patrick. Post-ulterior, s-a constatat că ameninţarea cu bombă nu viza avionul de la bordul căruia veneau mesaje bilingve şi contradictorii, ci era vorba despre un autobuz din Pakistan încărcat cu unguri. Toţi pasagerii români au răsuflat uşuraţi şi şi-au continuat drumul până la Bucureşti pe jos, profitând de vremea frumoasă de afară.

Mao Zedung, Dolănescu Jr şi a doua invazie ratată a Ungariei.

2010-03-16T23:05:00.006+02:00

În timpul ăsta, regizorul însărcinat cu montarea „Jesus Christ şi un primar superstar” făcea deja distribuţiile pentru următorul său spectacol, intitulat „Revoluţia culturală a început la Piteşti, după care s-a extins în R.D Congo şi în zonele limitrofe.”

În rolul lui Che Gava’Ra a fost ales Jean Botezătorul când era mic, dar cum acesta nu avea nicio poză de la botez pe care să şi-o pună pe telefon, a zis că se mai gândeşte.

În rolul lui Mao Zedung, regizorul a venit cu propunerea de a distribui două tancuri de la Revoluţie, cu care să invadeze Ungaria, dar tancurile au ajuns în Somalia, unde nu mai era nici un ungur şi, de oftică, au dărâmat biserica lui Calindic.

Pentru rolul lui Fidel Castro s-a ajuns la un compromis, fiind distribuită secretara, care, între timp, făcuse o pasiune pentru policele asistentului de platou, pe care îl confunda cu un trabuc.

Cel mai bun rol secundar i-a revenit lui Antonio Sabato Junior, zis şi Dolănescu, pentru că era adventist de Ziua a Şaptea şi nu consuma băuturi alcoolice, preferând să se drogheze cu Aurolac.

Pentru efecte speciale, a fost ales Leonardo da Vinci, interpretat de portarul de la hotelul Muntenia, pentru că avea cele mai multe vicii şi regizorul a zis că lumea nu se prinde.

Coloana sonoră a fost pusă în seama lui Elvis de la Mioveni, căruia medicul i-a dat acceptul după ce a văzut că la colonoscopie nu prezenta semne de sarcină extrarectală.

Jean Botezătorul a zis că s-a gândit, dar numai dacă bagă şi Filarmonica în distribuţie. Regizorul a zis că e de acord şi că, în acest sens, va aduce epava de la Titanic pe care o va pune să plutească pe Fântâna Muzicală, alături de două răţuşte de plastic, interpretate de Secretarul General al Primăriei, în tandem cu Preşedintele Consiliului de Administraţie al Clubului FC Argeş. Jean Botezătorul a început să ţopăie fericit, întrebând dacă, după ce se termină filmările, poate să le ia acasă. Regizorul a zis că nu, pentru că fac parte din recuzită. Insistând pe aceeaşi temă, Jean Botezătorul a promis că o va aduce pe Celine Dion, iar regizorul atunci s-a supărat şi i-a zis că e un bou.

Secretara, sugând din policel, l-a întrebat pe regizor dacă vrea un pahar cu apă, dar pentru că aceasta avea gura plină, şi-a înghiţit cuvintele pe care asistentul de platou tocmai se pregătea să le spună.

Atunci cineva a deschis o cutie de bere, moment în care Isus a venit pentru a doua oară, spunând că i s-au ofelit lalelele. Dar cum lalelele încă nu apăruseră, au fost chemate de acasă şi li s-a atras atenţia pe un ton destul de calm că sunt aşteptate în cabina de machiaj. Lalelele au spus că spus că sunt cu mâncarea pe foc şi că trebuie să-şi ia copiii de la şcoală, dar că or să vină. Atunci Isus a zis că se duce să se pişe, după care va trage un pui de somn. Secretara l-a întrebat dacă are nevoie de ajutor, dar din nou nu a putut să articuleze nici un cuvânt, iar Isus a zis că se descurcă şi singur, pentru că era telepat şi el citea gândurile la toţi.

Dolănescu Junior, cel ma credincios dintre toţi, pentru că moştenise de la trac-su toate crucile de aur platinat, a zis că telepatia e sfântă şi că numele ei nu trebuie luat în deşert. Secretara care stătea cu policeul în gură, iar cu indexul şi mijlociul în urechi, pentru că aşa îi ieşise la inventar, a înţeles că a venit ora desertului şi a coborât să ia prăjituri şi un bidon de Pepsi la doi litri jumate, că era promoţie de Paşti. Dar cum asistentul de platou nu putea să plece, şi-a tăiat policarul, căruia secretara i-a dat foc, moment în care acesta s-a transformat într-un şoricar şi a început să cânte din repertoriul piteştenilor Doina şi Aldea Teodorovici. Atunci Jean Botezătorul a zis că nu o mai aduce pe Celine Dion, că şi aşa o costa mult. Regizorul s-a întors către el şi i-a zis că e fraier.

Leonardo da Vinci trăgea dintr-un joint, scoţând un fum de nu se mai auzea om cu om. Regizorul a început să urle în porta-voce şi atunci fumul s-a risipit, dar eram deja toţi drogaţi, inclusiv secretara, care încă nu se întorsese de la cofetărie pentru că plecase să-şi cumpere tampoane şi alte mărunţişuri pentru uzul intern al Centrului Cultural.

Despre cum s-a căsătorit roaba lui Dumnezeu, Kali N’ Dick, cu o vulpe şi a făcut un ou

2010-03-16T20:46:00.001+02:00

Pişatul din potirul lui Calindic nu s-a transformat niciodată în vin, pentru că Pruncul Isus a rămas prunc şi în ziua de azi, mărturie stând toate icoanele care îl înfăţişează cum suge de la ţîţa mă-sii. Cu toate acestea, sunt destui superstiţioşi care cred că au băut cel mai bun vin de împărtăşanie din viaţa lor, dar asta nu are nici o legătură cu realitatea. Singurul lucru notabil rămâne acela că iconoclastul a fost schimbat cu un un panou de cinema, pe care s-au proiectat desene animate cu Tom şi Jerry, dar cum aceştia se certau tot timpul, au sfârşit prin a dărâma candelabrul bisericii şi au fost afurisiţi în ultima şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă. Exagerat de Fericitul a primit mereu bani pentr refacerea candelabrului, dar nimeni nu ştie pe ce s-au dus banii, iar multă lume a crezut că ăsta e lucru necurat şi s-au înscris în alt partid.

Cei cincezeci de gemeni unguri au murit de trichineloză de la rinocerul mâncat în biserică, semn că dezlegarea lui Calindic nu a fost eficientă. Coana preoteasa trăieşte şi în ziua de azi din banii pe care îi încasează anual de la Guiness Book, unde apare ca singura fiinţă vie care a depăşit pragul psihologic de 15 g de alcool/L, promiţând că va face tot ce e omeneşte posibil să ajungă la 20, după care se va retrage din viaţa competiţională.

Dar să părăsim pentru câteva momente capitala Mogadiscio, pentru a ne întoarce în Piteşti, acolo unde, în urma unor investigaţii paranormale conduse de binecunoscuta Ildiko (eu am zis mereu că ungurii ăştia sunt daţi dracului, dar nu aţi vrut să mă credeţi!), o echipă de jurnalişti l-a descoperit pe nimeni altul decât pe Kali N’Dick, alter-ego-ul Exagerat de Fericitului Calindic. Aşa cum reiese din acest caz de omofonie, cu totul particular în limba română, după cum corect sesiza domnul Gigi Becali după ce a pierdut meciul cu FC Nicovalele disputat pe teren propriu, este vorba despre aspectul Yin şi Yang, Anima şi Animus, adică aspectul feminin şi cel masculin în momentul lor de acuplare. Personalitatea numărul unu a prietenei mele imaginare a remarcat, la rândul ei, cum Calindic şi Kali N’Dick formează perechea sado-masochistă în momentul ei de climax, respectiv aspectul maniacal-depresiv în faza de rezoluţie sau postludiu. În timp ce Calindic este exagerat de fericit, Kali N’Dick este un pic trist, aş putea spune chiar melancolic.

