Poate că nu aş fi luat niciodată decizia de
a pleca din România şi de a mă întoarce în Africa, dacă nu ar fi fost scrisoarea
pe care am primit-o săptămâna trecută, prin care eram anunţat că Dumnezeu e
bolnav şi trage să moară.
Nu vă miraţi de ce spun eu aici, pentru că
la noi Dumnezeu e o persoană, la fel ca fiecare dintre noi. Are o familie de
dumnezei, cu părinţi, cu fraţi şi surori, cu verişori şi verişoare, cumnaţi şi
cumnate, socrii şi soacre, neveste şi copii, pentru că la noi legea permite să
avem mai multe neveste şi mai mulţi copii.
El se trage dintr-o veche familie de sclavi,
mulţi dintre strămoşii lui fiind împăiaţi şi expuşi în Casa Sclavilor. De aici erau luaţi şi vânduţi în târgurile de
sclavi, de unde urmau să fie cumpăraţi de mulţi oameni care aveau şi mai mulţi
bani. Pentru că în acele vremuri oricine care avea mulţi bani se putea duce la
târg să-şi cumpere un sclav care să-i muncească plantaţiile cu bumbac, cafea sau
trestie de zahăr. Numai că nimeni nu ştia că atunci când se duceau în târg să
cumpere un sclav, putea să cumpere din greşeală un dumnezeu, pe care îl biciuiau, îl
ţineau nemâncat şi îl puneau la muncile pe care nici un alt animal de povară nu
le-ar fi putut face.
Spre deosebire de Dumnezeul vostru, care
este mai deştept decât o mie de einsteini la un loc şi mai puternic decât familiile
lui Superman, Batman şi Spiderman când se reunesc în scopul
căpăcirii borfaşilor, dumnezeii noştri sunt, în cele mai multe dintre cazuri,
analfabeţi şi slabi de le plângi de milă. Unii dintre ei sunt atât de
neuştiutori încît nici măcar cum îi cheamă şi câţi ani au nu ştiu. Ei nu au
case, locuind cel mai adesea pe unde apucă şi nici nu au oameni care să îi
slujească. Trăgându-se din familii de sclavi, ei au detestat să-şi facă, la
rândul lor, alţi sclavi. Şi pentru că sunt analfabeţi, ei nu au redactat
niciodată cărţi cu care oamenii să-şi dea în cap, lăsând pe fiecare să creadă
ce vrea şi să facă după cum îl duce mintea.
Dumnezeii noştrii nici măcar sfinţi nu sunt.
Ei au toate slăbiciunile pe care le are orice om de rând, plăcându-le, la fel
ca şi acestora, să bea, să fumeze, să joace poker şi să aibă amante. Ei nu vând
la tarabe norme de conduite şi nici nu sperie copiii cu extrădarea pe vecie în
ţări populate cu mutanţi genetici. Dumnezeii noştri ştiu că atunci când mor,
sunt înlocuiţi cu alţii, aşa cum la voi sunt înlocuiţi regii şi papii. Diferenţa constă în aceea că la voi înlocuirea se face
cu mai mare fast şi cu mai mare cheltuială.
Copiii lui Dumnezeu, legitimi sau nu, sunt,
în general vorbind, la fel ca toţi ceilalţi copii. Sigur că mai fac şi ei prostii,
dar nu am auzit ca dumnezeul de la noi din sat să se fi supărat aşa de tare pe
vreunul din ei, încât să îl trimită la moarte, sub pretextul că astfel ar salva
lumea! Dumnezeul nostru nu o fi el întreg la minte, dar aşa ceva chiar nu-l
cred în stare să facă!
Şi vreau să vă mai spun că dumnezeii noştri
nu se cred unii mai deştepţi ca ceilalţi. Dacă unul spune ceva, nu vine
celălalt să îl contrazică. Dumnezeii noştri sunt atât de săraci, încât din
disputele astea niciunul nu ar avea ceva de câştigat...
Aşa că, auzind eu că Dumnezeu de la noi din
sat e bolnav, am decis să mă întorc în Africa.
Acum vă las, pentru că sunt ocupat cu pregătirile de
plecare. Trebuie să cumpăr nişte cadouri alor mei şi mâine vreau să trec pe la
tarabele din Centru să văd dacă e ceva care să-mi placă. Dacă nu mai sunt
tarabele, asta e! Plec cu mâna goală. Abia nu mai au vameşii ce să îmi
confişte.
2 commentaires:
Dumnezeul de la voi din sat e bolnav... Al nostru, care de cand se stie sta si se uita la luna-soare-stele si stie ce fac Dumnezeii din alte sate, stie si de al vostru, bineinteles. Are acelasi zambet, pe care doar cei care stiu ca n-au nimic, adica nimic de pierdut, adica nicio grija, il pot avea... Si aceiasi ochi de copil incantat de simplul fapt ca e in viata. Viata, asa cum o fi ea.
Al nostru mai are niste ceai de coca. Ramas de la o ultima trecere printre frunze. Nici Dumnezeii nostri nu stiu citi in carti, doar in frunze. Cand pleci, o sa-ti trimit niste ceai din asta, sa duci acasa, la Dumnezeul bolnav... O sa-l ajute sa rada mai mult, mai tare. N-ai grija la vama, ei numai la ceaiul de coca nu se uita.
Scrii minunat.
Enregistrer un commentaire