* Azi, la Poliţie e Ziua porţilor închise, aflăm dintr-un comunicat
de presă. De uşi nu se specifică nimic, nici de camerele de
supraveghere.
* Programul de promovare a turismului „Paşti în
Bucovina” sprijinit de Elena Udrea se extinde. Astfel, locuitorii
Argeşului şi Muscelului vor putea să pască şi la distanţa mai mică de
casă: Aref, Corbii de Piatră, Schitul Trivale. Numai că aici nu se vor
încondeia ouă, ci maşini de Poliţie. Save Privat Voicu!
* Ieri a
fost Ziua Poliţiei, prilej cu care miercuri s-a organizat o excursie în
convoi de 9 maşini pe autostradă. Au fost vizitate craterele de la km
34, s-au ciocnit cinci Loganuri nou-nouţe în vederea Paştelui comun
catolic-ortodox care stă să vină. Maşinile erau albe, că nu se pot
vopsi în roşu până-n Joia Neagră.
Tot cu ocazia Zilei Poliţiei
ieri s-a dat dezlegare la peşte. De astăzi şi până de Paşte, vă rugăm
să ţineţi peştii în lesă, altfel fapta dvs. va fi sancţionată ca
abatere, contravenţie sau infracţiune, în funcţie de gravitate,
aplicându-se şi 2-20 de puncte penalizare pe persoană fizică sau
juridică.
Martori oculari şi auriculari spun că, în
urma coliziunii celor cinci Loganuri, atmosfera pe Autostrada A1 a
devenit urât mirositoare, întrucât cele cinci autoturisme erau clocite.
Vestea Bună e că din Oceanul Pacific a ieşit un peşte mic şi pe coada
lui scria: "Drum închis pentru aerisire".
Continuăm ştirile:
Economie
Într-o
şedinţă reunită a Consiliilor Judeţean, Local, de Coroană (incluzând
aici pe Regele ţiganilor, al manelelor, pavelelor, lalelelor,
asfaltului etc), s-a luat, în unanimitate de voturi, decizia de
relansare a economiei regionale. În acest sens, dar şi în alte sensuri,
singurul consilier prezent în Sala de mese (pentru că Sala de şedinţă
era închisă din motive de dezinsecţie şi dezinfecţie), a votat de trei
ori pentru , o dată împotrivă şi de patru ori s-a abţinut, în funcţie
de propunerile chelnerului de serviciu. Astfel s-a adoptat înfiinţarea
unei turnătorii ultraperformante şi mutifuncţionale, împărţită în
diferite secţii: în unele, se vor turna colegii de serviciu, în altele
se vor turna filme de Sergiu Nicolaescu, în altele se va turna asfalt,
în altele se va turna în pahare, în altele se vor turna colegii de
partid, în altele se vor turna filme de Nicolescu, în altele se va
turna restul, iar în restul secţiilor se va sta, ca şi până acum,
degeaba. Prietena mea imaginară zice că Steaua toarnă apă în râu.
Politică
Delegaţia oficială care a vizitat zilele acestea oraşul Chişinău, fără să ştie de ce şi fără să ştie că, de fapt, oraşul în care ajunseseră se numeşte Chişinău, membrii delegaţiei crezând că au ajuns în Podişul
Kashmir, unde trebuiau să medieze acordul de pace între Somalia, care
ameninţase că va ataca Statele Unite, şi Honduras, care se urcase pe o macara, ameninţând că se va sinucide dacă îl părăseşte Venezuela, e bine, mersi. Trimisa noastră specială după cumpărături
, vrând să ne trimită o misivă, ne-a dat de ştire printr-o missilă,
prin care ne anunţă că a găsit şampon la ofertă, care spală şi părul şi
creierul, cu 20% mai ieftin şi cu 200% mai eficient, şi, în plus, nu
necesită clătire. Şamponul va fi oferit în locul tichetelor cadou de
Paşti şi se va impozita conform legilor în vigoare.
Sport
Lotul olimpic de înot se întâlneşte zilele acestea la Piteşti cu lotul Solomon şi cu
lotul de trufandale cultivate de tandemul Gogu Păduraru' şi Davidescu
Prefectu' (cei doi actori principali din remake-ul "O pădure şi doi
grădinari", în regia lui Nicolaescu, după un scenariu scris de
Nicolescu). Înotătorii s-au dus să bea un suc, aşteptând să se se umple
Fântâna Muzicală cu partituri, lotul lui Solomon s-a dus acasă să se
schimbe, iar lotul de trufandale s-a dus după câini specializaţi care
să-l găsească.