Întrebată fiind cum l-a găsit pe Kali N’Dick, Ildiko a declarat în exclusivitate pentru Postul de televiziune „Emisiune realizată cu sprijinul Centrului Cultural Piteşti” următoarele cuvinte din care nu a înţeles nimeni nimic, dar din care reieşea destul de clar că s-a aplicat aceeaşi metodă ca în cazul Elodiei.

Alter-ego-ul lui Calindic este avocat de profesie, însă, datorită înclinaţiilor sale spre melancolie, nu a câştigat niciodată nici un proces, toţi clienţii lui fiind acum în puşcărie, unde sunt abrutizaţi şi supuşi perversiunilor sexuale, atât de colegii de penitenciar, cât şi familiile care vin la aceştia în vizită, inclusiv de gardienii şi femeile de serviciu care lucrează în trei schimburi.

Cunoscând toate acestea, Calindic a decis să-şi însoare alter-ego-ul, lăsându-i acestuia întreaga libertate în privinţa alegerii partenerului. Întreaga pregătire, ca şi ceremonia care a avut loc ulterior, s-au desfăşurat online, în condiţiile unui trafic anevoios, dar cu ajutorul autorităţilor, Sfânta Spovadă şi Sfânta Căsătorie s-au desfăşurat fără incidenţe majore, cu excepţia poate a câtorva accesări a unor situri porno şi a unuia pe care se transmitea o sinucidere în direct, dar cum aceste accesări s-au făcut invlountar, Exagerat de Fericitul a fost absolvit cu trei mătănii şi o cotizaţie suplimentară.

Kali N’Dick s-a măritat cu o vulpe, nu înainte însă ca cei doi să fi transferat în contul partidului lui Calindic taxele aferente serviciilor religioase care se săvârşesc în cazul căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, dar aparţinând unor specii diferite, motiv pentru care în Canonul Bisericii acest lucru nu a fost niciodată considerat un păcat, mai ales atunci când partenerii se arătau generoşi unii faţă de alţii şi, mai ales, împreună în faţa partidului.

Povestea de iubire dintre Kali N’Dick şi vulpe e un remake după Micul Prinţ, în care Antoine de Saint Exupery avea o bunică, iar bunica avea o găină, pe care a mâncat-o vulpea, iar alter-ego-ul trist al Exagerat de Fericitului s-a îndrăgostit coup de foudre, ceea ce l-a făcut pe autorul francez să declare într-un interviu înregistrat pentru acelaşi post de televiziune că ungurii ăştia sunt într-adevăr daţi dracului, dar noi ştiam deja acest lucru pentru că rinocerul fusese otrăvit.

Alter-ego-ul a făcut un ou, dar vulpea nu l-a mai mâncat, temându-se că e un ou stresat. Calindic a intuit corect că era vorba de un ou Fabergé, pe care l-a furat cu ajutorul piraţilor somalezi inflitraţi în rândurile angajaţilor Primăriei pentru a deturna fondurile din taxe şi impozite.

În Mogadiscio a început să ningă şi Pendiuc e ofticat că i se strică lalele. Acest lucru desigur că nu este adevărat, dar asta a fost spusă de Exagerat de Fericitul Calindic în momentul în care s-a acuplat cu alter-ego ul lui, care a văzut stele verzi.

O zi din viaţa unor elevi retardaţi reformaţi de olimpicul Funeriu

2010-03-15T22:37:00.002+02:00

Ne aflăm la Şcoala 1-4 din comuna Ciocăneşti, satul Nicovalele. Aici învaţă copiii de la clasele 5-8, care au rămas repetenţi şi mai fac o dată ciclul primar, până învaţă alfabetul şi numără până la zece, ca să poată susţine examenul de capacitate despre care domnul ministru a zis că e facultativ pentru că învăţământul obligatoriu va fi de treiprezece clase şi e cu ghinion.

Elevul Paranghelie Preslis, de etnie rromă, este şeful clasei, pentru că tac-su i-a dat Doamnei un lanţ de aur în valoare de un kil, pe care Doamna l-a dat la amanet şi a scăpăt de ratele la bancă. Paranghelie Preslis o fute pe Doamna, pentru că a trecut de vârsta majoratului şi de acuma poate fute pe cine vrea. În schimb, Paranghelie îi plăteşte taxele la facultate Doamnei, care astfel speră că în trei ani va putea deveni titulară la catedră.

Din clasă mai fac parte următorii cinci elevi, dintre care îi vom enumera doar pe trei dintre ei, întrucât restul de doi s-au înecat luna trecută, când a ieşit râul din matcă din cauza că s-a dezgheţat gheaţa care acoperea râul care îngheţase.

Deci, carevasăzică:

În banca de la geam, Eufrosina Coilung, care stă singură în bancă pentru că ea s-a născut cu un coi de la frati-su siamez, care a murit la naştere şi nu a mai apucat să îi lase şi celălalt coi prin testament, aşa că acum Eufrosina are un singur coi, care creşte într-o zi cât la alţii într-un an şi abia mai are loc în ghiozdan.

În banca a doua, Vasile Ministru, fără nici o legătură cu onorabila funcţie, dar mă-sa a fost curva satului şi, de aceea, a vrut să îi asigure odraslei o viaţă mai bună şi i-a dat numele de Ministru. Dup-aia a plecat în Spania, unde a luat SIDA de la un nigerian şi a murit de la o supradoză de heroină, din cauza căreia fi-su a ieşit oligofren şi nu poate să numere decât până la cinci.

Şi, în sfârşit, dar nu cel din urmă, în prima bancă de lângă uşă, Dacia Mercedes, care, până în primul semestru al clasei întâi, a fost premianta clasei, dar din cauză că de fiecare dată când intra Domna în clasă o lovea cu uşa în cap, a a juns la vârsta de şaptesprezece ani să nu mai poată duce lingura la gură şi să se cace pe ea, dar Domna o iubeşte aşa cum e şi îi dă în fiecare an coroniţă, cu care o învaţă să se şteargă la cur.

Tema zilei de azi este: „ determinaţi viteza necesară unui atom de hidrogen pentru a produce o reacţie de fusiune necesară unei bombe atomice cu care să aruncăm satul în aer. Pentru nota zece, desenaţi la tablă, cu creta colorată, particulele de fotoni, neutroni, precum şi reziduurile de particule alfa şi beta. Dacă nu aveţi cretă colorată, spuneţi-le părinţilor să dea bani la fondul clasei că eu nu sunt fabrică de cretă colorată.”

În clasă se face linişte. Toată lumea e concentrată.

Coiul Eufrosinei saltă pe culoarul dintre bănci, ceea ce îl enervează pe Paranghelie, care îi trage un picior. Eufrosina se plânge Doamnei: „Doamna, Preslis mi-a dat un picior în coi.” Deloc conciliantă, Doamna răspunde: „Dă-i şi tu unul.”

Vasile, care este cel mai informat elev al clasei, răspunde: Doamna, dacă Preslis rămâne fără coaie, cum vă mai fute?” Doamna se face că nu aude, şi se încruntă la Vasile, căruia îi zice: „ Taci, dracului, şi rezolvă problema că iar te las repetent.” Vasile tace

Dacia tocmai s-a căcat pe ea şi acum îşi împrăştie căcatul pe pereţi. Pentru ca dezastrul să nu ia proporţii, Doamna îi zice: „Mercedes, tu poţi să pleci acasă. Pentru azi ai nota zece.” Preslis se oftică şi protestează: „Dar nu e corect. Asta iar o să iasă premiantă.” Doamna, vrând să îşi salveze autoritatea în faţa clasei, îi răspunde: „ Ia, nu mă mai fute tu atâta la cap!” Preslis i-o întoarce aluziv: „Dar în gură pot să te fut?” Ca să încheie conflictul iscat, dar vrând şi să demonstreze că tot ea are ultimul cuvânt de spus, îi zice: „Bine, dar numai după ce terminăm orele.”

Se face noapte. Copiii nu au reuşit să rezolve problema. Cel mai probabil, vor mai rămâne repetenţi un an, timp în care Doamna speră că va face rost de suficienţi bani pentru a-şi plăti taxele şi şpăgile aferente trecerii cu succes a primului an de facultate la distanţă.

