Efectele secundare ale unei deparazitări de primăvară

   În salonul nostru s-a dat cu var şi s-a deparazitat, aşa că ne-au mutat la 2, unde acum stăm câte cincisprezece în pat. Noaptea ne întoarcem de pe o parte pe alta prin tragere la sorţi, dar de cele mai multe ori nu se ţine cont de acest lucru, aşa că infirmierul de gardă vine şi ne întoarce cu lopata. Asta nu ne-ar deranja prea tare, dacă printre noi nu ar fi şi cinci vizitatoare de la salonul de femei, care, după plecarea infirmierului, devin foarte greu de regăsit, mai ales că nu ne este permisă aprinderea luminii.

   Primul dintre noi se trezeşte Buddha, numit aşa pentru că are probleme cu controlul sfincterian. El se duce în grădina din spatele spitalului, unde îşi face de lucru. Toată lumea ştie ce face Buddha acolo: bate cu barosul în cap pe câte unul dintre noi, spunând că plantează un pom. După ce îl plantează bine, se pişă pe el, aşteptând să îi dea mugurii. De câteva zile, nici la masă nu vrea să mai vină, spunând că, în timp ce tocmai planta un smochin, a avut o revelaţie. Dar până să ne spună ce revelaţie a avut, s-a trezit cu o perfuzie la braţul stâng şi cu un furtun pe esofag, promiţând că nu va trece în Nirvana până nu ne va împărtăşi toate secretele lui. Nirvana este cabinetul de psihoterapie unde lucrează un agent sub acoperire, adică un domn sau o doamnă, că de când suntem noi aici nu am reuşit să aflăm, acoperit(ă) cu o pătură pe cap şi care urlă la noi din cinci în cinci minute, spunând că e fantoma lui Marx. „Care Marx?”, întrebăm noi. „Toţi cinci.” ( n.r.: Chico, Harpo, Groucho, Gummo şi Zeppo), răspunde agentul(a). „Şi nu ţi-e greu?”. „Nu, că mă amuză”.

   Nici la sala de mese nu stau lucrurile mai bine, întrucât bucătăresele, neinformate despre schimbările petrecute în saloane, ne strigă după numărul pe care îl avem fiecare scris deasupra uşii. Aşa se face că unii stăm pe scaune, alţii stăm pe sub mese, iar restul pe pervaz, bucătăreasa crezând că aceştia sunt nişte cucuvele, pe care le iau la goană cu măturile. Cucuvele cad una câte una ca proastele, de cele mai multe ori în cap, lucru destul de amuzant, ţinând cont de faptul că bucătăria se află la etajul trei al spitalului. După cinci minute, părăsim sala de mese în ordine, cu burţile şi cu capetele goale, întrucât cei care nu au căzut de pe fereastră îşi sparg capetele singuri, în semn de solidaritate faţă de colegii lor duşi în ispită de legea atracţiei gravitaţionale. Încă o dată, infirmierul vine şi ne strânge cu lopata, spunând că, dacă nu ne cuminţim, data viitoare va trimite fochistul să se ocupe de această operaţiune, de care el personal s-a cam săturat.

   Urmează vizita echipei medicale, care, constatând că suntem de zece ori mai mulţi decât prevede regulamentul şi orice lege privind comprimarea spaţiu-timpului, ne spune că suntem nişte idioţi şi că iar ne-am cuplat peste noapte fără să folosim prezervativele şi alte metode de combatere a stresului.  Are loc o acceleraţie nefirească, în urma căreia spaţiul se curbează uşor spre stânga, semn că pacientul autointitulat Nicolae Ceauşescu tocmai a avut o erecţie. Doctoriţele stagiare dau să pună mâna pentru a se convinge de calitatea procesului fiziologic în curs de desfăşurare, însă şefa de secţie le atrage atenţia că orice amestec în cursul firesc al Istoriei poate produce grave tulburări, cu consecinţe de neimaginat. Una dintre aceste consecinţe ar putea fi şi aceea că, nemaiputându-şi controla impulsurile sexuale o dată stârnite, Nicolae Ceaşuşescu ne-ar putea fute pe toţi şi atunci salonul chiar că ar deveni neîncăpător.

   Tinerele stagiare sunt conduse apoi în grădina spitalului, unde admiră frumoasa livadă a lui Buddha, acesta tocmai terminând de altoit un cireş de la salonul 3, fost profesor de matematică la universitatea din oraş. Înainte de a face primele cireşe zemoase, profesorul tocmai demonstrase că, la o curbare mai adâncă a spaţiului, toate obiectele se pot dematerializa şi că, în locul lor, se va creea un parc de joacă pustiu, din care au fugit toţi copiii, pentru a se face oameni mari şi pentru a-şi da întâlnire în acest spital suprapopulat, cu un salon în renovare şi cu o livadă în care stau de-a valma tot felul de pomi care nu credem că vor face vreodată rod.