Spre marea nostră bucurie, Primăria anunţă
sădirea unui nou lot de lalele. Acesta va fi amplasat la intrarea şi la
ieşirea toaletelor ecologice, pentru a le da un aspect cât mai plăcut.
Un studiu recent, publicat în ziarul "Informatorii Piteştiului", arată
că lalelele au un efect benefic asupra deşeurilor toxice depozitate în
toaletele ecologice, dându-le un colorit vesel, un miros îmbietor şi o
aromă plină de prospeţime.
De aici probabil, sloganul sub
care se va desfăşura ediţia de anul acesta a Simfoniei Lalelelor: "O
lalea la preţ de trufanda". Evenimentul se va desfăşura sub semnul
colaborării dintre Primărie, Prefectură, Parchetul General de pe lângă
Tribunalul Argeş şi, în general, al colaborării între toatele statele
şi poparele lumii.
Să fie pace!
Care este rolul bonusurilor high roller în cazinourile digitale?
Il y a 20 heures
9 commentaires:
anunţuri publicitare:
Mă numesc jan jak ruso şi sunt de profesie lăcătuş-horticultor. După cincizeci de ani de experienţă în câmpul muncii, urmaţi de alţi treizecişiopt în câmpurile minate din Mogadiscio, Kabul, şi Kosovo, azi şeful m-a anunţat că mă dă afară de la serviciu, întrucât sunt supraspecializat pentru postul pe care îl ocupam, anume cel de supraveghetor la conducta de distribuire a aerului care alimentează oraşul nostru. Nevasta m-a anunţat şi ea că mă dă afară din casă, pentru că trăieşte cu şeful meu, care s-a enervat că stau prea mult dimineaţa la baie şi, de fapt, de aceea m-a dat afară şi de la serviciu. Copiii m-au anunţat că au fost daţi afară de la şcoală pentru că nu au plătit taxele, cel mic, din clasa a patra, dând banii la curve, iar cel mare, în clasa a cincea, pierzând banii la cazinou.
Fac un apel umanitar la dumneavoastră, rugându-vă să mă deconectaţi de la aparatele cu care cei din spital se încăpăţânează să mă menţină în viaţă, după ce le-am consumat toată soda caustică, toată muniţia din dotare şi toate bisturiele din trusa de chirurgie, în încercări succesive şi repetate de a mă sinucide.
După încheierea cu succes a operaţiunii şi după anunţarea oficială a decesului de către echipa de medici, sunt dispus să îmi trec toată averea pe numele celui care m-a ajutat să îmi duc dorinţa la îndeplinire.
Rog seriozitate.
vând lalele congelate, ediţia 1978. (prima ediţie a Simfoniei lalelelor, adică prima dată în istoria omenirii când nişte flori au susţinut o simfonie live!)
preţ negociabil.
haules baules!
ce has mo car scrieţi, bă, acolo?
la ciordeală, bă, cu voi, bagabonţilor!
Mă numesc Filar Monica şi am şasă copii: Horchestra, Coru, Boxa, Microfonu, Sala şi Afişu.
Că să mănânce şi gura lor ceva, mi-au zis să-i închiriez cu ora, la evenemente deosebite, cum ar fi la nunţi, la boteze, la înmormântări, la parastase, la divoarţe, la tăiat de moaţe, tăiat de panglice, de bugeturi şi tot ce se taie la rumâni, că copiii mei, pupa-le-aş eu pula lor, nu se dă în lături de la nimic şi face de toate: spală pe jos, strânge masa, strânge daru', face şi servicii sexuale la pedofili, face şi de deochi, că i-a învăţat mă-sa, fi-le-ar mă-sa lor a dreacu.
haidi, bă, arză-v-ar fericirea şi săriţi cu loveaua că mă sparge bărbatu-mio, Derectoru, dacă vin acasă cu buzunarili goali!
steaua toarna tot la becali!
Programul "Pasti in Bucovina" este o initiativa foarte buna a Elenei Udrea. Iar renovarea celor 3 manastiri chiar este un pas important pe care Romania trebuia sa inceapa sa-l faca.
eu am auzit că după terminarea mandatului, doamna ministreasă are de gând să se retragă într-una din aceste mănăstiri. rămâne ca domnia sa să decidă în care. rămâne să stabilim cine e domnia sa. rămâne cum am stabilit.
Cred ca se fac pasi mici si Udrea se zbate cat poate de mult.
sa se retarga doamna, dar numai la o manastire de taici! dom' gigi sa traiasca!
Enregistrer un commentaire