De ce nu a rămas bunicul meu în Africa?

   Mă numesc Papabembe şi sunt afro-piteştean.

   Bunicul meu a sosit în România ca investitor strategic în urmă cu şaptezeci de ani, unde a dezvoltat o frumoasă afacere cu banane şi ananas. Afacerea a fost un mare succes. După zece ani, statul român i-a transformat bananele şi ananasul în tractoare, multe dintre ele fiind exportate în Africa. De ce nu o fi rămas bunicul meu acolo?

    Românii dădeau tractoare, primind în schimb banane şi ananas, astfel încât bunicul meu nu a simţit nici o diferenţă. Curând însă, bananele şi ananasul au început să se găsească din ce în ce mai greu, pentru că tractoarele plecau în China, la schimb cu tenişi, maieuri şi jucării. Bunicul meu a dat în mintea copiilor şi nu a simţit nici o diferenţă. De ce nu o fi rămas el mai bine în Africa?

   Ceva mai târziu, au dispărut tractoarele şi, o dată cu ele, a dispărut şi bunicul meu, care de atunci nu a mai simţit nici o diferenţă. Au reapărut bananele şi ananasul, dar acestea erau produse cu piese importate din China. Maieurile şi tenişii mi-au rămas mici, iar jucăriile le-am dat la un orfelinat, care între timp s-a desfiinţat, transformându-se în Casa de copii care nu erau acasă. Cred că din acest motiv nu au putut beneficia niciodată de ajutoarele venite din Occident, aşa cum nu au putut beneficia nici de alte lucruri minunate, numite generic „proiecte aflate în curs de finalizare”.

   Curând, în Piteşti au început să apară primele facultăţi, acesta devenind unul dintre cele mai importante centre universitare ale oraşului. Aici m-am şcolit eu, împreună cu toţi colegii mei de şcoală pe care i-am avut. De ce nu o fi rămas bunicul meu în Africa?

   În Piteşti au început să apară şi alte lucruri minunate, cum ar fi multe pavele, multe case, multe partide politice, multe firme, ba chiar şi o ditamai fântâna, aşa cum vezi numai în felicitările muzicale sau cărţile de colorat. În cartiere, apa era caldă numai în timpul sezonului cald, iar iluminatul stradal funcţiona numai pe timp de zi. Străzile erau impecabile, fiind acoperit cu un asemenea asfalt încât ţi-era şi milă să calci pe el. Însă şoferii cei răi nu au avut milă de asfalt şi străzile au revenit la aspectul lor iniţial, adică la cel din vremea bunicului meu, când nu existau străzi. De ce nu o fi vrut el mai bine să rămână în Africa?

   Tot în Piteşi a apărut un primar care de atunci nu a mai dispărut. Când era copil, primarul vindea banane şi ananas aduse de bunicul meu. Când a crescut mare, a început să conducă un tractor refuzat la export, astfel că primarul a rămas fără banane şi anas. Lumea spune că de supărare s-a făcut el primar, ca să-şi trimită angajaţii în China, de unde să-i aducă banane şi ananas. Şi tot de supărare a făcut şi pavele şi fântână ca în felicitările muzicale şi cărţile de colorat, ca să poată sădi el singur propriile banane şi propriul lui ananas, experiment care s-a dovedit însă un eşec, în locul acestora crescând lalele. O dată pe an, când lalelele ajung la maturitate, încep să cânte, care le vioară, care la acordeon, care la ţambal, susţinând adevărate simfonii în locuri special amenajate. Lalelele au şi o expoziţie a lor şi o sală de concerte, unde lumea vine să le privească şi să le asculte. De ce nu o fi rămas bunicul meu în Africa?

   În Piteşti trăiesc câteva sute de mii de oameni şi tot atâţia câini comunuitari. Ei se organizează în haite care se atacă unele pe altele. Fiecare dintre acestea este protejată de câte o lege specială, în acest sens fiind înfiinţată instituţia Poliţiei Comunitare. Angajaţii acesteia se organizează, după modelul mai sus-menţionat, în patrule de câte doi, de preferinţă un el şi o ea, întâlnindu-se şi frecvente cazuri de un el cu un el, mai rar de o ea cu ea. În afară de activitatea organizatorică, Poliţia Comunitară nu mai are nici o altă activitate, lucru care de fapt îiocupă atât mintea, cât şi, mai ales, timpul. Poliţia Comunitară mai are două surori, mai mari, Poliţia Rutieră şi Poliţia Română, aceasta din urmă fiind cea mai mare dintre ele. Scopul lor este să se organizeze cât mai bine în viaţă, sperând ca în felul acesta să îşi găsească un bărbat pe cinste, cu casă, maşină şi bani, cu care să se mărite şi să aibă copii. Până în prezent, cele două misiuni au dat greş, cercetările rămânând însă în curs de desfăurare. De ce nu o fi  rămas bunicul meu mai bine în Africa?

   Eu m-am plictisit de Piteşti. Piteştiul nu îmi mai oferă nici o satisfacţie. Am mâncat toate lalelele, dar nici una nu avea gust de banane şi nici de ananas. Am fost muşcat de toţi câinii maidanezi şi bătut de toate surorile Poliţia. Mi-am rupt toate perechile de pantofi pe pavelele primarului şi primarul tot mai vrea să pună pavele. Fântâna s-a decolorat şi a răguşit de atâta cântat, de am ajuns să îi plătesc din banii mei cheltuielile de spitalizare. Mă tem că tot oraşul ăsta o să ajungă într-o bună zi la azil, iar eu o să trebuiască să-i plătesc întreţinerea. Ca să nu mai vorbesc că Poliţia Rutieră, după ultima bătaie administrată, m-a ameninţat că mă dă în judecată ca să-i plătesc pensia alimentară, chiar dacă eu nu am avut în viaţa mea maşină şi nici ea nu a rămas în viaţa ei gravidă.

   M-am hotărât. Plec în Africa. De ce nu o fi rămas bunicul meu mai bine acolo?