Cum mi-am făcut eu de cap când primarul nu a fost acasă.

 
Azi, la vizita de dimineaţă, doctorul ne-a anunţat că vine primarul în vizită şi că trebuie să fie totul lună. Am tras toţi jaluzelele, iar care nu aveau jaluzele, au bătut nişte cearceafuri în geam, după care au început să se roage la ele, zicând că e Cristos cel răstignit pe geam. Pink Freud, terapeutul de la salonul 5, a zis să nu fim supăraţi, că cearceaful o să învie în cel mult trei zile, iar dacă nu, o să-i facă o respiraţie gură la gură şi tot o să-şi revină. Creta Garbo, numită aşa pentru nu pentru că ar fi mâncat cretă, ci pentru că avea un ghid turistic cu insula cu acelaşi nume îndesat în plămânul stâng, spunând că aşa respiră ea aer nepoluat, ne-a zis că suntem nebuni, întrucât nici un cearceaf nu poate să trăiască fără oxigen mai mult de două zile. Bătând toaca, Ringo Starr, a zis că asta e o chestiune metempsihotică şi că, dacă îi dăm o ţigară, o să ne povestească o pildă legată de karma, pe carea auzit-ode la pateul făcut din ficatul unui poliţist, care acum levita în capela spitalului.
   Primarul nu a mai venit, pentru că era plecat la Bucureşti, ceea ce pe noi ne-a întristat foarte tare şi am tras concluzia că am răstignit degeaba cearceafurile, pentru că, fără primarul nostru, lumea e sortită pierii. Doctorul, de teama unor sinucideri în masă, în dulapuri sau în cănile de ceai, a zis că ne dă bilet de voie până la ora cinci, dacă promitem că nu tranşăm mai mult de trei poliţişti şi nu aruncăm în aer mai mult de două autobuze, că spitalul nu are fonduri şi nu poate acoperi daunele, în caz contrar, riscând să rămânem fără compotul de prune din seara respectivă.
   Eu am profitat de cele câteva ore libere, şi m-am dus să mă întâlnesc cu Hurmuz* la Centrul Cultural. Hurmuz semăna foarte mult cu mama lui Ştefan cel Mare şi a lui Mateiu Caragiale, întrucât, şi în cazul unuia, şi în cazul celuilalt, în certificatele lor de naştere scria : "MAMĂ NECUNOSCUTĂ". I-am salutat pe amândoi, şi i-am invitat să ia loc. Mateiu* Caragiale a aprins un coş cu hârtii, pe care şi l-a pus în cap, moment în care domnul acela înalt cu ochelari a spus copiilor de la Teiuleanu să nu încerce aşa ceva acasă la ei, dar că pot veni acasă la el, când nu e mama lui acasă, atunci putând încerca şi alte lucruri amuzante. Hurmuz părea agitat, spunând că s-a anunţat un atentat cu bombă, pus la cale de un terorist din Absurdistan, iar copiii s-au bucurat că vor scăpa de ore. Singurul prozator centenar de la noi din oraş a zis că ne purtăm că nişte copii şi că dăm un exemplu prost noii generaţii, din care şi el, cu mândrie, face parte.
   Eu am luat cuvântul de picioare şi l-am pus să stea cu capul în jos, moment în care a vomitat peste cei aflaţi în sală, iar sala a izbucnit în aplauze. Atunci Hurmuz a zis: "Vedeţi, nu aţi vrut să mă credeţi!" Prozatorul centenar m-a întrebat de ce fac asta, iar eu am recunoscut că am fost traumatizat în copilărie, când un covor persan, cu turban pe cap, l-a bătut pe tata la poponeţ. Una dintre profesoare a crezut că fac trimitere la protipendada de pe Dorobanţi, dar eu i-am arătat că nu este vorba despre acel Poponeţ, ci de un altul, între cei doi fiind o simplă coincidenţă de nume. Profesoara a zis că ea se pricepe la astfel de lucruri şi că asemănarea nu este doar una de nume, ci şi de fizionomie şi că ar problema merită studiată mai mult.
   La întâlnire au mai participat şi cele trei surori Din , două dintre ele fiind eleve la Teiuleanu, cealaltă la Brătianu, dar domnul acela înalt cu ochelari a zis că nu are nimic, că le adoptă pe toate.
   Prima dintre ele, Zambila Din Ghiveci, a spus că a venit primăvara.
   A doua, Muşcata Din Fereastră, a zis că a venit autobuzul.
   A treia, Garofiţa Din Pădure, a zis că ei i-a venit ciclul.
   Prozatorul centenar a zis : "cum adică", moment în care o altă profesoară a vrut să explice. Intuind ce avea să urmeze şi întrucât se făcuse deja târziu, prozatorul i-a zis: "lasă, dragă, lasă!"
   Eu am plecat, pentru că nu vroiam să pierd compotul de prune, pe care îmi plăcea să îl dau la câinii din curte, după care îi urmăream cu mureau în chinuri. În urma mea, două eleve mi-au zis că şcoala e de căcat, dar dacă e un pic îndulcit şi dozat cu linguriţa nu mai pare atât de nasol. Fetele erau în anul doi. Le-am spus că domnul ministru a pus la cale un proiect de criogenizare, care durează patru ani. Acesta se adresează elevilor de liceu din primul an. La sfârşitul perioadei de îngheţ, copiii sunt scoşi la aer curat, sunt învăţaţi să facă două-trei mişcări de dezmorţire, după care li se acordă diploma de bacalaureat. Cele două eleve au zis că preferă vremea frumoasă de afară şi că oricum, sunt prea mari pentru acest program şi că, în plus Avatar a fost şi mai de căcat decât cei doi ani ai lor de până acum petrecuţi în liceu.
   În general, discuţiile care au avut loc mi s-au părut deosebit de interesante, mai ales că am otită şi  nu mai aud altceva decât vocile care s-au întors, supărate că nu au reuşit să agaţe nimic şi acum se ceartă ca proastele, dând vina una pe cealaltă.
   Eu m-a întors în spital la ora promisă, lăsând în uma mea un echipaj de descarcere sosit lângă singurul autobuz pe care îl aruncasem în aer, detonând bomba pe care o furasem din geanta goala a lui Hurmuz. De un felinar, atârnau doi poliţişti tineri, cărora le lipseau globii oculari. Aceştia se aflau în buzunarele domnului înalt cu ochelari, care avea de pregătit pentru a doua zi o interesantă lecţie de geografie, intitulată "Statele Uniunii Europe şi Ştatele de plată de la Centrul Cultural".
   În schimbul celor doi globi oculari, primisem o ţigară, pe care acum o fumam foarte fericit.

 * scurte observaţi: 

- Hurmuz este aspirat din prima literă,

- iar Mateiu este mut din ulima literă.

- deci, nu se pronunţă