De ziua Naţională a Maghiarilor de pretutindeni, preoţii ortodocşi români au primit dezlegare să-i sodomizeze

2010-03-15T19:16:00.003+02:00

E 15 Martie. Afară bate vântul şi e luni. Traversez strada, grăbit să ajung pe trotuarul celălalt. În spatele meu, o bătrânică încearcă să facă acelaşi lucru. Autobuzul care venea din partea dreaptă este de acord cu mine, dar nu şi cu ea. Pe trotuarul celălalt, aceeaşi zi de luni, doar că soarele pare să strălucească ceva mai tare. În rest, acelaşi vânt, care acum împrăştie creierii bătrânei lovită de autobuz şi de cei optzeci de călători, supăraţi că le-a întrerupt călătoria pentru care apucaseră să plătească bilet. Un student pakistanez, supărat că FC Argeş a mâncat bătaie, a aruncat autobuzul în aer, care a lovit mortal un cârd de ciori, venite să se cace deasupra Prefecturii. Cu acest prilej, domnul subprefect a ordonat înlocuirea temporară a drapelului naţional cu drapelul Republicii Democrate Congo, eveniment care s-a bucurat de un viu entuziasm în rândul Mişcării de Extremă Dreapta, Noua Românie. La sediul Patriarhiei române din Mogadiscio, acelaşi Exagerat de Fericitul Calindic a întrunit Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, dar, întrucât nu a venit nimeni, a băut tot vinul de împărtăşanie, pe care apoi l-a înlocuit cu pişat de măgar (traducerea din limba franceză a expresiei „pis d’âne”, care desemnează un vin de slabă calitate) de aceeaşi culoare. După aceaa, s-a închis în altar, unde şi-a pus un cântec cu Irina Loghin şi Fuego la i-Podu-ul pe care îl ţinea ascuns sub patrafirul de culoare portocalie. (Aceasta nu este nici o aluzie la partidul din care face parte, ci are mai mult o valoare afectivă, fiind o donaţie din partea unui grup de cinci lucrătoare de la ADP, care, la ultima spovadă, au apreciat în mod pozitiv calitatea i-Pod-ului din dotarea Fericitului). La al trei sute optzecişaselea replay al cântecului, uşa bisericii se deschide brusc şi altarul este invadat de un grup de pensionari nemulţumiţi de măsurile guvernului Boc, aflat în exil în Somalia, unde nu se bucura de nici o simpatie. Pensionarii de sex masculin cereau aceleaşi drepturi ca pensionarii de sex feminin, iar aceştia din urmă cereau dreptul de a deveni transsexuali. După ce şi-a aprins o ţigară, Calindic le-a promis pensionarilor că, dacă se înscriu în partid, va încerca să le rezolve problema. Apoi, liderul pensionarilor i-a cerut o ţigară, după care a spus: „hai, bă, dracului acasă, că avem treabă!” Într-adevăr, grupul de pensionari era aşteptat la coana preoteasa acasă, ca să îi culeagă bananele pentru ţuică. (Calindic nu apuca niciodată să guste din ţuica de banane, întrucât, în timpul degustărilor, nevasta-sa nu se putea niciodată decide dacă ţuica era sau nu suficient de tare). Nici nu apucară pensionarii să plece bine, că uşa bisericii se deschise din nou, şi un grup de etnci maghiari iredentişti tulbură liniştea Exagerat de Fericitului, care era tot timpul tulburat de la ţigările pe care le fuma. Aceştia veniseră cu un rinocer la proţap, pe care vroiau să-l împartă cu preotul. Vâzându-i nedumerirea preotului zugrăvită cu grafitty pe faţă, unul dintre maghiari a spus că rinocerul era sănătos atunci când l-au vânat, dar că starea lui de sănătate s-a alterat pe parcurs, aşa că a trebuit să îl sacrifice, chiar dacă erau în Postul Mare al Paştelui. Preotul a făcut o rugăciune de dezlegare şi a întins masa pliantă în mijlocul bisericii, nu înainte de a scoate din sacristie un vin păstrat pentru evenimente deosebite. „ Ia spuneţi, mă, băieţi, ce e cu voi aici?”, începu Calindic, care acum părea în culmea Fericirii, motiv pentru care unul dintre maghiari opină că tocmai a avut un orgasm de natură divină, dat fiind faptul că înaintea de sosirea acestora, preotul părea a fi singur. „ Exagerat de Fericitule, noi suntem un grup de cincizeci de gemeni de etnie maghiară şi astăzi este ziua nostră. Aşa că ne-am gândit să aducem şi noi o mică jertfă de prinos, că să avem pe lumea ailaltă, iar tu, Prea Fericite să ai pe lumea asta.” „ Înţelept ai gândit. Dar cum de a născut mama voastră cincizeci de genmeni?” „ Ca să fim cinstiţi cu Prea Cinstita Ta Faţă zugrăvită cu grafitty, nici ea nu ştie, întrucât era moartă de beată, aşa că noi ne-am născut orfani. Am crescut într-un leagăn de copii, unde am avut parte de tratamente discriminatorii. Aşa că ne-am jurat unul altuia că, atunci când vom creşte mari, vom fi iredentişti peste tot pe unde ne-o arunca soarta şi ne-or purta paşii.” Calindic îşi mai aprinse o ţigară, îndemnându-i pe gemenii maghiari să mai ia o bucată din rinocerul împrăştiat pe masă. Văzând pofta cu care cei cincezeci de gemeni se ospătau, preotul slobozi un „fir-aţi ai dracului de unguri”, pe care aceştia îl luară ca semn de bunăvoinţă, pentru că oricum nu înţelegeau nici o boabă în româneşte. Deasupra Prefecturii, parul în care stătea înfipt drapelul ţării mele părea un falus fericit. Am luat asta ca pe un semn că undeva, într-o biserică românească din Mogadiscio, un preot tocmai se pişase în potir. Acum stătea privind icoana cu Pruncul Isus, aşteptând că acesta să devină bărbat în toată firea, capabil să facă o minune prin care să-i schimbe pişatul în vin.

Vine primăvara? Neh, vine Sfârşitul Lumii!

2010-03-14T13:16:00.002+02:00

E duminică. Vreme cu soare, cucul s-a sculat de cu zori, bucuros că păsărica de lângă el îi face ochi dulci. Ceva mai încolo, o specialistă în probleme nutriţioniste strâmbă din nas, zicând că ochii cucului prezintă semne de hiperglicemie. Privesc la acest spectacol matinal şi mă doare la cuc de doamna specialistă. Şi cum să nu te doară, atunci când vezi ditamai păsărica, veselă şi cântătoare?

La Filiala Uniunii Scriitorilor e forfotă mare. Nici toate păsăricile din lume par că nu pot linişti agitaţia iscată. Motivul e unul cât se poate de serios. Pe ordinea de zi a fost introdusă dezbaterea „ De ce, pula mea, nu a vrut Băsescu să accepte propunerea Academiei Oamenilor de Ştiinţă, care l-a vrut membru de onoare, dar el nu a vrut?” Au loc polemici, se fac supoziţii, unuia i se face rău şi i se bagă un supozitor, altuia i se trasează ca sarcină să-i scoată supozitorul din cur, că nu era supozitor, ci pixul cu care contabilul deconta notele de plată făcute la cârciumă, o poetă spune că ea s-a săturat şi că o să-şi bage pula în toţi. Se face linişte.

Intră domnul Director al revistei la care poeta a scris un poem în alfabetul morse, text care era să atragă închiderea revistei pe motiv că a publicat mesaje cu tentă subversivă. Poeta spunea că se fute, dar domnul Director a zis că nu se poate aşa ceva. Celui care i se făcuse rău i se scoate pixul din cur, cu care secretarul de redacţie scrie acum procesul-verbal al şedinţei.

Cu acelaşi pix, domnul Director a redactat lucrarea omagială „ Piteştiul la vârsta majoratului”. Poeta, când aude, întreabă plină de speranţă: „Pot să îl fut dacă e major?”. Cei din sală sunt de acord că da.

