Peticul de cer din spatele blocului meu

   Ultimii şapte ani din copilăria mea i-am petrecut într-un cartier aflat în zona de Nord a oraşului. Blocuri mari, blocuri mici, străbătute de artera principală care leagă Piteştiul de Curtea de Argeş, Râmnicu Vâlcea şi dracu' mai ştie ce alte legături oculte mai înlesneşte artera din faţa ferestrei mele, că, la câte asflatări şi răsasfaltări trebuie să suporte biata de ea, parcă mi-a fost nu ştiu cum să o mai descos şi eu ca să văd ce şi cum. Cert e că biata arteră arată de parcă o asistentă nepricepută s-ar fi hotărât să îi facă o perfuzie, dar nu ştie cum să îi găsească vena. Şi artera mea suferă şi se umflă şi plesneşte şi trage să moară, dar asistenta nu se lasă!
   Lângă blocul meu e un Centru Medical de Planing Familial, unde vin oameni de toate vârstelele, de la copiii de câteva luni, la bătrânii care au luptat pe frontul de la Griviţa pentru independenţa patriei, pe vremea când curcanul încă nu avea pene, dar după ce am devenit independenţi, a avut.
   În spatele blocului meu era un deal, unde iarna copiii se dădeau cu sania, iar vara băteau ţurca. Părinţii acestora se adunau în jurul focului de grătar, pe care sfârâia buna dispoziţie şi sub care ardeau orele fără nici o grijă că flăcările s-ar putea extinde asupra zilei de mâine.
   Pe deal erau copaci negri şi iarbă verde. În frunzişul copacilor îşi făceau cuib berzele, iar pe iarba dealului se întindeau câinii nimănui, care deveniseră ai noştri. În tufele de crescuseră, câinii îşi construiseră o căsuţă în care se adăposteau de ploaia şi de frigul toamnei. La umbra unuia dintre copaci îşi făcuse adăpost un om al nimănui, care devenise al nostru şi al câinilor noştri.
   Mai în susul dealului au început să apară primele viloaie, conturând un cartier aşa zis rezidenţial. Trec pe acolo ades, dar din casele rezidenţiale nu iese niciodată nimeni. În curţile de cinci hectare nu aleargă nici un copil, din cauză că părinţii nu îi lasă de teamă să nu se rătăcească. Poate o să îi doteze cu GPS. Deocamdată le-au cumpărat un spaţiu virtual de 256 mega de RAM, unde pot socializa liniştiţi şi unde pot împuşca pe cine vor ei, fără să trebuiască să cureţe sângele după săvârşirea crimelor.
    Tot pe coama dealului, câţiva vecini de-ai mei îşi încropiseră nişte mici petice de cer, în fapt nişte grădiniţe edenice în care creşteau legături de ceapă, castraveţi, roşii şi ridichii, laolaltă cu zâmbetele de bucurie şi cu voia bună ce picura în păhăruţele de ţuică sau cănile cu vin.
    Acum a dispărut tot, în afara caselor din care niciodată nu se vede nimeni ieşind. Iarba a cedat locul noroaielor răscolite de buldozere, omul de nicăieri a plecat către un alt nicăieri, câinii nimănui stau pitiţi sub roţile maşinilor înmatruiculate în Bulgaria, în Spania sau cine mai ştie pe unde şi nu înţeleg nimic, semn că timpul a trecut prea repede şi bieţii câinii nu au apucat să înveţe limbi străine. Mingea copiilor se rostogoleşte periculos în valurile de autoturisme care străbat artera din faţa ferestrei mele, ca un râu poluat în care nu mai înoată decât zgomotele asurzitoare.
   Grădinile edenice s-au fost îngropate. În locul lor vor răsări noi case, cartierul rezidenţial se va extinde ca o gripă nouă, împotriva căreia nu există încă un vaccin. Copiii cei vii nu mai au ce face cu săniuţele. Din curtea noilor case vor surâde tâmp pitici de grădină, ca într-un pictorial absurd, cel mai probabil imaginea publicitară a unui produs semipreparat, de nu semiconsumat.
   Cineva îmi spune că astea nu sunt case, ci cavouri ultimul trand, şi că în ele cei cu bani muuuulţi aleg să se îngroape de vii, pentru că asta cu îngropatul de viu e o chestie foarte cool.
   Afară plouă, semn că Dumnezeul meu din Africa a venit în România şi se pişă pe ea de ţară.

Acest text este dedicat prietenei mele imaginare, căreia i s-a mai adăugat o nălucă (după cum îi spunea o cunoştinţă comună) . Acestea două, întâlnindu-se în capul meu, mi-au dat telefon să îmi spună că sunt foarte bucuroase să se afle împreună acolo, unde au, în sfârşit ocazia, să cunoască multe personaje interesante.