Contributeurs

dimanche, mars 21, 2010

Menajere, soldaţi irakieni şi iepuraşi de ciocolată


   Azi am făcut o plimbare cu trenul. M-am urcat în staţia „Soldatul necunoscut Vasile Ionescu, cel care a murit ca prostul pentru că nu a fost atent când traversa strada în ziua în care se întorcea de pe front, unde tăiase frunză la câinii colonelului”. După o jumătate de oră de mers, am fost coborât la aceeaşi staţie, pentru că nu aveam bilet, la fel ca toţi ceilalţi călători, care acum stăteau pe peron şi se uitau unii la alţii, întrebându-se unde s-au întâlnit ultima oară. Mi-am aşezat bagajele în locul special amenajat pentru obiecte pierdute, neuitând să întreb înainte dacă prin acţiunea a mea creez vreun deranj, vreun disconfort sau vreo indispoziţie. Fără să se deranjeze, o doamnă în vârstă, să tot fi decedat în urmă cu câteva luni, îmi spuse că pe o încearcă totuşi o uşoară indispoziţie, gândindu-se că trebuie să meargă la cimitir şi să-şi aprindă o lumânare, dar că florile pe care şi le-a adus cu siguranţă o vor face să zâmbească. De celalaltă parte a şinei de cale ferată, un domn cu ochelari negri mi-a spus că el s-ar simţi deranjat dacă nu mi-aş pune bagajele acolo, întrucât astfel s-ar creea un spaţiu gol pe care nu ar ştii cu ce să şi-l umple şi s-ar plictisi.  Cum se putea observa, cu fiecare bagaj adăugat, se creea un alt spaţiu gol, astfel plictisul domnului cu pricina crescu într-atât încât în scurtă vreme ne cuprinse pe toţi.
   Ne-am aruncat în faţa trenului care tocmai fu anunţat cu o întârziere de şase săptămâni, iar şeful gării dădu dispoziţie să se ridice un post al paştelui, de unde să observăm ultimele modificări apărute în orar. Nişte iepuraşi de ciocolată se băteau cu un regiment de soldaţi irakieni, sosiţi în oraşul nostru dintr-o eroare regretabilă, cu care acum trebuia să ne obişnuim. Soldaţii umblau tot timpul murdari de ciocolată şi trebuia să îi ştergem pe mâini, pe faţă, pe picioare, şerveţele folosite fiind expuse la muzeul oraşului, de unde erau vândute în cadrul unei licitaţii publice în scopuri caritabile. Ca şi toate celelalte licitaţii, şi aceasta fu trucată şi convertită într-un nou fel de prăjitură, pe care Jean Botezătorul o numi inspirat „ tissus au chocolat”, care, înainte de a fi lansată pe piaţă, fu analizată prin metoda C14, şi alte tehnici gustative,  pentru a i se confirma autenticitatea.
   Următorul tren care sosi din sensul invers acelor de ceasornic făcu o reverenţă discretă, lăsând în urmă o amintire de neşters. În pofida acestui lucru, fu mobilizat un detaşament de menajere care, după cinci minute intrară în grevă şi cerură suplimentarea cantităţii de detergenţi. În sprijinul acestora, fură chemate şi detaşamentele de menajere din străinate, care şi ele duceau lipsă de detergenţi, de motivaţie şi de un scop pecis în viaţă, precum şi de alte substanţe folosite la ştergerea memoriei, a pardoselelor şi a veceurilor. Însă, toate aceste eforturi se dovediră inutile, întrucât amintirea pe care o lăsă trenul se transformă într-o maşină de făcut îngheţată, care fu repede integrată în conştiinţa colectivă a gării.

0 commentaires:

Enregistrer un commentaire

Membres

Une erreur est survenue dans ce gadget