Discuţia revine la tema zilei, cea cu „De ce, pula mea?”

O traducătoare din limbile sanscrită, aramaică şi alte limbi de circulaţie internaţională se întoarce de la veceu, unde borâse din cauză că băuse ca proasta. Cu o faţă lividă, se aşază pe scaunul pe care stătea un prozator ce tocmai îşi aniversase centenarul, şi rosteşte printre şoapte: „Vine Sfârşitul Lumii”. Cei din sală mai spun o dată că da. În timpul ăsta, se anunţă că la Cluj-Napoca, DNA-ul l-a arestat pe Avram Iancu, iar treizeci şi doi de susţinători au organizat un mitting de susţinere în faţa catedralei „Mattias”. Episcopul Csaba Fekete a ţinut un moment de reculegere. Poeta a întrebat dacă în momentul ăsta se poate fute? Cei din sală i-au răspuns că e liberă să facă ce vrea, dar pe ei să nu îi mai deranjeze cu astfel de întrebări redundante.

Domnul Director a zis că îşi asumă el rezolvarea tuturor problemelor, că restul sunt vai de pula lor. Traducătoarea l-a susţinut, spunând că da, aşa este, sunt nişte beţivi. Domnul Director a mai zis că o să înceapă redactarea unei alte opere omagiale, „ Băsescu, de la Cincinnati la Cincinale” Traducătoarea atrage atenţia că se pronunţă Sinsinati, iar poeta susţine ca acolo a cunoscut un negru care a futut-o într-un mod excepţional. Prozatorul care o ţinea pe traducătoare în braţe întreabă „cum adică?” Domnul Director îi explică acestuia că trebuie profiat de situaţie şi trebuie concertate toate eforturile în vederea realizării acestui nou volum oficial, care va avea de fapt o sută şaptesprezece volume, opera fiind integral sponsorizată de Exagerat de Fericitul Calindic, care l-a propus pe Băsescu pentru funcţia de Patriarh al României. Prozatorul centenar mai întreabă o dată: „ cum adică?” Poeta se enervează şi strigă în gura mare: „Să te fut în urechi, de boşorog ce eşti”. Traducătoarea încearcă să îi ia apărarea, afirmând despre poetă că este o perversă.

Într-un final, ne ridicăm, luându-ne angajamentul că vom lucra împreună la volumul omagial. Cel căruia i se făcuse rău se ridică cu greu şi spune că pe el îl doare în cur. Domnul Director spune că o să le facă el singur pe toate cele o sută şaptesprezece volume, iar traducătoarea îl asigură că, în cazul ăsta, o să-i pună la dispoziţie ediţia în limba swahili şi bengali. Prozatorul o ţine una şi bună: „cum adică?” Secretarul de redacţie termină procesul-verbal, intitulat „şedinţă a Filialei Uniunii Scriitorilor, datată 14 martie, având pe ordinea de zi tema „De ce, pula mea?” Poeta îşi cere scuze că nu poate veni cu noi la cârciumă, spunând că trebuie să meargă la cineva acasă, care i-a promis că o fute.

Cum s-au căcat congolezii peste România şi cum ne-a promis Boc că va da o Ordonaţă de Urgenţă în acest sens

2010-03-13T23:44:00.004+02:00

   Sunt din neam de congolezi. Neam de neamul meu a fost congolez. Tata a fost negru din Congo (ştiţi, v-am povestit de afacerea lui cu bananele şi ananasul şi cu aprozarul unde vindea Pendiuc când era mic, până s-a făcut şmecher şi a început să ne dea să mâncăm lalele), la fel şi tac-su lu’ tata, la fel şi eu. Mama a fost o doamnă, ce pula ei, dar neamul lu’ tata se trage din sclavii de pe plantaţie, aşa că, partea Y a cromozomilor mei e de origine sănătoasă. (pentru informaţii suplimentare privind arborele meu genealogic, consultaţii comentariile!)
   Eu ţin la moştenirea mea sclavagistă. În semn de recunoştinţă, mi-am atârnat de coaie două cătuşe, pe care mi le-am cumpărat de la un sexi-shop. Am luat cu un număr mai mare, ca să nu mă străngă. Când mi se umflă, cătuşele sunt tocmai bune şi stau pe coaiele mele de zici că au fost special fabricate pentru ele.
   Suntem mulţi congolezi în Piteşti. De toate culorile: şi albi, şi negri, şi galbeni, şi roşii... Înainte, eram şi verzi, dar ăia au plecat pe Marte după ce a pierdut Geoană alegerile. O să plec şi eu, dar nu acum. Nu, bă, fraierilor, nu pe Marte, o să plec în Africa, dar mai stau până îl da afară pe Geoană de la Senat şi moare Iliescu. Cu Geoană, treaba e sigură. Iliescu cred că mai trăieşte o sută cincizeci de ani, aşa că nu mă grăbesc. Până atunci, intră şi ţara mea în Uniunea Europeană, iar eu o să renunţ la cătuşe şi o să mă declar primul negru european liber.
   În ţara mea se vorbeşte limba franceză, dar aia e pentru oameni culţi. Acasă la noi, vorbim lingala. Şi când ne întâlnim pe stradă, tot lingala vorbim. Şi când ne futem, tot în lingala. Aşa că eu am iniţiat un proiect cu finanţare europeană prin care susţin introducerea limbii lingala ca limbă oficială în România. Am făcut, împreună cu prietenii mei congolezi, nişte cercetări arheologice, în urma cărora am descoperit vechi aşezăminte congoleze pe locul actualei Sarmisegetuza, când ne-am dus să vizităm cetatea, acum vreo trei ani, unde ne-a apucat o căcare mare, cu care am acoperit locul vechiilor vestigii. În urma analizelor de laborator, specialiştii în căcat din România au ajuns la concluzia că, într-adevăr, căcatul era de origine congoleză, motiv pentru care s-a tras concluzia că Adam şi Eva au fost congolezi, la fel ca şi mine, născuţi în vechea Dacie, care de atunci a rămas de căcat. Un profesor de istorie de la noi din Piteşti şi-a dat şi teza de doctorat pe tema asta, în urma căreia el a primit un mare premiu de căcat de care e foarte mândru.
   Deci, ţara asta de căcat nu e nici a voastră, nici a părinţilor voştri, nici a bunicilor voştri ramoliţi, nici a străbunicilor voştri, care oricum au murit. E a noastră, a congolezilor de pe plantaţie. Şi aşa va fi în vecii vecilor, să moară mie ce-am mai sfânt!
   Aşa că m-am dus cu documentaţia pusă la punct la guvernul de căcat al României, iar primul ministru, care se crede cel mai de căcat om al ţării (dar cine sunt eu să-l contrazic pe domnul Boc?) a promis că va da o ordonanţă de urgenţă pentru adoptarea proiectului meu, nu de alta, dar vrea să le facă în ciudă ungurilor, care ar vrea să se vorbească maghiara şi în judeţele Tulcea şi Brăila, dar nu o să se vorbească pentru că s-a revărsat Dunărea şi cele două unguroaice care se întorceau de la turci s-au înecat pentru că erau proaste şi nu ştiau să înnoate.
   Aşa că, românilor, nu fiţi de căcat şi puneţi mâna de învăţaţi lingala!

Vocile surdo-mute din capul meu

2010-03-13T14:01:00.007+02:00

Am mulţi prieteni imaginari, toţi oameni de treabă, la casele lor, care cu copii mari, care cu copii mici, copiii mari având copii mici, iar cei mici, copii mari, aceştia din urmă fiind acum la casele lor, şi tot aşa. Toţi muncesc de dimineaţa până seara, fără nici un folos, singura lor satisfacţie fiind aceea de a se afla în posesia unei metode infailibile de combatere a plictisului.

Când se întorc noaptea de la serviciu, prietenii mei imaginari trec pe la mine şi îmi aduc diferite cadouri, desigur, imaginare. Bucuria mea este întotdeauna inimaginabil de mare. Câteodată, ei vin pe rând, însă în weekend obişnuiesc să vina toţi deodată, prilej cu care dau o mare petrecere, încheiată invariabil prin sosirea unui echipaj al poliţiei de la secţia 4, aflată la două străzi de mine, şi a unui echipaj medical al Spitalului de Psihiatrie, aflat pe aceeaşi stradă.

