Contributeurs

jeudi, mars 25, 2010

Ştiri intrinsece, intestine şi interactive din bazinul Argeş-Doamnei

Amestecate

 * Bârfa cu parfum de credibilitate că faimosul cuplu Filarmonica-Centrul (Cultural) s-a destrămat a fost confirmată din trei surse diferite politic. Cei doi copii rezultaţi în urma acestei legături, Orchestra şi Corul, rămân în custodia mamei, iar locuinţa de la Casa Cărţii rămâne Centrului. Cum în orice destrămare de relaţie trebuie să cherche la femme, se pare că Filarmonica e deja angajată într-o relaţie cu Cinematograful. 

* Vineri şi sâmbătă se desfăşoară în întreaga ţară etapa sătească, comunală, orăşenească şi municipalicească a concursului Marea Debarasare. Locuitorii sunt rugaţi să scoată la poartă sau să ducă la container electricele şi electronicele ieşite din uz: soacra, cocalarul de la et. 2, ăla de-ţi ocupă locul de parcare, grataragiul de la scara B, administratorul ş.a. Ministrul Mediului, cel cu faţă şi nume de ungur, promite că deşeurile vor fi reciclate ecologic.

* Azi e Buna Vestire şi vă bună vestim că din acest an şi până în 2013 copiii din clasele I-VIII vor primi zilnic la şcoală câte un măr. Măsura a fost luată pentru a forma bune deprinderi alimentare încă de la vârste mici, diminuându-se cantitatea medie de E-uri ingerate de progeniturile naţiei. Pe termen lung, măsura va duce la redresare economică a României, ei în anul 2000 şi, când nu vor mai fi copii, vor consuma ţuică de mere din producţia indigenă. Pentru a da tinerei generaţii un bun exemplu, propunem instituirea încă de pe acum a unei raţii obligatorii de ţuică de mere (50 ml/zi/bugetar).

* Ieri a fost concert la Filarmonică şi trimisul nostru special ne-a informat că în concertul la patru mâini se simţea lipsa celei de-a cincea. Noi credem că bună ar fi fost Milla Jovovich, că ea a făcut faţă şi pe post de al cincilea element şi ne-am fi clătit şi noi ochii, nu numai urechile.
 Rubrică realizată de agenţii noştri speciali 4/69 sub acoperire la Agenţia de presă Wasile SRl

 Ştiţi ce se poate poate face cu cele unsprezece fete care au cântat aseară în Corul Filarmonicii Piteşti: o echipă de fotbal feminin care să joace în deschidere la Simfonia Lalelelor.
   
   Continuăm ştirile: 

   Externe şi extreme
   Zilele acestea, o delegaţie oficială  a oraşului nostru a făcut o deplasare la Chişinău. Scopul acesteia este învăluit în ceaţă deoarece, datorită dezgheţării tensiunilor de la graniţă, exista pericolul înecării delegaţiei, care a trebuit să facă un ocol prin Londra. Cât priveşte durata, aceasta sperăm să fie nedeterminată, asemenea contractelor de muncă şi a termenelor de finalizare a campaniei de asfaltare, ce a început într-o primăvară care se vor termina într-o toamnă.
   Surse din interiorul primăriei spun că motivul deplasării la Chişinău este acela al achiziţiei unei perdele de fum, Chişinăul anunţând pentru această perioadă a anului reduceri de preţuri ce vor elimina orice concurenţă. 
   Aceleaşi surse spun că delegaţia va face o escală şi în Pakistan, pentru a înmâna pe cale oficială o anumită corespondenţă electronică, întrucât în ultima perioadă au existat grave probleme cu conectarea la reţeaua de InterNet.
   Tocmai am fost informaţi asupra atacului unor bande de rakeţi. Satelitul nostru a luat însă imagini de la faţa locului, unde se poate observa că, de fapt, este vorba despre nişte rachete de tenis, aparţinând lui Ion Ţiriac, care se afla prin zonă, împreună cu câţiva prieteni, în timpul unei partide de vânătoare. 
   Membrii delegaţiei au fost invitaţi la un grătar şi au spus că mai întârzie. 
   Religie. 
   În noaptea de Înviere, Preşedintele României, Traian Băsescu, va desface o sticlă de whisky şi o sticlă de şampanie şi se va adresa credincioşilor veniţi în Dealul Mitropoliei să culeagă struguri. Purtătorul de cuvânt al Palatului Cotroceni ne-a anunţat că a terminat de redactat textul care va fi citit în noaptea de 3-4 aprilie. Acesta conţine trei cuvinte, întocmai ca şi numărul de culori de pe stindardul patriei: "Să paşteţi bine!"

5 commentaires:

diana a dit…

am ras sa mor la prima stire! se muta filarmonica la cinematograf? ce zice dumitrascu de stirile tale, ca el la capitolul umor e asa, mai subtire... nu esti normal, remus! tuica, debarasare, cinci maini :))))))))

Anonyme a dit…

noi daicia nu plecam, nu plecam acasaaaaaaaaa
ca ne place noua la stiri dastea

angajatu a dit…

mila jovovici? credeam ca numai eu o am pe mila iovovici in cap mereu! la marea debarasare o iau pe mila cu mine sa-l ademenim pe sefu sa-l recicleze astia intr-unul mai bun

papabembe a dit…

diana: toate se leagă între ele.
anonyme: mai avem.
angajatu: pe cine? jovovici cu mila.

Jean Botezatorul a dit…

Se boteaza
Robul lui Rudotel
Romulus si Remus
In numele mamei
Al sorei
Si-al Sfantului Doctor
Amin!

Enregistrer un commentaire

Membres