Tot pe aceeaşi stradă, mai e o stradă, dar asta e închisă pentru reperaţii. Ca să ajung la chioşcul cu ziare şi ţigări trebuie să iau autobuzul până la cap de linie, după care să mă întorc trei staţii, unde niciodată nu are ziare şi ţigări. Căutările mele se termină invariabil prin sosirea celor două echipaje mai sus menţionate, care mă aduc înapoi la spitalul de unde fugisem. În curtea acestuia găsesc întotdeauna un chiştoc pe care îl aprind fericit, iar în veceu găsesc întotdeauna un ziar cu care mă şterg la cur, tot fericit.

Cea mai bună prietenă imaginară a mea suferă de personalitate multiplă. Ea se crede psiholoaga Mirela Zivari, bucătarul Horia Vârlan şi vrăjitoarea Cireşica, cea care a vrut să îl transforme pe preşedintele Băsescu în academiciana de renume mondial, tovarăşa Elena Ceauşescu, dar a dat greş. Prietena mea are, la rândul ei, un soţ imaginar şi doi copii imaginari cu care ea îşi imaginează că o înşală, astfel că s-a jurat pe mă-sa că îi împuşcă pe toţi în cap şi dă divorţ. Ieri, prietena mea imaginară mi-a arătat o poză cu cânii din curtea ei imaginară şi m-a pus să-mi imaginez că sunt copii mei. Atunci mi-am imaginat că sunt însurat cu Angelina Jolie şi am plâns. Că să-mi treacă de supărare, personalitatea ei numărul doi mi-a făcut o ciorbă din burta unui asistent, dar nu mi-a plăcut, că nu avea iaurt, aşa că am aruncat-o la chiuvetă. Prietena mea imaginară a început să plângă şi ea, aşa că am mai plâns şi eu o dată. Când a venit infirmiera să ne întrebe „de ce mama dracului plângeţi, retardaţilor?”, i-am zis că „aşa, de-ai dracului, că suntem retardaţi”. Ea ne-a mai întrebat dacă avem habar pe unde umblă asistentul Ghiţă, noi i-am răspuns că nu ştim. Ea atunci a zis că suntem obraznici şi o să ne spună la şefa de secţie şi atunci o să vedem noi. Prietena mea imaginară i-a zis „să-mi sugi pula, şi tu, şi şefa, şi tot neamul vostru.” Atunci infirmiera nu a mai zis nimic şi a închis uşa. Eu am deschis-o la loc, că vroiam să ascult ce cântă domnul Ringo Starr de la salonul 3.

De la un timp încoace, vocile din capul meu refuză să îmi mai vorbească. Fac pe ale dracului cu mine şi îmi zic că sunt surdo-mute. De fapt, nu zic nimic. Cum pula mea ar putea o voce surdo-mută să îţi spună ceva? Şi cum, ale dracului, nu vor să spună nimic, îmi imaginez că asta trebuie să fie: sunt surdo-mute. Am fost cu ele la logopedul spitalului, care mi-a zis acelaşi lucru. Personalitatea unu a prietenei mele imaginare mi-a zis că să stau liniştit, că totul o să fie bine, că e ceva trecător, pe bază de stress. Să le scot la aer curat, să le cumpăr nişte haine noi, poate chiar să le fut mai des şi atunci o să-şi revină. Dacă nu o să-şi revină, prietena mea imaginară mi-a promis că o să vorbească cu personalitatea ei numărul trei şi o să facă un descântec. Dar eu nu am încredere în astfel de lucruri. Ea îmi spune că sunt paranoic şi mă sfătuieşte să mă tratez. Eu îi zic să se trateze ea cu mă-sa, că eu nu sunt nebun, aşa cum e ea. După care mă întorc la mine în salon, de unde nu am plecat niciodată.

Dar eu aşa mi-am imaginat.

acest text este o reacţie la diagnosticul personalităţii numărul unu a prietenei mele (ne) imaginare, care mi-a zis că aude vocile din capul meu.

În curând, Filarmonica noastră va avea un nou sediu!

2010-03-12T17:53:00.000+02:00

„Dumnezeu se simte ceva mai bine”. Cel puţin, aşa reieşea din ultima scrisoare, pe care am primit-o astăzi. Dar eu tot vreau să plec. Numai aşa, de-al dracului!

Dar până plec, haide mai bine să vă mai spun ce s-a mai întâmplat în frumosul oraş de la poalele lalelelor, pavelelor şi manelelor, pe care scriitorul Camil Petrescu îl descria atât de plastic în Jocul ielelor, unde era vorba despre altceva, şi nu despre Piteşti, că ce pula mea să fi căutat Camil Petrescu în Piteşti pe vremea când nu erau nici fântână muzicală, nici filarmonică şi nici pendiuci?!

În Piteşti e de toate: cocalari, navetişti, maidanezi, care, chiar şi castraţi şi tot se înmulţesc mai abitir ca iepurii, de o să ajungă în curând că unul dintre ei o să candideze la alegerile locale pentru funcţia de primar, ţigănci care te fac la buzunare, poliţişti care se fac că plouă, precum şi o intensă viaţă culturală. Un teatru pentru oameni mari şi un teatru pentru oameni mici, o filarmonică, unde vin şi oameni mari şi oameni mici, şi un centru cultural, care-i şi întrece. Mai există o bibliotecă, două televiziuni, câţiva copaci, o mie de hoteluri, restaurante şi bordeluri, dar astea nu plătesc impozite, aşa că nu intră la socoteală. Avem şi două universităţi, dintre care una de Stat, iar cealaltă privată, dar eu zic că tot rectorul de la Stat e mai şmecher, ca a reuşit să scape de urmărirea DNA-ului, lucru de care Penescu nu a fost în stare, pentru că nu a făcut facultate. Din loc în loc, se mai pot vedea câteva veceuri ecologice, dar eu cred că sunt locuri de depozitare a deşeurilor radioactive şi că primarul de aici îşi trage grosul. Dacă vrei să te pişi, trebuie să-ţi închiriezi un costum de la NASA, dar, cum nu poţi să ţii în tine până vine costumul, te pişi pe maşinile din parcări, pe sub ferestrele locatarilor sau pe zidurile magazinelor, unde oricum nu mai intră nimeni, că nu mai are lumea bani.

Cam asta e viaţa, în general, şi viaţa culturală, în special, din Piteşti.

Cel mai bine o duce Filarmonica. E adevărat că la Filarmonică nu ai unde să te pişi, dar ce, lumea vine la Filarmonică să se pişe? Neh. Vine să se culturalizeze, să asculte muzică, să socializeze, să facă poze pe care să le trimită la rude şi cunoştinţe ca să vadă ei ce rude şi ce cunoştinţe culte au.

La Filarmonică e cool. Dacă nu îţi place programul serii, te poţi duce să iei un talon la bingo sau o fisă la aparate. La bingo nici măcar nu tebuie să fii prezent în sală. Iei biletul la concert, iei talonul la bingo şi asculţi în acelaşi timp şi concertul şi numerele extrase. Cântă vioara, cântă pianul, cântă şi gagica în microfon: „douăzeci şi unu, nouăsprezece, şase.”, la care tu poţi să urli cât te ţine gura, evident dacă eşti în bulan: „Bingo!” Dacă, în timpul ăsta, te sună pe mobil, nu spui că eşti la Bingo, zici şi tu ca omul cult: „Alo. Dragă, nu pot să vorbesc acum. Sunt la un cenaclu muzical. Îţi dau eu un bip când se termină.”

Primarul are gânduri mari cu filarmonica asta. Cică vrea să o extindă. Să atragă încasări, adică să le ia banii la proşti. Vrea să facă o sală multifuncţională, mai tare ca în filmele lui Spielberg şi ca în desenele animate cu Stela şi Arşinel.

Despre ce este vorba?
Păi, sala de concerte va fi prevăzută cu cabine telefonice. Primele o sută de fise vor fi din partea casei, dacă iei cd-ul cu tipa/tipul care prestează în seara respectivă. Va fi amenajată, deasemeni, o sală de mese, unde spectatorii vor avea posibilitatea să deguste din micii, sarmalele, vinişorul şi ţuiculiţa servite de domnul primar şi consoarta în persoană. Pentru doritori, în hol se va putea amenaja o expoziţie cu vânzare gegi turceşi, cratiţe tigăneşti şi cizme de cauciuc, în eventualitatea în care râul Argeş şi-ar ieşi din matcă sau administratorul sălii şi-ar ieşi din pepeni şi ar dărâma instalaţiile sanitare. Mamele care nu au cu cine să-şi lase copiii acasă ar putea să stea liniştite, pentru că domnul primar s-a gândit şi la aceştia, anunţând că în curând va fi construit un cinematograf în 3D, unde vor putea fi vizionate secvenţe de la Simfonia Lalelelor, Festivalul Zavaidoc şi Hotărârile Consiulului Local, acestea din urmă fiind adaptate nivelului de înţelegere al micuţilor spectatori. Cabinele artiştilor vor fi transformate în telecabine, care vor înlocui vechile mijloace de transport persoane publice, călătorii putându-se bucura astfel de frumoasele privelişti ale oraşului, ceea ce va asigura un somn de noapte liniştit şi confortabil. În locul garderobei, care nu a existat niciodată, se va putea ridica o galerie foto, în care cei pasionaţi vor putea admira portretele celor mai de seamă oameni ai oraşului nostru, începând cu Tudor Pendiuc, aşa cum apare el în diferite momente oficiale, şi terminând cu Pendiuc Tudor, aşa cum apare el în cartea de identitate.

În aşteptarea febrilă a realizării acestor planuri măreţe, cred că merită să îmi mai amân un pic plecarea în Africa.

Umbra lui Mircea la Teatru

2010-03-11T17:50:00.005+02:00

Colţ cu Teatrul „Davila”, singurul şi cel mai bun teatru din oraşul nostru, mai tare chiar şi decât Filarmonica care nu e teatru (asta am zis-o aşa, ca să se oftice ştim noi cine!), există o agenţie de voiaj. Existenţa acesteia se datorează unui bloc construit pe vremea când Mircea cel Bătrân trecea prin oraşul nostru, prilej cu care a fost mulţumit de ce a văzut şi s-a gândit să-l atesteze documentar, că altfel nu ar fi auzit nimeni de el. Blocul a fost modificat din temelii, la parterul acestuia apărând cu timpul o patiserie, o consignaţie, o farmacie, o sală de biliard, iar, acum, o agenţie de voiaj care te trimite la mama dracului, că intrarea e prin spatele blocului şi e păzită de paişpe comunitari fioroşi. Numai că de data asta nu erau paişpe, ci doar doi, dintre care unul se pişa pe un copac care fusese tăiat pentru că încurca locul de parcare, iar celălalt era la bodega de vizavi, unde bea o ţuică fiartă ca să se mai încălzească.

Mircea cel Bătrân e acum Mircea cel de Bronz şi se pişă pe spaţiul verde prin degetul mijlociu de la mâna dreaptă, în mâna stângă ţinînd paloşul cu care a retezat capul lui Prâslea cel Voinic, prins la furat merele de aur. După ce l-a rezolvat pe Prâslea, a rezolvat-o şi pe Ileana Consânzeană, violând-o şi el şi toată oştirea lui, până când s-au plictisit de ea şi au trimis-o la turci, ca să violeze şi ei ceva.

Intru în agenţia de voiaj care era închisă. Nu văzusem inscripţia cartonată pe care scria cu un marker negru: „ Închis pentru inventar. Primim marfă”. Va trebui, deci, să-mi amân din nou plecarea în Africa. Oricum, pe vremea asta sigur s-ar fi închis autostrada, Metroul ar fi intrat în grevă, la fel şi profesorii, şi studenţii, şi liceenii şi copiii de la grădiniţă, şi spermatozoizii care s-ar fi transformat în alţii copii retardaţi pentru că retardaţii de taţi nu au auzit încă de prezervative.

Mă aşez la umbra lui Mircea cel de Bronz la Teatru şi mă gândesc la ce aş putea face pe mai departe. Comunitarul doi iese din bodegă şi mă vede.

„ Domnu’ aici staţionarea e interzisă. Vă rugăm să părăsiţi incinta.”

Mă pregătesc să urmez ordinele comunitarului, când o parchistă mă bate surâzătoare pe umăr:

„ Domnu’, tre’ să plătiţi doi lei. Aţi staţionat pe locul Primăriei cinci minute. Asta înseamnă o oră.”

„ Şi dacă stăteam zece minute, asta însemna două ore?”

„ Nu, tot o oră. Aşa e tariful. Nu-l facem noi.”

„ Bine atunci, o să mai stau cinci minute şi plătesc. Mă gândesc la ceva şi aş vrea să nu fiu deranjat.”

„ Nu se poate să plătiţi acum, că aş vrea să plec şi eu acasă, că am îngheţat de frig?”

Scot cinci lei din buzunar. La vederea bancnotei, parchista face ochii mici precum chinezii şi declamă:

„Păi nu am rest să vă dau.”

„ Nu-i nimic. Lăsaţi aşa.”

Îmi întinde o chitanţă şi îmi urează o zi bună.

Revin în poziţia iniţială, aceea de yoghin sub soclul marelui domnitor şi îmi dau seama că am uitat la ce mă gândeam mai devreme. Domnitorul îmi indică cu degetul mijlociu o direcţie nedesluşită:

„ Muie să îi dai lu’ mă-ta, bă, bronzatule!”

Mă ridic şi plec.

O echipă de adepişti lucra de zor ca totul să iasă bine la marea sărbătoare a Învierii. Unul dintre ei îl întreba pe celălat:

„ Auzi, dar Isus ăsta nu a inviat şi anul trecut?”

„ Nu, că anul trecut a fost altul. În plus, Paştele a picat în altă zi, iar Isus de anul ăsta era plecat cu nevastă-sa în staţiune, că prinsese bilet de la Sindicat”

„ Auzi, chiar aşa. Anul trecut în ce zi a picat Paştele?”

„ Joi. Ştiu că aveam program până la şapte şi ne-a dat dom’ Primar drumu’ mai devreme să mergem la biserică.”

„ Şi ai fost?”

„ Am fost pe dracu’. Am fost la cârciumă şi m-am îmbătat. Dup-aia m-am dus la Gherghina de la Relaţii cu Publicul. Nevasta-mea ştia că am program până dimineaţa, iar bărbatul ăleia era într-o delegaţie la mama dracu’. Aşa zicea el, dar cred că bagabondu’ tot pe la vreo curvă se babardea. Bă, îţi spun cinstit: ăştia nu mai au nici un pic de credinţă, ai dracu’. D-aia ne bate Dumnezeu.”

Mi-am adus aminte de Dumnezeul meu din sat şi îmi dădură două lacrimi. Lacrimile îngheţară instant şi am alunecat pe ele, moment în care mi-am spart capul a doua oară. Dar nu m-am mai dus la secretara primarului. Băusem deja prea multe cafele în ziua aia şi nu aş fi vrut să abuzez.

Jesus Christ şi un primar Superstar

2010-03-11T12:59:00.002+02:00

Azi-dimineaţă am ajuns în Centru. Tarabele plecaseră, pentru că afară începuse să ningă viscolit. Termometrul de la la fostul magazin Trivale nu mai indica nimic, nici măcar „sens giratoriu”, aşa că lumea se înghesuia, neştiind care cui trebuie să acorde prioritate. Mulţi alunecaseră şi căzuseră peste cele trei lalele inoxidabile, apărute de sub stratul de gheaţă acoperit cu pavele. În timpul zilei, pavelele se topiseră, aşa că zona se transformase într-un patinoar invizibil.

După ce m-am angajat într-o alunecare semipericuloasă, soldată cu un cap spart, un membru intermediar fracturat şi un organ al poliţiei comunitare secţionat longitudinal, am renunţat să mai caut cadouri pentru ai mei. M-am prezentat la primul post de prim ajutor, situat în faţa Primăriei, unde o secretară a instituţiei m-a servit cu o cafea, spunându-mi că domnul primar nu poate să mă primească şi că ar fi bine să vin săptămâna viitoare.

„ E ocupat cu organizarea sărbătorilor pascale. Se montează opera comică Jesus Christ superstar.”

„ Dar ştiţi, asta nu e o operă comică. Este o operă rock.”

„ O fi, dar domnul primar a zis să facem ceva vesel, ca să atragem spectatori.”

Plin de bandaje, m-am îndreptat spre Centrul Cultural, unde avea loc preselecţia în vederea montării spectacolului. Acolo, o altă secretară mi-a oferit o altă cafea. Inima începuse deja să-mi bată mai tare, la vederea picioarelor dezgolite ale secretarei. Am cerut două cuburi de zahăr, dar secretara mi-a spus că nu mai are şi mi-a oferit două cuburi de gheaţă. Mi le-am aplicat pe membrul fracturat şi deodată am simţit că durerea nu mai este atât de mare.

În hol se dădeau primele indicaţii scenice:

„ Vom începe de la fântâna muzicală, unde Jean Botezătorul se va descălţa la bocanci şi va spune: Nu sunt vrednic să-mi deschei şireturile. Mai bine să-mi deschei fermoarul de la pataloni.”

„ Apoi vom monta scena procesului. Se va face o procesiune de la Tribunal la Curtea de Apel, iar pe traseu vom aşeza oameni purtând lalele sfinţite. Mulţimea va striga: Bine eşti cuvântat, tu, cel care vii în numele nostru, al piteştenilor. Hai FC Argeş. Osana! Dinspre Consiliul Judeţean se va auzi un cor de doi bărbaţi care va striga: Sacrificaţi-l, sacrificaţi-l. În Piaţa Vasile Milea, un grup de suporteri va striga şi el: Free, Jesus, free, Jesus. Vedeţi să fie gata tricourile alea!”

„ După asta, vom merge la restaurant, unde vom servi cina cea de taină. Aici se va filma scena trădării, în care domnul primar se va ridica în picioare cu un pahar de whisky în mână şi va spune: Cine mă va pupa în cur mai bine, acela mă va vinde. Corul Filarmonicii va intona un fragment din Carmen Buruiana şi un fragment din imnul Champions League. Se poate striga din nou Hai FC Argeş. Osana!”

Un domn înalt, cu ochelari, începu să strige: „ Lăsaţi copiii de la Teiuleanu să vină la mine!”

„ Taci, în pula mea de pedofil”, strigă enervat regizorul.

„ Aşa. Şi unde rămăseserăm? În rolul Mariei Magdalena vreau să-mi găsiţi un transsexual. Dacă nu e nici unul disponibil, o să mă fac eu. Îmi pun o perucă şi îi spăl picioarele lui Isus. Aş prefera una de sârmă, ca să pot să-l frec şi pe spinare. Să se vadă actul devoţiunii. În timpul ăsta, tu, ăla cu chitara, şi, tu, ăla cu ţambalul, o să mixaţi după Ion Dolănescu şi Michael Jackson. Ştiţi cât de mult îi place lui Isus de ăştia doi.”

În timpul ăsta, un poet celebru, abia întors din Statele Unite, se îndrepta vesel către scaunul pliant pe care stătea regizorul:

„ Am adus nişte gândaci din Colorado. Ce fac cu ei?”

„ Ăştia vor face topless la pauză. Acum se pune piesa Jesus Christ Super Star şi intră Horia Brenciu care zice: Bună ziua, doamnelor şi domnilor, pula mea, ce mai zice el acolo, şi o bagă pe aia cu tembela.”

„ Cu ce?”

„ Cu tembela, boule. Cu tembela cu premii, morţii mă-sii”

„ Am înţeles, să trăiţi bine, şefu’! Aşa facem”

„ După ce se termina cu tembela, vine Iuda, care aruncă cu trei’jdemii de euro în lăutari şi se spânzură de lustră. Aici vreau să fie prezente toate televiziunile, şi, în special, OTV-ul.”

„ OTV-ul a zis că nu poate, ca de Paşti îl are invitat pe domnul Preşedinte care se sparge la ouă cu poporul”

„ Îmi bag pula în ouăle lui şi în poporul lui. Cheamă-i pe ăia de la Argeş TV.”

Intră secretara.

„ Dom’ regizor, pot să o spun eu p-aia cu mulţumim sponsorilor şi partenerilor media?”

„ Nu, fă, nu poţi, că eşti proastă. Dar poţi, în schimb, să-mi sugi pula.”

Domnul înalt cu ochelari, auzind asta, se trezi din picoteală:

„ Lăsaţi copiii de la Teiuleanu să vină la mine!”

Am coborât scările de la Centrul Cultural, unde pregătirile erau în toi. Afară, un cor de tefoane mobile aparţinând Filarmonicii repetau de zor pe patru voci isterice: „ O, viaţa mea”, care avea să încheie spectacolul pascal organizat de Primărie şi Consiliul Local.
Vizavi de Primărie, Isus striga populimii venite în număr mare să îl vadă:
" Să ne băgăm picioarele în ea de Fântână muzicală şi să ne botezăm cu toţii întru iertarea taxelor şi a impozitelor"

   Jean Botezătorul, descheiat la pantaloni, ţopaia fericit, făcând bulburuci în bazinul gol şi îngheţat: "Amin. Hai FC Argeş. Osana!"
   Pe fundal, se auzeau orchestra şi corul Filarmonicii cântând un fragment din "Aş da zile de la mine". O recitatoare şoptea în microfon, pe un ton recitativ: " Să moară toţi dujmanii mei, dacă nu, mă fut cu ei".
   M-am îndepărtat cu paşi repezi, căutând o agenţie de voiaj de unde să-mi fac o rezervare pentru Africa.
   Afară ningea viscolit, semn că se apropia Paştele.

Dumnezeu e bolnav şi mă cheamă la el.

2010-03-10T22:14:00.002+02:00

Poate că nu aş fi luat niciodată decizia de a pleca din România şi de a mă întoarce în Africa, dacă nu ar fi fost scrisoarea pe care am primit-o săptămâna trecută, prin care eram anunţat că Dumnezeu e bolnav şi trage să moară.

Nu vă miraţi de ce spun eu aici, pentru că la noi Dumnezeu e o persoană, la fel ca fiecare dintre noi. Are o familie de dumnezei, cu părinţi, cu fraţi şi surori, cu verişori şi verişoare, cumnaţi şi cumnate, socrii şi soacre, neveste şi copii, pentru că la noi legea permite să avem mai multe neveste şi mai mulţi copii.

El se trage dintr-o veche familie de sclavi, mulţi dintre strămoşii lui fiind împăiaţi şi expuşi în Casa Sclavilor. De aici erau luaţi şi vânduţi în târgurile de sclavi, de unde urmau să fie cumpăraţi de mulţi oameni care aveau şi mai mulţi bani. Pentru că în acele vremuri oricine care avea mulţi bani se putea duce la târg să-şi cumpere un sclav care să-i muncească plantaţiile cu bumbac, cafea sau trestie de zahăr. Numai că nimeni nu ştia că atunci când se duceau în târg să cumpere un sclav, putea să cumpere din greşeală un dumnezeu, pe care îl biciuiau, îl ţineau nemâncat şi îl puneau la muncile pe care nici un alt animal de povară nu le-ar fi putut face.

Spre deosebire de Dumnezeul vostru, care este mai deştept decât o mie de einsteini la un loc şi mai puternic decât familiile lui Superman, Batman şi Spiderman când se reunesc în scopul căpăcirii borfaşilor, dumnezeii noştri sunt, în cele mai multe dintre cazuri, analfabeţi şi slabi de le plângi de milă. Unii dintre ei sunt atât de neuştiutori încît nici măcar cum îi cheamă şi câţi ani au nu ştiu. Ei nu au case, locuind cel mai adesea pe unde apucă şi nici nu au oameni care să îi slujească. Trăgându-se din familii de sclavi, ei au detestat să-şi facă, la rândul lor, alţi sclavi. Şi pentru că sunt analfabeţi, ei nu au redactat niciodată cărţi cu care oamenii să-şi dea în cap, lăsând pe fiecare să creadă ce vrea şi să facă după cum îl duce mintea.

Dumnezeii noştrii nici măcar sfinţi nu sunt. Ei au toate slăbiciunile pe care le are orice om de rând, plăcându-le, la fel ca şi acestora, să bea, să fumeze, să joace poker şi să aibă amante. Ei nu vând la tarabe norme de conduite şi nici nu sperie copiii cu extrădarea pe vecie în ţări populate cu mutanţi genetici. Dumnezeii noştri ştiu că atunci când mor, sunt înlocuiţi cu alţii, aşa cum la voi sunt înlocuiţi regii şi papii. Diferenţa constă în aceea că la voi înlocuirea se face cu mai mare fast şi cu mai mare cheltuială.

Copiii lui Dumnezeu, legitimi sau nu, sunt, în general vorbind, la fel ca toţi ceilalţi copii. Sigur că mai fac şi ei prostii, dar nu am auzit ca dumnezeul de la noi din sat să se fi supărat aşa de tare pe vreunul din ei, încât să îl trimită la moarte, sub pretextul că astfel ar salva lumea! Dumnezeul nostru nu o fi el întreg la minte, dar aşa ceva chiar nu-l cred în stare să facă!

Şi vreau să vă mai spun că dumnezeii noştri nu se cred unii mai deştepţi ca ceilalţi. Dacă unul spune ceva, nu vine celălalt să îl contrazică. Dumnezeii noştri sunt atât de săraci, încât din disputele astea niciunul nu ar avea ceva de câştigat...

Aşa că, auzind eu că Dumnezeu de la noi din sat e bolnav, am decis să mă întorc în Africa.

Acum vă las, pentru că sunt ocupat cu pregătirile de plecare. Trebuie să cumpăr nişte cadouri alor mei şi mâine vreau să trec pe la tarabele din Centru să văd dacă e ceva care să-mi placă. Dacă nu mai sunt tarabele, asta e! Plec cu mâna goală. Abia nu mai au vameşii ce să îmi confişte.

De ce nu a rămas bunicul meu în Africa?

2010-03-10T15:06:00.009+02:00

Mă numesc Papabembe şi sunt afro-piteştean.

Bunicul meu a sosit în România ca investitor strategic în urmă cu şaptezeci de ani, unde a dezvoltat o frumoasă afacere cu banane şi ananas. Afacerea a fost un mare succes. După zece ani, statul român i-a transformat bananele şi ananasul în tractoare, multe dintre ele fiind exportate în Africa. De ce nu o fi rămas bunicul meu acolo?

Românii dădeau tractoare, primind în schimb banane şi ananas, astfel încât bunicul meu nu a simţit nici o diferenţă. Curând însă, bananele şi ananasul au început să se găsească din ce în ce mai greu, pentru că tractoarele plecau în China, la schimb cu tenişi, maieuri şi jucării. Bunicul meu a dat în mintea copiilor şi nu a simţit nici o diferenţă. De ce nu o fi rămas el mai bine în Africa?

Ceva mai târziu, au dispărut tractoarele şi, o dată cu ele, a dispărut şi bunicul meu, care de atunci nu a mai simţit nici o diferenţă. Au reapărut bananele şi ananasul, dar acestea erau produse cu piese importate din China. Maieurile şi tenişii mi-au rămas mici, iar jucăriile le-am dat la un orfelinat, care între timp s-a desfiinţat, transformându-se în Casa de copii care nu erau acasă. Cred că din acest motiv nu au putut beneficia niciodată de ajutoarele venite din Occident, aşa cum nu au putut beneficia nici de alte lucruri minunate, numite generic „proiecte aflate în curs de finalizare”.

Curând, în Piteşti au început să apară primele facultăţi, acesta devenind unul dintre cele mai importante centre universitare ale oraşului. Aici m-am şcolit eu, împreună cu toţi colegii mei de şcoală pe care i-am avut. De ce nu o fi rămas bunicul meu în Africa?

În Piteşti au început să apară şi alte lucruri minunate, cum ar fi multe pavele, multe case, multe partide politice, multe firme, ba chiar şi o ditamai fântâna, aşa cum vezi numai în felicitările muzicale sau cărţile de colorat. În cartiere, apa era caldă numai în timpul sezonului cald, iar iluminatul stradal funcţiona numai pe timp de zi. Străzile erau impecabile, fiind acoperit cu un asemenea asfalt încât ţi-era şi milă să calci pe el. Însă şoferii cei răi nu au avut milă de asfalt şi străzile au revenit la aspectul lor iniţial, adică la cel din vremea bunicului meu, când nu existau străzi. De ce nu o fi vrut el mai bine să rămână în Africa?

Tot în Piteşi a apărut un primar care de atunci nu a mai dispărut. Când era copil, primarul vindea banane şi ananas aduse de bunicul meu. Când a crescut mare, a început să conducă un tractor refuzat la export, astfel că primarul a rămas fără banane şi anas. Lumea spune că de supărare s-a făcut el primar, ca să-şi trimită angajaţii în China, de unde să-i aducă banane şi ananas. Şi tot de supărare a făcut şi pavele şi fântână ca în felicitările muzicale şi cărţile de colorat, ca să poată sădi el singur propriile banane şi propriul lui ananas, experiment care s-a dovedit însă un eşec, în locul acestora crescând lalele. O dată pe an, când lalelele ajung la maturitate, încep să cânte, care le vioară, care la acordeon, care la ţambal, susţinând adevărate simfonii în locuri special amenajate. Lalelele au şi o expoziţie a lor şi o sală de concerte, unde lumea vine să le privească şi să le asculte. De ce nu o fi rămas bunicul meu în Africa?

În Piteşti trăiesc câteva sute de mii de oameni şi tot atâţia câini comunuitari. Ei se organizează în haite care se atacă unele pe altele. Fiecare dintre acestea este protejată de câte o lege specială, în acest sens fiind înfiinţată instituţia Poliţiei Comunitare. Angajaţii acesteia se organizează, după modelul mai sus-menţionat, în patrule de câte doi, de preferinţă un el şi o ea, întâlnindu-se şi frecvente cazuri de un el cu un el, mai rar de o ea cu ea. În afară de activitatea organizatorică, Poliţia Comunitară nu mai are nici o altă activitate, lucru care de fapt îiocupă atât mintea, cât şi, mai ales, timpul. Poliţia Comunitară mai are două surori, mai mari, Poliţia Rutieră şi Poliţia Română, aceasta din urmă fiind cea mai mare dintre ele. Scopul lor este să se organizeze cât mai bine în viaţă, sperând ca în felul acesta să îşi găsească un bărbat pe cinste, cu casă, maşină şi bani, cu care să se mărite şi să aibă copii. Până în prezent, cele două misiuni au dat greş, cercetările rămânând însă în curs de desfăurare. De ce nu o fi rămas bunicul meu mai bine în Africa?

Eu m-am plictisit de Piteşti. Piteştiul nu îmi mai oferă nici o satisfacţie. Am mâncat toate lalelele, dar nici una nu avea gust de banane şi nici de ananas. Am fost muşcat de toţi câinii maidanezi şi bătut de toate surorile Poliţia. Mi-am rupt toate perechile de pantofi pe pavelele primarului şi primarul tot mai vrea să pună pavele. Fântâna s-a decolorat şi a răguşit de atâta cântat, de am ajuns să îi plătesc din banii mei cheltuielile de spitalizare. Mă tem că tot oraşul ăsta o să ajungă într-o bună zi la azil, iar eu o să trebuiască să-i plătesc întreţinerea. Ca să nu mai vorbesc că Poliţia Rutieră, după ultima bătaie administrată, m-a ameninţat că mă dă în judecată ca să-i plătesc pensia alimentară, chiar dacă eu nu am avut în viaţa mea maşină şi nici ea nu a rămas în viaţa ei gravidă.

M-am hotărât. Plec în Africa. De ce nu o fi rămas bunicul meu mai bine acolo?